Senatorul Teodor Atanasiu va fi propus pentru functia de ministru al Economiei - surse Agerpres

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 7 februarie 2014, 9:12 Actualitate | Politic

Senatorul liberal Teodor Atanasiu, fost ministru al apararii si fost presedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), va fi propus vineri pentru functia de ministru al Economiei, au declarat, pentru Agerpres, surse din organizatia judeteana Alba a PNL.

In toamna anului trecut, numele lui Teodor Atanasiu, lider al PNL Alba din 1993, a fost vehiculat de presa ca un posibil inlocuitor al lui Varujan Vosganian, dupa ce acesta a demisionat din functia de ministru al Economiei. Vosganian a fost inlocuit atunci cu Andrei Gerea.

Invinuit intr-un dosar privind referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, Atanasiu a fost scos in ianuarie de sub urmarire penala de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pentru savarsirea infractiunilor de folosire a influentei in scopul obtinerii unor foloase de natura electorala partidului politic din care face parte, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.

Atanasiu a fost ministru al apararii in Guvernul Tariceanu. Ulterior, el a mai ocupat functia de presedinte al AVAS.

PNL va decide vineri in sedintele Biroului Politic si Delegatiei Permanente remanierea mai multor ministri liberali.





















Intreb BT: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor. Intalnirea online s-a incheiat

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania au raspuns vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Citeste raspunsurile invitatilor pe StartupCafe.ro

1431 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Aoleuuuu...............!!!! (Vineri, 7 februarie 2014, 10:12)

    polonyca [utilizator]

    Alt mare specialist...!!! Doamne..:((


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă