PPMT propune o coalitie a partidelor maghiare pentru PE, cu lista comuna si cu Tokes pe primul loc

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 16 ianuarie 2014, 17:58 Actualitate | Politic

Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) propune UDMR si PCM formarea unei coalitii pentru participarea cu o lista comuna la alegerile europarlamentare, care sa il aiba pe primul loc pe actualul europarlamentar Laszlo Tokes, relateaza Mediafax.

Presedintele PPMT, Toro T. Tibor, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca Laszlo Tokes trebuie sa isi continue activitatea in Parlamentul European si ca este folositor atat comunitatii maghiare, cat si Romaniei.

"Un scenariu optim dorit de noi, pornind de la ideea ca in PE, daca nu prezentam pozitii comune privind scopurile comune strategice, atunci nu vom fi intelesi, este ca se impune o colaborare maghiara-maghiara si, de aceea, propunem UDMR si PCM formarea unei coalitii a partidelor politice maghiare din Romania. Propunem ca actualul eurodeputat Tokes Laszlo sa fie capul de lista al coalitiei maghiare si vom incerca convingem celelalte partide maghiare sa accepte coalitia si o lista comuna condusa de Tokes. Noi il sprijinim pe Tokes, care este un simbol al maghiarilor, si credem ca trebuie sa isi continue activitatea in PE, fiind un om folositor pentru interesele comunitatii maghiare, pentru natiunea maghiara si chiar pentru Romania", a spus Toro.

Intrebat cum comenteaza informatiile privind posibilitatea ca Tokes sa candideze la PE pe listele Fidesz, partid aflat la guvernare in Ungaria, liderul PPMT a afirmat ca nu exista nicio pozitie oficiala legata de acest subiect.

"Sunt in contact cu liderii Fidesz, acest subiect este unul de dezbatere in randul liderilor acestui partid, ca o posibilitate, dar nu exista o pozitie oficiala nici din partea Fidesz, nici a lui Tokes", a mentionat Toro T. Tibor.

El a spus ca o coalitie a celor trei partide maghiare pentru alegerile europarlamentare inseamna atingerea pragului de cinci la suta, la fel ca pentru un partid.

"Am putea profita de acest lucru, e o propunere fireasca. Daca nu se va forma aceasta coalitie, Tokes ar putea candida ca indepedent sau va fi locomotiva PPMT, daca ne decidem sa depunem o lista separata, solutii ar fi. Noi vom lua o decizie finala privind participarea la alegerile europarlamentare la sfarsitul lunii februarie, cand se convoaca Consiliul National al PPMT", a conchis Toro T. Tibor.

In decembrie, vicepresedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirma ca Tokes putea sa ramana un erou al Revolutiei, dar "a coborat de acolo", iar in ultimii ani "n-a avut o declaratie prin care sa nu atace UDMR", astfel ca acesta nu va figura pe listele Uniunii la alegerile europarlamentare din 2014.

De asemenea, CRU al UDMR a adoptat, in 23 noiembrie, la Targu Mures, regulamentul privind desemnarea candidatilor la alegerile pentru Parlamentul European, secretarul general al Uniunii, Kovacs Peter, declarand ca lista va fi finalizata pana in martie 2014 si ca exclude posibilitatea ca Laszlo Tokes sa fie pe lista.

Laszlo Tokes a fost ales prima data europarlamentar in 2007, cand a candidat independent, el castigand un nou mandat la alegerile europarlamentare din 2009, cand a candidat pe lista UDMR.























378 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri