Victor Ponta a explicat luni seara ca noul proiect de Constitutie confera 'foarte multe puteri presedintelui', dar nu mai lasa loc sa se abuzeze de aceste puteri, relateaza Agerpres.

'Constitutia - si in noua forma - da foarte multe puteri presedintelui, pentru ca este ales direct de catre oameni si este normal acest lucru. Ceea ce nu mai lasa Constitutia este ca de aceste puteri sa se abuzeze, asa cum a abuzat Traian Basescu', a afirmat prim-ministrul intr-o interventie telefonica la Romania TV.

Victor Ponta a dat ca exemplu prevederile constitutionale privind desemnarea prim-ministrului in urma alegerilor.

'Noi trecem un lucru care exista si care se respecta oricum pana la Traian Basescu, acela ca asa cum voteaza romanii si voteaza cel mai important partid sa fie 'X', evident ca primul candidat pentru functia de prim-ministru apartine celui care a luat cele mai multe voturi de la oameni. (...) De altfel, stiti bine, presedintele, si anul trecut, dupa alegerile din 9 decembrie, o tot tinea ca el pune pe cine vrea el prim-ministru. Pana i-au zis, si dl Barroso, si toata lumea, domnule, alo, am inteles, te-am pus la loc, ca sa mai ramai acolo un an si jumatate, dar nu se poate sa incalci chiar orice regula', a spus seful Executivului.

Liderii USL au decis luni ca referendumul pentru revizuirea Constitutiei sa aiba loc odata cu alegerile europarlamentare, la sfarsitul lunii mai.