Premierul Victor Ponta a declarat, luni, in prima sedinta a conducerii PSD din 2014, in debutul careia presa a avut acces, ca Guvernul va continua sa sprijine cultele religioase, incepand cu Biserica Ortodoxa Romana, la fel cum va sprijini si Armata, relateaza Mediafax.

"Am pus aici un lucru pentru care am vazut ca am fost foarte criticat la sfarstiul anului si ma bucur sa fiu criticat si anume sprijinirea in continuare a cultelor religioase incepand cu Biserica Ortodoxa Romana. Da, daca sunt lucruri pe care Guvernul le poate sprijini, cred ca e un lucru bun", a spus Ponta.

El a mentionat ca si Armata si Biserica trebuie sprijinite pentru ca "au mult mai mare incredere" decat cei "care ne injura ca de ce sprijinim Armata si Biserca".

"Deci cred ca e un lucru bun pe care trebuie sa-l facem in continuare", a adaugat Ponta.