Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a convocat pentru vineri, la ora 10:00, Comisia juridica pentru a analiza cererea Parchetului de pe langa ICCJ in cazul deputatului Gheorghe Coman, membrii comisiei avand un termen de trei zile pentru elaborarea raportului, informeaza Mediafax. Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat joi ca "este o rusine ca un astfel de cetatean a ajuns in Parlament", adaugand ca spera ca Gheorghe Coman sa aiba "decenta si, daca vreti, onorabilitatatea sa-si dea demisia din Parlamentul Romaniei". Totodata, Zgonea a negat ca in cazul deputatului Coman ar fi fost vorba de un flagrant.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a precizat ca joi, la ora 19:15, forul legislativ a fost sesizat oficial de catre ministrului Justitiei cu cererea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de incuviintare a arestarii preventive a deputatului Gheorghe Coman pentru acuzele formulate de catre procurorul de caz.

Zgonea a aratat ca dosarul a fost trimis catre Comisia juridica a Camerei Deputatilor, in urma intrunirii Biroului Permanent si a deciziei acestuia. El a mentionat ca aceasta comisie va lucra de vineri si are termen trei zile pentru a intocmi raportul.

Valeriu Zgonea a precizat ca in 23 decembrie va fi convocata o noua sedinta a Biroului Permanent, care sa stabileasca o reuniune in plenul Camerei Deputatilor pentru ziua de 27 decembrie, la ora 12.00.

"Atributiile noastre constitutionale sunt urmatoarele: Biroul Permanent convoaca Comisia juridica, pentru maine (vineri - n.r.) la ora 10.00, pentru a lua act de dosarul trimis de Parchetul de pe langa ICCJ, termenul de prezentare a raportului este pana luni, are trei zile, in aceste trei zile trebuie indeplinite conditiile constitutionale, adica domnul deputat Coman si avocatul pe care il are sunt obligati sa studieze dosarul, sa-si prezinte argumentele in fata Comisiei juridice, votul se face secret, urmand ca raportul sa fie prezentat Biroului Permanent. Am convocat un Birou Permanent al Camerei Deputatilor pe 23 decembrie, luni, ora 11.00, urmand ca acest Birou Permanent (...) sa convocam plenul Camerei Deputatilor, pe 27 decembrie, la ora 12.00", a spus el.

"Eu am speranta ca domnul deputat Coman (...) va avea decenta si, daca vreti, onorabilitatatea sa-si dea demisia din Parlamentul Romaniei, ca sa nu punem Parlamentul Romaniei intr-o situatie delicata. In rest, justitia isi face datoria, toti suntem egali in fata justitiei", a mentionat el.

Raspunzand unei intrebari, Zgonea a negat ca in cazul deputatului Coman ar fi fost vorba de un flagrant. "Flagrantul odata reusit sunt alte proceduri constitutionale pe care eu trebuie sa le indeplinesc, ministrul Justitiei ma informa de indata si eu incuviintam retinerea parlamentarului. Pot sa va spun ca nu este flagrant, in rest nu am voie sa spun informatii din dosar", a precizat Valeriu Zgonea la intrebarile ziaristilor.

Zgonea a mai spus ca "este o rusine ce s-a intamplat si este o rusine ca un astfel de cetatean a ajuns in Parlamentul Romaniei".

Ministerul Justitiei a anuntat joi ca ministrul Robert Cazanciuc i-a trimis presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, solicitarea de incuviintare a arestarii preventive a deputatului PC Gheorghe Coman intr-un dosar penal instrumentat de DNA.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a transmis catre PICCJ cererea si referatul, in vederea sesizarii ministrului Justitiei, pentru a solicita presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea arestarii preventive a deputatului Gheorghe Coman, urmarit penal pentru fapte coruptie.

DNA mai confirma, intr-un comunicat, ca deputatul a fost prins joi, dupa ce a fugit cu masina la momentul flagrantului.

"Ulterior, procurorul sef al DNA, doamna Laura Codruta Kovesi a transmis catre PICCJ cererea si referatul, in vederea sesizarii ministrului Justitiei, pentru a cere presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea arestarii preventive a deputatului Coman Gheorghe pentru savarsirea infractiunii de folosire a influentei de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite", se mai arata in comunicat.

Deputatul Gheorghe Coman a spus, joi seara, la plecarea de la sediul DNA Ploiesti, ca este nevinovat si ca nu crede ca parlamentarii vor da aviz pentru arestarea sa.

Coman a fost adus, joi dupa-amiaza, la sediul DNA - Serviciul Teritorial Ploiesti, unde a stat peste trei ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Coman a iesit din sediul DNA insotit de un avocat si a evitat sa comenteze acuzatiile care i se aduc. Raspunzand intrebarilor ziaristilor, Coman a spus ca este nevinovat si ca nu crede ca parlamentarii vor da aviz pentru arestarea sa.

Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar in martie s-a mutat la PC. El a fost ales presedinte PC Buzau saptamana trecuta.