Deputatul PSD Radu Popa, consilier al premierului Victor Ponta, ii cere liderului PNL, Crin Antonescu, intr-o scrisoare deschisa, sa se gandeasca daca pe scaunul de ministru al Culturii, pentru care a fost nominalizat Gigel Stirbu, nu ar trebui sa vina un om pentru care vorbirea gramaticala corecta sa nu reprezinte "marea dilema profesionala a carierei".

"Dl. Stirbu si-a plombat drumul spre minister prin lovituri mineresti in figura gramaticii, chiar daca alonja sa intelectuala, nu parea sa ne mai surprinda cu nimic. (...) Va solicit, dle. Presedinte Antonescu sa va ganditi daca, pe scaunul pe care, anterior, au stat, printre altii, C.A. Rosetti, Titu Maiorescu si Nicolae Iorga, iar mai recent, filosoful Andrei Plesu si scriitorul Marin Sorescu, nu ar trebui sa vina un om, un liberal, pentru care utilizarea Acuzativului, a Nominativului si acordurile pronumelor personale posesive, nu reprezinta marea dilema profesionala a carierei", afirma deputatul Radu Popa in scrisoarea deschisa transmisa sambata si citata de Agerpres.

El afirma ca din declaratia lui Andrei Plesu referitoare la nominalizarea PNL pentru acest fotoliu a aflat "opinia intelectualitatii", iar Gigel Stirbu i-a dat acestuia o "replica sufocata de competente lingvistice".

De asemenea, Radu Popa comenteaza si cu privire la "fandarea politica" a liderului PNL, Crin Antonescu, privind declaratia cu privire la asteptarea demisiei fostului ministru al Culturii, Daniel Barbu.

"Am asistat la fandarea politica pe care ati comis-o, dupa declaratia care l-a facut celebru pe fostul ministru, Daniel Barbu, cand ne-ati anuntat ca asteptati demisia lui. Aveti umor!... Si eu asteptam demisia lui si nu intelegeam de ce seful sau de partid, cel care l-a incarcat cu increderea sa, nu-i cere Premierului Ponta sa-l demita!", mai afirma deputatul PSD.

Presedintele Comisiei de Cultura a Camerei Deputatilor, Gigel Stirbu, este propunerea PNL pentru portofoliul Culturii, a decis vineri Biroul Politic National al liberalilor.