Biroul Permanent al Senatului a aprobat infiintarea unei sub-comisii de ancheta, in cadrul Comisiei de buget-finante, care sa ancheteze conditiile in care CEC Bank a acordat Ioanei Basescu, fiica presedintelui, un imprumut de circa un milion de euro, a declarat luni presedintele acestei comisii, senatorul PSD Cosmin Nicula.

Acesta a afirmat ca vor fi audiati "conducerea CEC si toate persoanele implicate sau asupra carora planeaza suspiciuni de coruptie sau de alta natura" in acest dosar.

Printre invitati va figura si vicepremierul Daniel Chitoiu, cel care a confirmat ca a fost sunat de presedintele Traian Basescu pentru a nu-l schimba din functie pe seful CEC Bank, Radu Ghetea.

Cosmin Nicula a precizat ca nu s-a "discutat de fiica presedintelui Romaniei", Ioana Basescu.

Sub-comisia va verifica "intreaga activitate manageriala a CEC, condusa de dl Radu Ghetea", din 2011 si pana in prezent, in conditiile in care senatorii doresc sa stie daca "fiecare cetatean poate sa beneficieze de un credit atat de performant".

Raportul sub-comisiei va fi inaintat Biroului Permanent pana pe data 18 decembrie.

Senatorul PSD Ilie Sarbu a declarat si el, la finalul sedintei, ca in cadrul acestei sub-comisii se va verifica daca respectivul credit "s-a dat corect".

UPDATE 17:20 Plenul Senatul a aprobat infiintarea sub-comisiei de ancheta cu 102 voturi pentru, 13 impotriva si 5 abtineri.