Vicepresedintele PSD Marian Oprisan l-a atacat vineri, fara a-i da insa numele, pe Adrian Nastase pe tema descentralizarii. Oprisan a mai cerut public ca trebuie impus "o data pentru totdeauna" prin lege ca in Romania sa nu mai fie urmariti oameni, ci faptele, si s-a plans ca pedepsele cu inchisoarea prevazute pentru demnitari sunt mult mai mari decat pentru cetatenii simpli.

Marian OprisanFoto: AGERPRES

Atac la Nastase

Vicepresedintele PSD Marian Oprisan a declarat vineri la "Atelierele viitorului" pe tema descentralizarii ca "un distins coleg" care a condus un guvern important a facut teoria statului descentralizat intr-un cotidian central. Oprisan, unul dintre marii promotori ai descentralizarii propuse de Liviu Dragnea, a spus ca prin descentralizare, Romania nu-si pierde suveranitatea, independenta asa cum sugereaza Adrian Nastase in editorialul publicat in Jurnalul National, "Stat centralizat, descentralizare, regionalizare".

"Mai avem etape de parcurs, pentru ca un distins coleg de-al nostru, nu o sa-i dau numele, care a condus un guvern important in perioada 2000-2004, facea alaltaieri din nou in paginile unui ziar central teoria statului centralizat. Nevoia ca Romania sa ramana un stat centralizat. Romania va ramane prin vointa cetatenilor ei un stat national, suveran si independent, dar descentralizarea si aducerea puterii langa cetatean nu are nicio legatura cu aceste atribute fundamentale ale Romaniei. Nimeni nu a cerut altceva decat parghiile necesare ca sa facem cetatenilor comunitatii noastre o viata mai buna. De aceea descentralizarea trebuie realizata in Romania", a declarat Oprisan.

Oprisan a facut referire la un editorial al lui Adrian Nastase in care acesta pledeaza pentru statul descentralizat atragand atentia ca procesul descentralizarii trebuie "sa evite un razboi de suprematie intre palierul national si cel local sau crearea unor raporturi de competitie si conflict intre judetele invecinate".

"Poate ca ar fi fost mai simplu daca am fi numit acest proces "reforma (modernizare) a administratiei publice", pentru a evita presiunile spre crearea unui stat unitar regionalizat - pe modelul Spaniei sau Italiei. Punctul meu de vedere il cunoasteti. Eu cred in necesitatea unui stat unitar, centralizat, puternic, capabil sa adopte politici economice eficiente iar, pe aceasta baza, sa poata realiza politici sociale ambitioase. Pentru a realiza aceste obiective, este nevoie insa de eliminarea birocratiei excesive, de responsabilitate pentru decizii, precum si de functionari publici calificati", scrie Nastase in editorialul,"Stat centralizat, descentralizare, regionalizare".

Cereri pentru justitie

Oprisan a spus tot vineri ca "PSD are obligatia sa spunem lucrurilor pe nume si sa impunem o data pentru totdeauna, prin lege, ca in Romania sa nu mai fie urmariti oameni, asa cum inclusiv guvernele trecute au procedat. In Romania trebuie urmarite fapte, iar faptele trebuie pedepsite pe baza de indicii temeinice si probe, atat".

Oprisan a spus si ca faptele de coruptie ale demnitarilor se pedepsesc mai aspru decit in cazul cetatenilor obisnuiti: "Guvernele Romaniei, din 2000 incoace, au facut legi neconstitutionale care convin mai marilor tarii si in care se spune ca un cetatean daca este simplu primeste doi ani de inchisoare, dar daca el este demnitar al acestui stat primeste 15 ani de inchisoare".