Presedintele PDL, Vasile Blaga, afirma ca, atat timp cat el conduce partidul, nimeni nu va avea sprijinul formatiunii daca "nu iubeste verde-nrourat, trandafirul si portocaliul" si ca PDL trebuie sa vada cu cine se uneste, relateaza Mediafax.

"Vorbesc de unitatea dreptei, cu parere de rau o spun, ipocrit, unii care pana mai ieri, alataieri se straduiau sa franjureze si sa destrame partidul asta. Noi suntem iertatori. Ii dorim pe toti, impreuna, si va garantez ca vom fi impreuna. Din punctul nostru de vedere, nu exista resentimente. Cu o singura conditie: sa fim si noi respectati. Ai cu cine te bate daca crezi in valori de dreapta. Bate-te cu USL, nu cu PDL! Pe de-o parte zici ca vrei unitatea dreptei, pe de alta parte dai in PDL. Mai auzeam de dizolvarea PDL ca nu stiu ce sa facem. Si le spun tuturor: cat timp sunt presedinte, nimeni nu va avea sprijinul acestui partid daca nu iubeste verde-nrourat, trandafirul si portocaliul", a afirmat, joi, la Bistrita, Vasile Blaga, adresandu-se celor peste 400 de membri ai PDL Bistrita-Nasaud care au participat la intalnirea cu Gheorghe Falca si Catalin Predoiu.

Liderul PDL a adaugat ca partidul nu a atacat nicio formatiune de dreapta.

"PDL nu a atacat pe nimeni de pe partea dreapta. Atacam PNL pentru ca e in alianta cu PSD, dar PNL nu mai dovedeste prin nicio masura ca, sub Crin Antonescu, e un partid de dreapta. De ceilalti nu ne-am legat niciodata, in schimb noi am fost si suntem atacati de oameni care pana mai ieri au fost la noi. Trebuie sa vedem si cu cine ne unim. Ne unim cu unul care a stat in casa mea pana azi si cand a vrut sa-mi ia nevasta, l-am prins si l-am dat afara si tot eu sunt de vina?", a adaugat Blaga.

El le-a spus membrilor PDL sa aiba incredere ca va exista un singur candidat al dreptei si spera ca acela va fi dat de PDL.

"Aveti incredere ca vom avea intelepciunea de a avea un singur candidat din partea dreptei la prezidentiale si sper ca acesta va fi candidatul PDL. Pentru asta va trebui sa muncim cu totii. Aveti incredere ca nu avem orgolii din acest punct de vedere, dar cand vom face, vom face o constructie trainica, cum a fost Alianta DA. De aceea, la europarlamentare vom merge singuri, sa ne validam in fata electoratului si le doresc si celorlalte formatiuni de pe dreapta in alegerile europarlamentare. Cu atat suntem mai puternici toti, cu atat vom fi mai puternici uniti, dar nu inteleg ca acest partid sa mai faca cadouri, pentru ca multi ne vor structurile, oamenii, dar nu le place cum suna PDL, dar ar vrea sa intre in Parlamentul European din nou, unii dintre ei, dusi de PDL. Ei, asta nu o sa se mai intample. Nu pot sa nu respect vointa membrilor partidului. Oricine va mai beneficia de sprijinul nostru, insa cu conditia sa ne respecte asa cum ii respectam noi", a spus Blaga.