Premierul Victor Ponta a declarat, luni, intrebat despre Comisia Guvern-Presedintie care discuta pactul de coabitare, ca nu se poate negocia cu Traian Basescu pentru ca acesta stie ca va pleca, liderul PSD aratand ca presedintele nu se va duce chiar acasa, ci, probabil, va merge la "vreun tribunal", transmite Mediafax.

Intrebat despre activitatea Comisiei Presedintie-Guvern care discuta despre problema pactului de coabitare, Ponta a raspuns: "Cu domnul Basescu nu ai ce sa negociezi, ca domnia sa stie ca pleaca si probabil nu pleaca chiar acasa, o mai pleca si el la vreun tribunal pe undeva si atunci incearca sa ne faca cat mai mult rau pana pleaca".

El a mai spus, in acest context, ca nu se asteapta ca cineva sa il inteleaga pe presedintele Traian Basescu.

"Daca asa a decis domnia sa, sa plece cu cat mai mult rau, e o decizie pe care eu nu o inteleg, dar nici nu ma astept ca cineva sa-l inteleaga pe presedinte", a adaugat Ponta.

Intrebat de ce ar ajuge Basescu la tribunal si in ce dosare ar fi implicat, Ponta a raspuns: "Numai dansul stie dosarele. Eu nu le stiu".

Presedintele Traian Basescu declara vineri, 18 octombrie, referitor la acordul de colaborare presedinte-premier, ca trebuie sa mai aiba loc o intalnire si dupa aceasta va lua o decizie cu privire la acesta.

Basescu a spus, intr-o emisiune difuzata de B1 TV si evz.ro, ca, desi a anuntat, nu a luat imediat o decizie in cazul acestui pact de coabitare intrucat exista un mecanism de analiza, specificat in pact, care trebuia parcurs, aspect pe care consilierii sai i l-au adus la cunostinta.

Presedintele a mai spus ca in cursul zilei de joi trebuia sa aiba loc o ultima intalnire intre reprezentantii celor doua parti, dar ca "Guvernul a declinat-o, a amanat-o".

"Sa vedem daca se va intampla astazi. Voi lua o decizie dupa ce se produce si aceasta intalnire", a spus atunci seful statului.

El a mentionat ca, la sfarsitul acestor discutii, care se vor materializa si cu un document, care nu va fi anexa la acordul de colaborare, ci va fi doar o constatare a ceea ce s-a respectat si ce nu, va lua o decizie.

Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a declarat, marti, 15 octombrie, ca negocierile dintre Guvern si Presedintie avanseaza in directia cea buna, spre o functionare corecta la nivel institutional.