"Eu sunt solidar cu primarii nostri. Pe de alta parte, insa, eu am obligatia sa fiu foarte serios si aplicat (...) Si eu vreau sa fiu popular intre primari si sa le spun ca-i apar pe toti, dar as vrea sa o si fac, nu doar sa o spun", a spus joi premierul Ponta, facand referire la declaratiile presedintelui PNL Crin Antonescu prin care acesta a sustinut ideea unei legi de amnistie in legatura cu alesii locali in cazul carora ANI a sesizat un conflict de interese de tip "public-public". Ponta a mai declarat ca se pune problema daca este constitutional sa se dea o amnistie in administrativ, potrivit Agerpres.

Victor Ponta si Crin AntonescuFoto: Agerpres

"Eu sunt solidar cu primarii nostri. Pe de alta parte, insa, eu am obligatia sa fiu foarte serios si aplicat. In primul rand, in acest moment sunt procese in curs. Ati vazut, domnul Iohannis, spre exemplu, a castigat ieri si ma bucur foarte tare. (...) Pana nu ai o evaluare finala, care este interpretarea data de instante, pentru ca interpretarea ANI este una, mai departe ANI castiga sau pierde procesul, s-a intamplat si una si alta. Deci, dupa ce ai finalizata interpretarea legala, dupa aceea poti in primul rand sa faci o reglementare clara pentru viitor, ca primarii, consilierii sa stie foarte clar care sunt cazurile de incompatibilitate. Si de-abia in al treilea pas poti sa vorbesti ce faci cu cei care sunt eventual prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila afectati. Problema este daca este constitutional sa dai o amnistie in administrativ, in penal este, insa, in cazul de fata, este vorba de administrativ", a afirmat seful Executivului.

Premierul a mai mentionat ca trebuie asteptat pentru a vedea exact cum se pronunta instantele, iar eventualele reglementari trebuie sa fie constitutionale.

"Si eu vreau sa fiu popular intre primari si sa le spun ca-i apar pe toti, dar as vrea sa o si fac, nu doar sa o spun", a precizat seful Executivului, potrivit Agerpres.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marti seara ca o solutie in ceea ce-i priveste pe alesii locali aflati in conflict de interese sau incompatibilitate este o lege de amnistiere privind conflictul de interese si un recurs in interesul legii din partea Ministerului Justitiei pentru cei aflati in stare de incompatibilitate.

El a aratat ca are in vedere rezolvarea situatiilor trecute ale alesilor locali aflati in conflict de interese sau in stare de incompatibilitate.

"Solutia mea apropo de retroactiv sau solutia pe care doresc sa o discutam si cred ca o putem adopta pentru a scoate toti acesti oameni care nu au gresit dintr-o situatie imposibila este, pe de-o parte, o lege de amnistiere in ceea ce priveste conflictul de interese, pentru ca aceasta este o acuzatie penala si amnistierea poate sa actioneze retroactiv strict pe aceste spete, nu pe toate conflictele de interese, pe aceste spete, iar in ceea ce priveste incompatibilitatile cred ca aici trebuie sa ne adresam si sa solicitam cel putin ministrului Justitiei un recurs in interesul legii. Si atunci lamurim aceste lucruri. Modificam legea pentru viitor", a spus Antonescu, intr-o emisiune televizata, mentionand ca respectiva propunere nu a fost discutata in USL.