Premierul Victor Ponta a transmis la inceputul acestei saptamani catre Consiliul de Securitate al ONU pozitia Romaniei care sustine admiterea Lituaniei ca membru nepermanent al Consiliului, fara a avea mandatul presedintelui Traian Basescu pentru a face aceste demersuri diplomatice, au declarat pentru HotNews.ro surse diplomatice. Potrivit surselor citate, fiind vorba despre un asa numit vot de angajament al Romaniei, care presupune ca Bucurestiul se antepronunta ca va accepta admiterea Lituaniei in Consiliu ca membru nepermanent, conform Constitutiei si deciziilor Curtii Constitutionale, nu intra in atributiile premierului si nu pot fi angajate de catre acesta decat cu mandat din partea presedintelui Romaniei.

Ar fi a doua oara cand Victor Ponta trece peste presedintele Traian Basescu si isi aroga atributii in politica externa, prima data fortand participarea la Consiliul European in toamna anului trecut.

Pe de alta parte, alte surse diplomatice au declarat pentru HotNews.ro ca "teoretic este posibila varianta ca Guvernul sa fi sustinut o pozitie a Romaniei favorabila Lituaniei fara mandat expres de la presedinte". Sprijinul Romaniei pentru Lituania se inscrie, potrivit surselor citate, intr-un sistem de sprijin reciproc intre tarile estice, Romania dorind la randul ei calitatea de membru nepermanent in Consiliul de Securitate pentru anul 2019.

Pana la aceasta ora, premierul Victor Ponta nu a putut fi contactat.

În prezent, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, se află la cea de-a 68-a sesiune a Adunării Generale ONU, România detinand pozitia de vicepresedinte al reuniunii din acest an.

În 28 august, presedintele Traian Basescu a a declarat ca si-a anulat deplasarea la Adunarea Generala a ONU, invocand motive bugetare.

”Si eu am anulat zborul la sesiunea plenară a ONU exact din motive bugetare, dacă cineva are o curiozitate de ce nu mai plec în Statele Unite în septembrie”, a sustinut Basescu la reuniunea din acest an cu ambasadorii Romaniei.