Presedintele Comisiei de aparare din Senat, Corneliu Dobritoiu, a declarat, luni, ca membrii comisiei au dat un aviz favorabil OUG prin care sunt alocati bani pentru cumpararea unui avion pentru zboruri speciale, insa deocamdata nu se cunosc costurile acestei achizitii, transmite Mediafax.

"La ora actuala nu putem discuta pe date concrete, pentru ca nu a prezentat nimeni nicio analiza comparata asupra produselor care sunt pe piata, tipul de finantare, costurile integrale ale programului si, drept urmare, ca sa nu blocam avizarea OUG privind rectificarea, noi ne-am dat un vot favorabil", a declarat Dobritoiu.

Presedintele Comisiei de aparare a precizat ca la nivelul comisiei a fost avizata favorabil ordonanta privind rectificarea bugetara prin care Ministerului Apararii ii sunt alocate 13,5 milioane de lei in scopul inceperii procedurii de achizitie a unui avion destinat deplasarilor inaltilor demnitari ai statului.

Dobritoiu a mentionat ca prin votul de luni din comisie Guvernul "are unda verde pentru a ᅡstartaᅡ procesul de evaluare a produselor, a ofertelor".

El a mentionat ca, in momentul in care Guvernul va decide in privinta achizitiei unui avion pentru demnitari, la nivelul Comisiei de aparare din Senat va exista un nou vot in aceasta privinta.

"Cu certitudine achizitia (avionului pentru demnitari - n.r.) se va face cu avizul comisiei parlamentare", a mai afirmat presedintele Comisiei de aparare.

"Suma aceea de 56 de milioane (euro - n.r.) a fost avansata, a fost un raspuns la o intrebare a unui membru al comisiei legata de costurile estimative totale ale unui program. S-a avansat o suma, nu stim care este fundamentarea acelei sume, din cauza asta am amanat decizia. Nici astazi nu se cunosc costurile legate de aceasta achizitie (...) Costurile acelea au fost estimative, nu stiu daca ele s-au bazat pe o cerere de oferta, ci au fost o gandire... Am crezut ca la nivelul Ministerului Apararii exista o gandire foarte clara vizavi de aceasta achizitie. Ori, domnul ministru Dusa a infirmat astazi ca ar fi fost analizate niste produse de piata, deci au fost niste sume aruncate, puse pe masa", a mai spus Dorbitoiu.

Ministrul Apararii, Mircea Dusa, a declarat, luni, ca este prematur sa se discute despre un pret in ceea ce priveste achizitionarea avionului pentru demnitari, mentionand ca acest lucru va fi supus dezbaterii CSAT, iar suma alocata "va rezulta in urma unei licitatii".

"Nu s-a luat nicio decizie la nivelul ministerului, legat de suma, si nici de solutia care va fi adoptata (...) Oricum, acest document privind realizarea capabilitatii de transport special va fi supus dezbaterii si in CSAT. Deocamdata se analizeaza mai multe variante, cand vom avea o varianta optima vom preciza si suma, dar suma va rezulta in urma unei licitatii", a mai spus Dusa.

Ministrul a afirmat ca in cazul "capabilitatii de transport special", care ar viza demnitarii, este vorba atat de avioane, cat si de piloti, personal tehnic, posibilitati de transmisiuni sau posibilitati de operare.

"Probabil ca in Comisie s-au prezentat unele preturi care sunt pe piata in momentul de fata la diferite tipuri de avioane, deocamdata n-am stabilit nici tipul, nici felul in care realizam aceasta capabilitate. A vorbi de o suma in acest moment este prematur", a mai sustinut ministrul Apararii.

In luna august, Guvernul a aprobat prin ordonanta de urgenta achizitionarea unei aeronave pentru inalti demnitari, presedintele Comisiei pentru aparare din Senat, Corneliu Dobritoiu (PNL), precizand, recent, pentru Mediafax, ca suma totala necesara achizitionarii in leasing a aeronavei se ridica la 56 de milioane de euro.

La data adoptarii ordonantei, premierul Victor Ponta declara ca Guvernul si-a propus sa achizitioneze o aeronava de 12 locuri pentru a fi folosita in deplasarile oficiale de catre presedintele Romaniei, prim-ministru, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si ministri.

Ponta preciza ca Romania este singura tara din UE care nu are aeronava oficiala, iar pentru astfel de zboruri este inchiriata o aeronava de dimensiuni mai mari de la Tarom. Ponta sustine ca astfel costul deplasarilor oficiale este foarte mare, iar oricum, din aceasta toamna, aeronava respectiva va intra in reparatii.

Presedintele Traian Basescu declara tot in august ca si-a anulat deplasarea la sesiunea la nivel inalt a Adunarii Generale a ONU de la New York din "motive bugetare".