Europarlamentarul Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, a fost reales, sambata, presedinte al filialei judetene a PNL Satu Mare, cu unanimitate de voturi, transmite Agerpres.

Singur candidat pentru aceasta functie, Silaghi a obtinut 352 de voturi din tot atatea voturi valide. In cadrul conferintei au mai fost alesi noua vicepresedinti si 28 de membri in Biroul Permanent Local.

Ovidiu Silaghi este membru PNL de 23 de ani si ocupa functia de presedinte al filialei judetene a PNL Satu Mare din 2011. De-a lungul timpului el a detinut mai multe functii, precum cea de ministru pentru IMM-uri in Guvernul Tariceanu sau cea ce ministru al Transporturilor in primul Guvern Ponta. Ovidiu Silaghi a mai fost deputat in perioada 2004-2008, iar in vara anului 2012 a fost ales deputat in Colegiul 2 Satu Mare, demisionand din aceasta functie dupa ce a fost validat membru in Parlamentul European.

DNA Bucuresti a inceput urmarirea penala impotriva lui Ovidiu Silaghi pentru trafic de influenta in urma unui denunt depus de omul de afaceri Nelu Iordache.