UPDATE Adriean Videanu: Voi pune la dispozitia DIICOT toate informatiile pe care le detin

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 2 septembrie 2013, 18:52 Actualitate | Politic


Presedintele interimar al PDL Bucuresti, Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, a declarat luni ca a luat act de solicitarea DIICOT de incepere a urmarii penale in cazul sau si a adaugat ca va pune la dispozitia procurorilor toate informatiile pe care le detine in legatura cu acuzatiile care i se aduc.

"Am luat act de decizia DIICOT de a solicita inceperea urmarii penale si decizia mea este de a pune la dispozitia DIICOT toate informatiile pe care le detin pentru clarificarea nevinovatiei mele in acest caz.(...) Niciodata, cat timp am detinut functii publice, nu am fost acuzat de coruptie", a sustinut Adriean Videanu intr-o conferinta de presa, potrivit Agerpres.

El a explicat in continuare ca in perioada la care face referire DIICOT in care a fost ministru al Economiei decizia privind facilitarea livrarilor de gaze naturale a fost luata la nivelul Guvernului.

"Am sa incerc sa justific oportunitatea care, cel putin in perioada mandatului meu (de ministru al Economiei -n.r.), in ceea ce ma priveste, nu a fost decat la nivel de propunere, pentru ca in timpul mandatului meu decizia a fost la nivel de Guvern, Guvern din care a facut parte si actualul prim-ministru", a declarat democrat-liberalul.

El a dat citire apoi articolului 10 din "hotararea privind aprobarea regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice pe care Guvernul le aproba".

"Alineatul 2, si acesta este important, poate fi elaborat si in cazul in care este necesara o decizie a Guvernului intr-o anumita problematica. Memorandumul va fi avizat de institutiile implicate si va cuprinde descrierea respectivei probleme si propuneri pe care Guvernul le hotaraste. Pe subiectul in speta eu am initiat doua memorandumuri in anul 2009 si in anul 2010, amandoua aprobate de Guvernul Romaniei in integralitatea lui", a afirmat fostul ministru al Economiei.

Videanu a oferit apoi cateva elemente legate de "oportunitatea deciziei unui functionar public".

"Am fost investiti de Parlament in decembrie 2008. (...) In ianuarie 2009, reprezentantii ministerului Agriculturii au venit cu o propunere in Guvern cu care am mers la Bruxelles impreuna, de la seful statului pana la ministrul pentru Afaceri Europene, toata lumea, sa incercam ca subventia pentru agricultura sa aiba si o cota pentru achizitia de ingrasaminte chimice, pentru ca agricultura era identificata atunci ca un element care ar putea sa stopeze caderea economica dramatica care se anticipa in anul 2009. Pe acest fond, daca politica de discount fusese fundamentata si adoptata de vechiul Guvern, am considerat ca e de datoria mea sa prezint Guvernului continuarea acelui set de politici. Dupa prezentarea documentatiei, Guvernul, in integralitatea lui, a luat decizia ca este bine sa continuam seturile de politici de aplicare a discounturilor", a afirmat fostul ministru al Economiei.

Adriean Videanu a dat citire unor "date oficiale", pentru a respinge astfel acuzatiile privind pagubele aduse companiei Romgaz.

"Anul 2007, profit 3,2 miliarde de lei, anul 2008, profit 3,2 miliarde de lei, anul 2009 - 3,2 miliarde de lei, anul 2010 - 3,5 miliarde de lei", a declarat democrat-liberalul.

El a spus ca "decizia de oportunitate pe care a luat-o Guvernul Romaniei, si nu eu singur, a fost o decizie corecta la acel moment".

"Sunt pregatit in orice moment sa pun la dispozitia organelor de ancheta care au obligatia sa faca lumina in acest caz toate documentele pe care eu le am", a declarat Videanu.

Legat de acuzatiile DIICOT care precizeaza ca Videanu ar fi semnat trei memorandumuri si ca societatea Interagro avea datorii mari si nu putea beneficia de facilitati in privinta livrarii gazelor, fostul ministru al Economiei a spus: 'La nivelul ministerului si al Guvernului nu s-a vorbit niciodata de nicio companie. Reglementarea pe care Guvernul a dat-o este una cu caracter general pentru toti consumatorii intreruptibili'.

"Toti consumatorii care, in sensul legii, erau declarati intreruptibili, care aveau o anumita cota de gaze pe care o consumau si toate celelalte criterii, fie ca veneau din zona sodei caustice, ingrasaminte chimice, din energie, toti beneficiau de aceste prevederi. Mai mult decat atat, propunerile pe care eu le-am facut au avut si avizul Consiliului Concurentei", a declarat Vosganian.

Videanu a precizat ca, din cate stie, sunt "17 societati care au beneficiat de aceste prevederi legale in aceeasi perioada".

Despre o alta acuzatie a DIICOT, potrivit careia Videanu si Varujan Vosganian, in calitate de ministri ai Economiei, au semnat sase ordine in privinta livrarilor de gaze, Videanu a spus: "Eu nu am semnat niciun ordin cat am fost ministru al Economiei, niciun ordin. Eu am initiat aceste doua memorandumuri in care Guvernul s-a pronuntat de continuarea sau nu(...) Am redus discountul, pe baza analizei, asa era convenit inainte de a deveni eu ministru, de la 40 de dolari la 30 de dolari".

Fostul ministru al Economiei a negat ca pana in acest moment ar fi fost chemat de procurori la audieri in acest caz.

Intrebat daca in perioada cand a fost ministru al Economiei s-a intalnit cu Ioan Niculae, patronul de la Interagro, Videanu a spus: "Din cate imi amintesc, o singura intalnire, dar nu viza relatia cu Romgaz, ci o potentiala investitie. La Zimnicea a facut o unitate de bioetanol. Nu avea niciun fel de legatura".

Videanu, despre afirmatiile premierului: Sa-i dea Dumnezeu sanatate domnului Ponta si familiei sale
    
Adriean Videanu i-a urat, luni, premierului multa sanatate lui si familiei sale, raspunzand afirmatiilor lui Victor Ponta care a spus ca Videanu este "bandit international".

"Domnului Ponta sa-i dea Dumnezeu sanatate familiei sale si domniei sale", a declarat Adriean Videanu, intrebat cum comenteaza afirmatiile premierului la adresa sa.

Premierul Victor Ponta a declarat luni, referindu-se la solicitarea DIICOT de incepere a urmaririi penale in cazul lui Varujan Vosganian si Adriean Videanu, ca nu poate sa comenteze in legatura cu acest subiect decat dupa ce se vor face toate precizarile de rigoare si a spus ca "nimeni nu va bloca intr-un fel ancheta".

Intrebat daca se asteapta ca PNL sa sustina din nou ca este tinta procurorilor, premierul a raspuns: "Videanu este liberal? Videanu este un bandit international, nu un liberal".

Procurorul-sef al DIICOT, Alina Bica, a solicitat luni procurorului general Tiberiu Nitu sa sesizeze Senatul si pe presedintele Traian Basescu pentru formularea cererii de incepere a urmaririi penale fata de ministrul Economiei, Varujan Vosganian, si fata de fostul ministru Adriean Videanu, pentru savarsirea infractiunilor de complot si subminarea economiei nationale, in legatura cu facilitarea livrarilor de gaze naturale de Romgaz catre SC Interagro, companie detinuta de omul de afaceri Ioan Niculae.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1321 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    daca videanu este prins, fac cinste (Luni, 2 septembrie 2013, 20:15)

    jackalphonse [utilizator]

    abia atunci ar da semne de libertate justitia sau dna-ul. pana atunci asistam doar arestari din tabara adversa (sunt binevenite si ele)
  • +3 (3 voturi)    
    vdeanu, vozganian si fenezkiu la racoare (Luni, 2 septembrie 2013, 20:24)

    jackalphonse [utilizator]

    ar fi un frumos cadou de craciun.
    printre cianuri laudate de presedinte si legalizate de PM, copii omorati de caini vagabonzi, am avea si noi un zambet in coltul gurii daca niste guzgani ca astia ar intra la pastrare pe la mititica.
  • -1 (1 vot)    
    meserias (Luni, 2 septembrie 2013, 23:03)

    bedexe [utilizator]

    Videanu e cel mai meserias din astia publici.
    Bineinteles ca multora le e greu sa priceapa asta ca au trecut greu la matematica.

    @jack primarii de la valcea si baiamare parca erau din pdl. Si au fost arestati. Pe vremea psd, cate cazuri de astea stii?
    • +1 (1 vot)    
      vorbim de un ministru, nu de primarasi (Marţi, 3 septembrie 2013, 9:47)

      jackalphonse [utilizator] i-a raspuns lui bedexe

      asa este, videanu este un meserias care trebuie bagat la racoare. si nastase era un meserias. nu neg ca guvernarea basescu ar fi fost mai buna decat cea psd.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by