60% dintre romani ar vota cu USL, 18% cu PDL si 8% cu PP-DD daca duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare, releva un sondaj de opinie dat publicitatii duminica de Sociopol si citat de Agerpres. Potrivit sondajului, 5% ar opta pentru UDMR, 3% - Miscarea Populara, 3% - PRM, altii - 3%. 53% dintre respondenti declara ca nu ar merge la vot daca ar fi organizate alegeri duminica viitoare, in vreme ce doar 35% au raspuns afirmativ iar restul de 12% au declarat ca nu sunt in tara.

De asemenea, daca duminica viitoare ar fi organizate alegeri europarlamentare, 39% dintre respondenti ar vota cu PSD, 20% cu PNL, 17% cu PDL, 7% cu PP-DD, 6% cu UDMR, 3% cu Miscarea Populara, 3% cu PRM, 2% cu PC, altii - 3%.

La intrebarea daca presedintele si premierul vor coabita, 36% au raspuns afirmativ, 60% au spus ca nu vor coabita, 4% - nu stiu. Totodata, la intrebarea cum a functionat coabitarea dintre Victor Ponta si Traian Basescu in ultimele luni, 2% au raspuns foarte bine, 34% - bine, 42% - prost, 17% - foarte prost, 5% - nu stiu/nu raspund.

Intrebati daca in Romania lucrurile merg intr-o directie buna sau gresita, 67% dintre respondenti cred ca lucrurile merg intr-o directie gresita, 26% - intr-o directie buna, 7% - nu stiu/nu raspund.

Sondajul a fost organizat in perioada 23-26 august, pe un esantion de 1.079 persoane.

Tipul esantionului - stratificat bistadial cu selectia probabilista a gospodariilor (aleatoriu simplu) si a persoanelor (metoda 'cea mai tanara persoana din gospodarie'), populatia adulta neinstitutionalizata a Romaniei, metoda culegerii datelor - interviuri telefonice (CATI).

Marja de eroare este de +/-3,2%.