Victor Ponta a lucrat pentru Dorin Cocoș. În calitate de avocat, actualul prim-ministru al României a prestat servicii juridice pentru familia Elenei Udrea, începând din perioada în care aceasta era șefa Cancelariei Prezidențiale. Acum două luni, Udrea și Cocoș au divorțat, după o căsnicie de aproape zece ani (decembrie 2003 – iunie 2013).

Șase companii deținute de Dorin Cocoș, de Victor Cocoș (tatăl lui Dorin) și de Anca Dinu (sora lui Dorin) au beneficiat de serviciile avocățești ale lui Victor Ponta în anii 2005-2006. Actele adiționale ale celor șase firme au fost modificate fie “de avocatul Victor Ponta”, fie la “Cabinetul Avocatului Victor Viorel Ponta”.

Mențiunile apar în documente oficiale depuse la Registrul Comerțului. Din acestea, reiese fie că soțul de atunci al Elenei Udrea a trecut pragul cabinetului de avocatură al lui Victor Ponta, fie că Victor Ponta a venit personal la sediul firmelor lui Dorin Cocoș, pentru încheierea acestor servicii private.

Și în baza de date a Monitorului Oficial, numele cabinetului “Victor Viorel Ponta" figurează de zece ori în legătură cu grupul Cocoș.

Lumea mică a celor mari

Acum șapte ani, relațiile private dintre Victor Ponta și familia Udrea-Cocoș au fost semnalate de reporterii ziarului Gândul și paparazzii revistei VIP. Pe 11 septembrie 2006, în restaurantul “EuroHotels” al lui Cocoș din apropierea Arcului de Triumf, cuplurile Daciana Sârbu-Victor Ponta și Elena Udrea-Dorin Cocoș au fost surprinse luând cina împreună. Asta se întâmpla la două zile după ce Elena Udrea a participat la școala de vară a TSD, organizată de Victor Ponta – pe atunci liderul tinerilor social-democrați.

Ani mai târziu, în ianuarie 2012, în timpul protestelor de stradă susținute oficial de USL împotriva austerității impuse de PDL, firma cumnatului lui Ponta își adjudeca cel mai bănos contract cu statul din istoria companiei. Licitația fost câștigată în tandem cu “Euroconstruct Trading ’98” – societatea prietenilor și partenerilor de afaceri ai lui Dorin Cocoș: Dan Besciu și Sorin Vulpescu. Toți trei au fost asociați în West Tour ’98 SRL, iar Cocoș și Besciu – în Casa de Pensii Private Concordia Română și în Grupul Român de Investiții.

Premierul Victor Ponta a refuzat să explice ce caută numele cabinetului său de avocatură în actele firmelor lui Dorin Cocoș. Această întrebare i-a fost adresată direct, de către reporterul RISE Project, în incinta Camerei Deputaților. Reacția lui Ponta, în momentul în care a fost întrebat când va binevoi să răspundă, a fost: “Dumneavoastră, niciodată”.