Primarii, consilierii locali si judeteni continua presiunile pentru eliminarea unui articol din Legea 161/2003 care prevede ca functia de primar sau presedinte al Consiliului Judetean este incompatibila cu cea de membru al Consiliului de Administratie sau orice functie de conducere la regiile autonome de interes local sau national, la companiile si societatile nationale. Vicepremierul Liviu Dragnea ar fi depus o noua initiativa legislativa in acest sens, potrivit ziarului Gandul, asta dupa ce in urma cu cateva saptamani Ministerul Justitiei a dat aviz negativ negativ unei propuneri similare. In plus, senatoarea PSD Gabriela Firea spune ca va sustine o initiativa legislativa impreuna cu colegii din Comisia de Administratie. Radu Mazare, primarul de Constanta, a spus ca va ridica problema la viitorul Comitet Executiv al PSD, iar Asociatia Comunelor ameninta cu proteste in strada. Mircea Geoana crede ca e vorba despre o veritabila "bomba nucleara" in politica interna, care ar putea duce la alegeri anticipate in sute de primarii. Printre numele grele de politicieni USL aflati in aceasta situatie se numara Nicusor Constantinescu, Klaus Iohannis, Aristotel Cancescu.

DrapelFoto: USER UPLOADED
  • Romania s-a angajat intre altele, prin Mecansimul de Cooperare si Verificare pe justitie, sa nu modifice legile anticoruptie, iar aceasta initiativa legislativa face acest lucru.

Mariana Gaju, prim-vicepresedintele Asociatiei Comunelor, a declarat pentru Gandul ca vicepremierul Liviu Dragnea a inaintat Ministerului Justitiei o noua forma a actului normativ in ciuda avizului negativ primit in urma cu cateva saptamani de la Ministerul Justitiei. Aceasta sustine ca aproximativ 1.200 de primari se afla in situatie de incompatibilitate, din cauza prezentei in conducerea societatilor comerciale aflate in subordinea lor. Gaju este primar in comuna Cumpana din judetul Constanta si se afla si ea in situatie de incompatibilitate din cauza prezentei in SC RAJA Constanta. Potrivit comunicarilor oficiale ANI, ar fi in stare de incompatibilitate circa 100 de primari.

Reprezentantii Asociatiei Comunelor din Romania vor veni la Guvern pe 20 august sa protesteze pentru modificarea legii.In prima faza, sub forma unei delegatii care sa prezinte premierului si ministrului Justitiei un Protest semnat de 2.800 de primari. Gaju a precizat pentru Gandul ca se poate ajunge si la proteste in strada, daca Guvernul nu va tine cont de problemele alesilor locali.

Si senatoarea PSD, Gabriela Firea, sustine modificarea Legii 161/2003. Aceasta a declarat pentru Gandul ca daca Guvernul nu va adopta un act normativ pentru modificarea legii, va sustine o initiativa legislativa impreuna cu colegii din Comisia de Administratie. Senatoarea a tinut sa precizeze ca nici ea, nici sotul ei, primarul orasului Voluntari - Florentin Pandele si nici primarii PSD din judet nu se afla in situatie de incompatibilitate.

In legatura cu tentativa esuata a vicepremierului Liviu Dragnea de a modifica Legea 161/2003, Firea a declarat pentru Gandul ca la finele lunii iunie a existat o discutie intre ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, si senatorii PSD in care ministrul le-a spus ca "spera" ca modificarea legii incompatibilitatilor - 161/2003 sa primeasca aviz favorabil.

Firea a adaugat ca a fost surprinsa cand a vazut ca ministerul Justitiei a dat aviz negativ, precizand ca va exista o discutie intre conducerea partidului si ministrul Cazanciuc pentru a se lua o decizie in aceasta problema.

Potrivit acesteia, daca nu se va ajunge la o solutie in privinta modificarii legii 161/2003, administratia locala va fi lovita de "un cutremur de nivel mediu", deoarece sunt foarte multi alesi locali incompatibili. Gabriela Firea a spus ca modificarea legii nu ar trebui sa aiba conotatie politica, deoarece in aceasta situatie se afla alesi locali din toate partidele.

Si primarul orasului Constanta, Radu Mazare, crede ca problema incompatibilitatilor trebuie discutata la partid.

"Eu nu sunt prim-ministru, dar trebuie sa transam problema la partid, in Comitetul Executiv. O sa propun modificarea legii. Daca eram prim-ministru luam o decizie. Daca eram premier si imi dadea ministerul Justitiei in cazul acesta aviz negativ il schimbam pe cel care dadea avizul. Ce e asa complicat?", a spus pentru Gandul Mazare.

Acesta mai spune ca cei de la Ministerul Justitiei sunt niste cacaciosi.

"Pe mine m-a verificat ANI daca am casa in Brazilia. Nu mi-au spus pana acum daca au gasit ceva, pentru ca raspunsul este negativ. E proasta legea 161/2003. Niste cacaciosi aia de la Ministerul Justitiei, le este frica. Nu stiu cine a vizat, dar sunt niste cacaciosi, in sensul de fricosi. Lucrurile trebuie sa fie de bun simt in general in viata lucrurile trebuie sa fie de bun simt. Daca un primar reprezinta Consiliul Local conform legii in fata tertilor atunci e normal si firesc ca acel primar sa reprezinte comunitate si in cadrul societatii de Apa, Canal. Nu le poate reprezentat un sofer", a declarat pentru Gandul Radu Mazare.

Mircea Geona, senator PSD, spune pe blogul sau ca problema integritatii si incompatibilitatii este o problema care, netratata la timp si cu pricepere, poate deveni o bomba nucleara.

"Situatia primarilor care ar putea fi in incompatibilitate trebuie tratata cu solutii institutionale constructive, prin implicarea Parlamentului Romaniei, Ministerului Justitiei si Agentiei Nationale de Integritate. Nu avem nevoie de o vanatoare de vrajitoare impotriva unui numar atat de mare de primari, care risca sa lase neadministrata mai mult de o treime din Romania pentru ca este imposibil ca 1200 de primari (daca se confirma numarul) sa fie initiatorii unor actiuni deliberate de incalcare a legii. Mai mult, ea reprezinta si o problema politica pentru PSD si USL. Cum ar arata europarlamentarele si prezidentialele de anul viitor cu o treime din trupe anihilate", explica acesta.

In plus, Geoana spune ca Agentia Nationala de integritate trebuie sa comunice oficial numarul de primari care se afla in aceasta situatie de incompatibilitate. "Sunt 1200 de primari, sunt 100 de primari in aceasta situatie? Asociatia Comunelor din Romania vorbeste de 1200 de primari, dar pana acum, din comunicarile oficiale ale ANI, stiam de aproximativ 100 de primari', spune Geoana.

"In al treilea rand, problema integritatii si incompatibilitatii trebuie abordata constructiv, nu sub forma un razboi politic sau institutional. In SUA, institutia omonima Agentiei Nationale pentru Integritate, Office of Government Ethics, mai intai consiliaza si apoi verifica eventualele conflicte de interese. Legislatia romaneasca trebuie imbunatatita astfel incat Agentia Nationala de Integritate sa desfasoare cu prioritate o activitate consistenta de informare, educare si formare a alesilor si angajatilor din sistemul public, iar dupa aceea, daca persista situatii de incompatibilitate, sa aplice legea cu maxima duritate", mai spune senatorul PSD.

Incercarile de modificare a Legii 161/2003

  • In Parlament mai exista un proiect de lege privind modificarea legii 161/2003, iar  vicepremierul Liviu Dragnea a venit cu un proiect de Ordonanta de Urgenta pe aceeasi tema. Ministerul Justitiei a dat aviz negativ acestor propuneri.
  • In urma cu doua saptamani Ion Burnei, subprefect de Arges, a anuntat ca, in urma discutiilor purtate in cadrul unui grup de lucru constituit la nivelul Prefecturii, s-a decis ca parlamentarii judetului sa incerce modificarea legii privind incompatibilitatile, scrie ziarul Curierul Zilei.
  • Romania s-a angajat intre altele, prin Mecansimul de Cooperare si Verificare pe justitie, sa nu modifice legile anticoruptie, iar aceasta initiativa legislativa face acest lucru.

Incompatibili pe banda rulanta

Primarii/viceprimarii, presedintii de Consilii Judetene si alesii locali isi pierd functia daca sunt declarati incompatibili. Daca legea se modifica in acest moment, cei care au dosare pe rol scapa, potrivit unor juristi experti in domeniu consultati de HotNews.ro

In ultimele luni mai multi primari si presedinti de Consilii Judetene au fost declarati incompatibili de Agentia Nationala de Integritate. In data de 03.07.2013 Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta starii de incompatibilitate in cazul a 42 de alesi locali din judetele Sibiu si Constanta ca urmare a exercitarii simultane de catre acestia atat a functiei de primar sau viceprimar, cat si a calitatii de reprezentant al unitatii administrativ - teritoriale in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor a societatilor comerciale de interese local.

Astfel, 22 de alesi locali din Jud. Constanta s-au aflat in stare de incompatibilitate ca urmare a exercitarii simultane atat a functiei de primar sau viceprimar, cat si a calitatii de reprezentant al unitatii administrativ - teritoriale in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor a S.C. RAJA S.A. Constanta. De asemenea, 20 de primari din Jud. Sibiu s-au aflat in stare de incompatibilitate ca urmare a detinerii simultane a functiei de primar si a calitatii de reprezentant al unitatii administrativ - teritoriale in cadrul A.G.A. a S.C. APA CANAL S.A. Sibiu.

Pe lista ANI, sub acuzatia de incompatibilitate se afla si presedintii CJ Constanta, Nicusor Constantinescu (PSD) si CJ Brasov, Aristotel Cancescu (PNL) dar si primarul Sibiului (PNL) Klaus Johannis.

Care sunt mizele modificarii Legii 161/2003

Regiile de apa si canal, transport, termoficare, societatile publice care gestioneaza serviciile de salubrizare, asfaltare strazi si intertinere spatii verzi gestioneaza bugete si fonduri europene in valoare de zeci/sute de milioane de euro , iar din cauza acestei legi primarii, presedintii de CJ si alesii locali nu au acces in mod direct la gestionarea banilor. RAJA Constanta a angajat in 2011 fonduri europene in valoare de 250 de milioane de euro (douasutecincizeci). Regia Autonoma de Transport Bucuresti a avut in 2012 un buget de circa 600 milioane lei.

Potrivit ANI, prezenta primarilor si a presedintilor de Consilii Judetene in Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara, genereaza o stare de incompatibilitate in situatia in care, la nivelul judetului respectiv, Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara constituie un operator regional. In majoritatea acestor Asociatii de Dezvoltare Intercomunitara sunt membrii primarii comunelor/oraselor din care este alcatuita asociatia. Aceste asociatii au fost infiintate pentru a putea derula proiecte pe fonduri europene la nivel regional.

Ce spune Legea

In conformitate cu Legea nr. 161/2003, pentru primari, respectiv consilieri judeteni si consilieri locali sunt prevazute urmatoarele categorii de incompatibilitati:

ART. 87 Functia de primar si viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean este incompatibila cu:

- functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administratie ori cenzor sau orice functie de conducere ori de executie la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, la regiile autonome de interes national sau local, la companiile si societatile nationale, precum si la institutiile publice;

- functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor la o societate comerciala;

- functia de reprezentant al unitatii administrativ-teritoriale in adunarile generale ale societatilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului in adunarea generala a unei societati comerciale de interes national;

ART. 88 Functia de consilier local sau consilier judetean este incompatibila cu:

- functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la regiile autonome si societatile comerciale de interes local infiintate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judetean respectiv sau la regiile autonome si societatile comerciale de interes national care isi au sediul sau care detin filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva;

- functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor la o societate comerciala de interes local ori la o societate comerciala de interes national care isi are sediul sau care detine filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva;

- functia de reprezentant al statului la o societate comerciala care isi are sediul ori care detine filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva;

ART. 89 (1) Calitatea de ales local este incompatibila si cu calitatea de actionar semnificativ la o societate comerciala infiintata de consiliul local, respectiv de consiliul judetean

In conformitate cu dispozitiile art.2 g1) din Legea nr. 51/2006 prin operator regional se intelege operatorul societate comerciala cu capital social integral al unora sau al tuturor unitatilor administrativ-teritoriale membre ale unei asociatii de dezvoltare intercomunitara cu obiect de activitate serviciile de utilitati publice. Operatorul regional asigura furnizarea/prestarea serviciului/activitatii de utilitati publice pe raza de competenta a unitatilor administrativ-teritoriale asociate, administrarea, functionarea si exploatarea sistemelor de utilitati publice aferente acestora, precum si implementarea programelor de investitii publice de interes zonal ori regional destinate infiintarii, modernizarii si/sau, dupa caz, dezvoltarii infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestor servicii/activitati, realizate in comun in cadrul asociatiei.

Operatorul regional se infiinteaza in baza hotararilor adoptate de autoritatile deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale membre ale unei asociatii de dezvoltare intercomunitara cu obiect de activitate serviciile de utilitati publice, inclusiv prin modificarea actelor constitutive ale operatorilor existenti subordonati autoritatilor administratiei publice locale, in conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Astfel, potrivit ANI, din coroborarea textelor de lege mai sus enuntate, reuzlta faptul ca participarea primarilor si a presedintilor de Consilii Judetene in Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara, genereaza o stare de incompatibilitate in situatia in care, la nivelul judetului respectiv, Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara constituie un operator regional in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 31//1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Citeste aici de ce vor primarii mai multor orase importante din tara sa modifice Legea 161/2003.