Partidul Miscarea Populara ii cere lui Crin Antonescu sa nu sustina introducerea de noi taxe si impozite care ar "impovara si mai mult clasa mijlocie din Romania".

Eugen TomacFoto: dprp.gov.ro

"Ii reamintim domnului Antonescu, dar si celorlalti lideri liberali, ca au beneficiat de voturile clasei mijlocii si au promis ferm romanilor in campania electorala ca nu vor introduce noi taxe si impozite si nici nu le vor mari pe cele existente. Este un grav derapaj de la democratie sa inseli increderea celor care te-au votat", se arata intr-un comunicat semnat de Eugen Tomac, presedintele interimar al Partidului Miscarea Populara.

In opinia sa, astfel de masuri nu vor majora incasarile la bugetul de stat, ci vor avea un efect contrar, sporind evaziunea fiscala.

"Cerem PNL sa nu se mai ascunda dupa FMI. In materie de politici fiscale, responsabilitatea apartine integral Guvernului si majoritatii care sutine Guvernul. Acestea sunt masuri asupra carora Guvernul s-a angajat in fata FMI si nu masuri impuse de FMI. Reamintim ca, in anul 2010, FMI a propus cresterea de taxe si impozite, pentru reechilibrarea bugetara, dar atunci premierul Emil Boc si presedintele Traian Basescu s-au opus acelor masuri", mai spune Eugen Tomac.