Teodor Baconschi si-a dat demisia, duminica seara, din Partidul Democrat Liberal, informeaza B1 TV. Fostul ministru de externe a transmis demisia presedintelui partidului, Vasile Blaga, prin intermediul unei scrisori.

Teodor Baconschi in studioul HotNews.roFoto: Hotnews

"Domnule Presedinte Vasile Blaga prezentul mesaj va notifica demisia mea din PDL. Am intrat in partid ca ministru de Externe tehnocrat, convins ca - alaturi de presedintele Traian Basescu - PDL isi poate asuma misiunea de a reforma statul si de a promova politici de dreapta capabile sa dezvolte economia romaneasca", se arata in scrisoarea trimisa de Teodor Baconschi, potrivit b1.ro.

De asemenea fostul ministru si-a prezentat si principalele realizari in calitate de membru al PDL, pornind de la prestatia in functia de ministru de Externe si la candidatura la alegerile parlamentare din decembrie intr-un colegiu din iasi, unde a obtinut peste media pe tara a ARD.

Acesta si-a dat demisia deoarece considera ca prezenta reformistilor in PDL este inutila sau daunatoare.

Baconschi a mai relatat ca, dupa "dezastrul electoral" din 9 decembrie 2012, a sustinut motiunea "Reformistii" alaturi de Monica Macovei, "care s-a bucurat de mai mult ecou in afara partidului decat in interior".

Decizia lui vine la cateva zile dupa ce un alt membru, fostul ministrul al Educatiei Daniel Funeriu, a hotarat sa paraseasca partidul.

Luni, in cadrul Biroului National Permanent al PDL, se va decide ce se va intampla cu Cristian Preda si Teodor Paleologu.