Premierul Victor Ponta considera ca ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura, Dan Sova, a gresit anuntand presa ca intelegerea cu Bechtel pentru autostrada Transilvania va fi reziliata luni, 27 mai, aratand ca acesta nu trebuia sa spuna nimic pana nu incheia negocierile, relateaza agentia Mediafax.

"Cred ca a fost prea transparent, ca nu trebuia sa va spuna nimic pana nu incheia negocierea. Daca v-a anuntat inainte sa incheie negocierile, inseamna ca a gresit", a spus Ponta jurnalistilor, aflat la Braila.

Joia trecuta, Sova, declarase ca luni, 27 mai, va fi reziliat contractul cu compania americana Bechtel privind constructia autostrazii Transilvania, tot atunci urmand sa fie anuntata si suma pe care o mai are de achitat statul catre constructor.

El a aratat atunci ca sunt discutate ultimele detalii privind rezilierea acordului si ca suma despagubirilor catre Bechtel a fost deja stabilita, urmand sa fie comunicata oficial luni.

Luni, acesta a revenit, afirmand ca "rezilierea contractului este o chestiune de zile, mai sunt unele detalii de pus la punct in aceasta perioada".