VIDEO Antonescu, dupa acuzatiile lui Rosca Stanescu la adresa PSD: Oricine mai incalca articolul din protocolul USL care interzice atacurile publice reciproce va trebui sa se desparta de partid

de I.C.     HotNews.ro
Joi, 16 mai 2013, 16:18 Actualitate | Politic


Crin Antonescu
Foto: Agerpres
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat joi, dupa sedinta Biroului Politic National al PNL, ca s-a discutat in interiorul USL despre declaratiile facute de liberalul Sorin Rosca Stanescu la adresa PSD, adaugand ca s-a luat decizia in interiorul partidului ca "oricine mai incalca intr-un chip atat de clar articolul" din protocolul USL care interzice atacurile publice reciproce in interiorul coalitiei "va trebui sa se desparta de partidul din care face parte sau din USL".

"Punctul nostru de vedere este unul cat se poate de ferm in PNL. Da, suntem absolut hotarati, iar decizia Biroului Politic de astazi este ca acel articol din protocolul USL care interzice atacurile publice reciproce, la adresa colegilor sau a partidelor din coalitie, sa fie unul asupra caruia vom fi extrem de atenti si pe care il vom aplica fara niciun fel de ezitare", a declarat Crin Antonescu.

"Putem sa exprimam opinii divergete, personale, putem sa ne manifestam libertatea de exprimare si, in cazul parlamentarilor, toate prerogativele pe care acestia le au. Nimic nu ne obliga insa sa recurgem la atacuri, la acuzatii, la etichetari care nu sunt de acceptat. In sensul acesta, noi dezavuam categoric aprecieri, unele facute si de colegul nostru Rosca Stanescu, aprecieri referitoare la PSD in ansamblu, la Victor Ponta, acuzatii de genul celor referitoare la anumite forme de colaborare sau de control cu Serviciile Secrete, sau santajabilitate, sau astfel de afirmatii care nu isi au locul", a adaugat liderul liberal.

"Noi consideram ca oricine mai incalca intr-un chip atat de clar articolul respectiv va trebui sa se desparta de partidul din care face parte sau din USL", a precizat Antonescu avertizandu-i pe liberali ca, desi "exista la fiecare dintre noi o personalitate, exista la fiecare dintre noi opinii, trebuie sa predomine, atat timp cat facem parte dintr-o alianta, o agenda comuna si un set de reguli de comportare in discursul public. Suntem hotarati sa aplicam acest set de reguli."




Presedintele PNL a precizat ca din "a doua parte a lunii aprilie si pana in perioada sarbatorii pascale a survenit o dificultate, sa nu spunem chiar o criza, in interiorul USL legata de aspectele cunoscute serios sau ironic sub numele de coabitare, povestea propunerilor pentru procurorii sefi, cunoasteti foarte bine si se cunoaste acest context. Decizia ferma a noastra, a liberalilor, si a partenerilor din PSD, si a lui Victor Ponta si a mea este de a depasi acest episod chiar daca pozitiile noastre au fost divergente si evaluarile noastre raman complet diferite, pentru ca avem angajamente majore".

"Decizia noasta comuna este de a face eforturi pentru redobandirea unei solidaritati maxime asa cum ea a existat de la infiintarea USL, in timpul marilor batalii lectorale. Credem ca acest lucru est posibil", a afirmat Crin Antonescu.

Intrebat daca liberalii vor desemna alti patru membri in Comisia de ancheta privind interceptarile telefonice ale magistratului Corneliu Barsan, judecator la CEDO, pentru a-i inlocui pe Sorin Rosca Stanescu, Corneliu Dobritoiu, Victor Ciorbea si Sorin Iliesiu care au demisionat marti, Antonescu a precizat ca, in opinia sa, "daca acesti oameni, cu niste motive, si-au dat demisia, acesta este un fapt implinit. Daca si-au dat demisia si argumentele sunt reale, nu are rost sa facem ca la hockei, sa bagam alti patru. Comisia merge mai departe."

"Cred ca ar trebui sa avem o discutie in USL si cu demisionarii si cu presedintele comisiei, sunt toti senatori ai USL", a adaugat liderul PNL.

Amintim ca cei patru liberali membri ai Comisiei de ancheta privind interceptarile telefonice ale magistratului Corneliu Barsan, judecator la CEDO, au demisionat marti. Liberalul Sorin Rosca Stanescu, care detinea functia de vicepresedinte al comisiei, si-a argumentat decizia prin faptul ca social-democratii au refuzat audierea judecatorului in forul senatorial, adaugand ca "a devenit evident ca partenerii nostri, in special cei din PSD, au misiunea de a o ingropa".

Premierul Victor Ponta a cerut liberalilor "o decizie" in cazul senatorului liberal Sorin Rosca Stanescu. Liderul social-democrat a precizat ca exista "o problema foarte serioasa" si a invocat articolul 1.1.4. din acordul USL, care prevede: "Conflictele publice intre membrii partidelor, precum si atacurile publice impotriva unor colegi sau a unui partid din Alianta, nu sunt permise".

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat insa, miercuri, la finalul sedintei USL, ca nu apreciaza ca in cazul senatorului PNL Sorin Rosca Stanescu exista elementele pentru care sa fie acuzat de ducerea unei campanii impotriva PSD sau a lui Victor Ponta, mentionand insa ca a avut afirmatii excesive, potrivit Mediafax.

Citeste si:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1362 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Ce uituc! (Joi, 16 mai 2013, 16:24)

    un dac [utilizator]

    Mai ieri zicea ca nu e nicio problema cu declaratiile lui srs. Sper sa uite si romanii sa-l voteze la anul!
  • +4 (4 voturi)    
    mai gresesc si ei (Joi, 16 mai 2013, 16:27)

    GeorgeT [utilizator]

    iarta-i si tu de 15-16 ori pe sesiunea parlamentara; sunt si ei oameni cu multe pe cap, ce naiba .
  • +5 (5 voturi)    
    nu credeam că pnl poate ajunge mai jos decât este (Joi, 16 mai 2013, 16:39)

    visio [utilizator]

    se pare că fantezia mea este rudimentară...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by