Presedintele Traian Basescu a avut zilele acestea intalniri cu o parte dintre procurorii propusi de ministrul Justitiei pentru functiile de conducere din Parchete, urmand sa mai aiba loc intrevederi si cu ceilalti si in cursul zilei de miercuri, a declarat marti, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al sefului statului, Bogdan Oprea. Potrivit acestuia, Traian Basescu s-a intalnit doar cu o parte dintre cei propusi pentru sefia Parchetelor, urmand ca miercuri sa se vada si cu ceilalti. Intalnirile dintre procurorii propusi si presedintele Traian Basescu au fost "de evaluare", a precizat Bogdan Oprea, adaugand ca presedintele va anunta imediat ce va lua o decizie.

Vinerea trecuta, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, i-a transmis presedintelui Traian Basescu propunerile pentru numirea in functiile de conducere de la PICCJ, DNA si DIICOT a celor sase procurori avizati pozitiv de CSM. Propunerile transmise de Cazanciuc sunt: procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Tiberiu-Mihail Nitu, prim adjunct al procurorului general - Dimitrie-Bogdan Licu, adjunct al procurorului general - Codrut Olaru; procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie - Laura Codruta Kovesi, procuror sef al Directiei de Investigatie a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism - Alina-Mihaela Bica, adjunct al procurorului sef al DIICOT - Elena-Georgiana Hosu.

Potrivit dispozitiilor art. 54 alin. 1 din Legea 303/2004, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, procurorul sef al DIICOT si adjunctii acestora sunt numiti de presedintele Romaniei, la propunerea ministrului Justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror, pe o perioada de trei ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data.

In urma audierilor desfasurate in zilele de 8 si 9 mai si a analizei proiectelor de management depuse, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a emis avize favorabile pentru toti cei sase candidati propusi de ministrul Justitiei.