Vicepresedintele PNL Mihai Voicu a declarat, joi, pentru Mediafax, ca PNL nu a fost consultat in privinta nominalizarii lui Robert Cazanciuc la Ministerul Justitiei, el aratand insa ca liberalii nu au nicio obiectie fata de aceasta numire.

"In legatura cu nominalizarea facuta, este o decizie a primului-ministru, iar tinand cont ca in urma discutiilor din USL decizia a fost ca PSD si premierul sa-si asume in continuare portofoliul Justitiei, precizez faptul ca nu am fost consultati, insa nu avem nicio obiectiune cu privire la nominalizarea facuta", a spus Voicu.

El a aratat ca Ponta nu a invocat in cadrul USL posibilitatea ca Horia Georgescu sa fie numit ministru al Justitiei.

"Precizez ca, in nicio ocazie, in vreo discutie in cadrul USL, domnul prim-ministru Victor Ponta nu a invocat posibilitatea numirii domnului Horia Georgescu ca ministru al Justitiei", a spus Voicu, referitor la informatii aparute in presa in acest sens.

Premierul Victor Ponta a anuntat, joi, ca va propune numirea lui Robert Cazanciuc in functia de ministru al Justitiei dupa ce va fi emis decretul de eliberare din magistratura a acestuia. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de demisia lui din functia de procuror.

Victor Ponta a spus ca l-a informat joi dimineata pe presedintele Traian Basescu despre propunerea ca Robert Cazanciuc sa preia functia de ministru al Justitiei, premierul mentionand ca seful statului "nu a avut niciun fel de obiectie".

Robert Cazanciuc este, din 2009, secretar general al MAE.