Primul ministru Victor Ponta, presedinte al PSD, a declarat sambata, intr-o conferinta de presa, ca este pentru prima oara cand un premier participa la Budapesta la o reuniune politica similara reuniunii anuale a Partidului Socialistilor Ungari la care acesta a fost prezent. Premierul a facut o comparatie cu prezenta anuala a premierului Ungariei, Viktor Orban, la Balvanyos, prezenta care nu i se pare una anormala, dar fata de care a dorit sa transmita un mesaj prin prezenta sa la reuniunea socialistilor ungari, relateaza Agerpres.

De altfel, Victor Ponta spune ca participarea la o astfel de manifestare face parte dintr-o strategie mai larga, care implica prezenta sa la astfel de reuniuni si care are ca scop final intarirea Grupului Socialistilor Europeni astfel incat acesta sa devina cel mai important si cel mai mare numeric in viitorul parlament european.

"Am dorit sa transmit un mesaj prin prezenta mea - ca suntem doua tari vecine, doua popoare. Ori mergem pe idei extremiste, ne certam, ii atatam pe acei extremisti care ne fac rau, ori avem un dialog, o colaborare ca tari europene", a spus premierul, aratand ca optiunile sale sunt clare in privinta colaborarii in plan european inclusiv in ceea ce priveste aderarea la Uniunea Europeana a Republicii Moldova.

In acest context, primul ministru a dorit sa transmita un avertisment catre guvernul FIDESZ, aflat in perioada de campanie electorala.

El i-a cerut premierului Viktor Orban, care nu a avut parte de nicio manifestatie de protest de cate ori a fost in Romania, sa dea dovada de mai multa modestie si atentie, asa cum intentioneaza sa faca si guvernul de la Bucuresti. "Asum din partea Guvernului Romaniei foarte multa modestie si atentie dar in acelasi timp le cer celor din guvernul maghiar foarte multa atentie. Nu pot sa ma fac ca nu aud daca vor mai exista declaratii fie si la nivel de secretar de stat", a spus Ponta, argumentand ca faptul ca a primit un raspuns calduros de la cei 10.000 de participanti de la reuniunea PSU il face sa creada ca singura optiune pentru a castiga este dialogul politic.

Aceeasi idee, a subliniat Victor Ponta, a fost exprimata recent si in cadrul convorbirilor avute la Bucuresti cu ministrul de externe ungar, Janos Martonyi. "Ideea a fost de a nu turna gaz pe foc", a spus Ponta, adaugand ca nu doreste sa lase sa se inteleaga din partea Guvernului ca are vreo atitudine prin care incurajeaza tensiunea politica.

  • Victor Ponta catre socialistii ungari: Nu putem decat impreuna; arborarea drapelului nu este o problema reala

In cadrul reuniunii anuale a Partidului Socialistilor Maghiari (MSZP), Victor Ponta si-a exprimat sprijinul fata de colegii socialisti ungari, relateaza Agerpres.

El le-a urat celor prezenti buna ziua in ungureste si si-a exprimat apoi respectul sau fata de poporul ungar si fata de politica socialistilor ungari.

"Am venit astazi sa-mi exprim respectul fata de dumneavoastra, fata de poporul maghiar, pentru ca este o zi intr-adevar speciala, dar si ieri a fost o zi speciala - si vreau sa felicit toate doamnele si domnisoarele", a spus Ponta, in aplauzele salii.

Potrivit presedintelui PSD, este menirea ambelor partide sa puna capat tuturor formelor de discriminare, care se bazeaza pe nationalitate, sex, pe convingeri religioase.

"Este deci menirea, scopul partidelor noastre sa puna capat tuturor formelor de discriminare si sa spunem cu voce tare ca facem parte din aceeasi societate si ca trebuie sa promovam principiile egalitatii si echitabilitatii. Ma aflu aici pentru dvs. ca sa ne exprimam prietenia si sprijinul. Sunt ferm convins ca noi trebuie sa muncim impreuna si sa convietuim pentru viitorul nostru si eu cred ca populismul, demagogia, extremismul, toate acestea sunt impotriva intereselor popoarelor noastre si impotriva intereselor tarii noastre si trebuie sa constientizam acest lucru", a subliniat presedintele PSD.

Victor Ponta a aratat ca in 2003 a fost cel mai tanar premier din guvern, moment in care s-a semnat un acord istoric intre Romania si Ungaria. "Prin acel acord am spus ca trebuie sa convietuim, sa muncim impreuna pentru interesele noastre si de atunci mare lucru nu s-a intamplat. Si eu cred ca este datoria generatiei noastre sa gasim intr-adevar in sfarsit acea cale care ne duce catre o convietuire pasnica si acea munca comuna care va duce la indeplinirea obiectivelor noastre", a spus premierul.

El a sustinut ca vor exista jurnalisti care il vor critica pentru prezenta sa la reuniunea anuala a MSZP, dar a adaugat ca atat romanii cat si ungurii trebuie sa auda la stiri ca ambele popoare pot trai impreuna si munci pentru viitorul lor comun.

"Cred ca trebuie sa aratam impreuna respectul pentru comunitatile maghiare si romanesti. Cred ca intre noi probleme reale nu se pot exprima prin arborarea drapelului, este vorba de o decizie care priveste respectul reciproc si care se concentreaza pe aceasta convietuire pasnica. Si mai cred ca noi trebuie sa gestionam foarte multe probleme ale romanilor, maghiarilor, ungurilor si este vorba despre crearea de locuri de munca. Am venit aici la Budapesta stiind ca foarte multi unguri au locuri de munca pentru ca exporta produse in Romania si ca foarte multi romani au locuri de munca bune pentru ca lucreaza in cooperare cu firme din Ungaria", a spus liderul PSD.

El a pledat, in context, pentru echitate si solidaritate sociala.

"Cred ca aceasta problema trebuie sa fie problema majora a noastra daca vrem intr-adevar prosperitate pentru tarile noastre. Eu cred ca putem reusi doar impreuna si nu impartiti", a spus Victor Ponta in aplauzele celor aproximativ 10.000 de participanti la reuniunea de la Sportarena din Budapesta.

Presedintele PSD a participat la reuniunea anuala a socialistilor ungari la invitatia presedintelui Mesterhazy Attila.