Premierul Victor Ponta a declarat sambata, pentru Mediafax, ca Romania se va putea integra mai repede in Europa si ii va fi cu atat mai bine cu cat presedintele Traian Basescu tace si nu mai face scandal, adaugand ca seful statului a ratat toate obiectivele pe care si le-a propus si a inregistrat doar un esec pe linie.

"Legat de reactia domnului presedinte Basescu, cred ca de cate ori tace si nu mai face scandal de atatea ori este mai bine pentru Romania, pentru ca in cei 9 ani in care domnul presedinte Basescu s-a ocupat, mai mult sau mai putin constitutional, de relatiile Romaniei in Europa a ratat absolut toate tintele: avem MCV in continuare, nu am intrat in Schengen, nu suntem nici macar aproape de euro, deci esec pe linie pentru domnul presedinte Basescu. Cu cat tace si cu cat face mai putin scandal, cu atat Guvernul Romaniei si Romania au sanse sa se integreze mai repede si mai bine in Europa. Scandalul din ultimii 8-9 ani ne-a adus doar esec, cred ca acum Guvernul trebuie sa aiba o alta strategie, mai eficienta si mai demna privind relatiile noastre europene", a spus Ponta pentru agentia citata.

Declaratia a fost facuta in cadrul discutiei pe tema aderarii Romaniei la spatiul Schengen, dupa ce Administratia Prezidentiala a informat, intr-un comunicat dat presei ca presedintele Traian Basescu se delimiteaza de afirmatiile ministrului de Externe, Titus Corlatean, potrivit carora, in cazul in care aderarea la spatiul Schengen va fi amanata din nou, Romania nu mai este interesata de acest proces. Administratia Prezidentiala a catalogat afirmatiile ministrului de Externe drept o opinie personala, adaugand ca pot fi considerate cel mult o propunere de pozitionare.

Premierul si-a aratat sprijinul fata de ministrul Corlatean aratand ca pozitia acestuia reprezinta pozitia Guvernului fata de aderarea Romaniei la Schengen, in cazul unei noi amanari in cadrul Consiliului JAI de saptamana viitoare.