Elena Udrea si-a lansat miercuri motiunea "Noul PDL,o noua Romanie" in fieful lui Emil Boc. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultura a Studentilor, printre sustinatori numarandu-se fostul lider al PDL Emil Boc, presedintele PDL Cluj, Daniel Buda, vicepresedintele PDL Alin Tise, deputatul Florin Popescu, liderul PDL Salaj, Lucian Bode, si Adrian Papahagi, transmite agentia Mediafax. Documentul prin care Elena Udrea a intrat oficial in competitia pentru conducerea PDL arata ca partidul are nevoie de un nou start si de o echipa de lideri care sa resusciteze viata interna.

Elena UdreaFoto: HotNews / DP

Totodata, in document, Udrea acuza actuala conducere a PDL ca a pierdut un milion de voturi de la alegerile locale la cele generale pentru ca "liderilor de la centru le-a lipsit curajul sa isi asume si sa explice guvernarea".

"Daca tot partidul si-ar fi sustinut guvernul, ar fi stat alaturi de guvern si ar fi explicat masurile si nu s-ar fi ferit sa isi asume discutiile pentru a-si proteja propria imagine, multi romani ar fi inteles. Azi, multi vor intelege facand comparatie cu Guvernul Ponta, care a ajuns prin minciuna la putere, au mintit in campania electorala, au promis romanilor ca vor trai mai bine, vor intelege diferenta, de ce Guvernul PDL a fost unul bun, iar Guvernul USL este slab, de televizor, de imagine, in care il vedem pe Victor Ponta de dimineata pana seara pe toate televiziunile", a declarat Udrea la lansarea candidaturii.

In textul motiunii se vorbeste despre un nou PDL care va fi "singurul partid de centru-dreapta din Romania" si isi asuma rolul de "singura forta unificatoare a tuturor miscarilor de centru-dreapta.

"PDL are nevoie de unitate, dar nu de unitate in letargie si deprofesionalizare, ci unitate pentru a dinamiza si profesionaliza partidul si a asigura o opozitie in forta la guvernarea USL, precum si de o conducere simplificata, de o structura de conducere flexibila, dinamica si adaptata la realitatile Romaniei", scrie Udrea in motiunea sa.

Elena Udrea mizeaza pe sustinerea a 17 lideri locali ai PDL ca Emil Boc Daniel Buda (Cluj), Lucian Bode (Salaj), Florin Popescu (Dambovita), Gheorghe Stefan (Piatra Neamt), George Scripcaru (Brasov), Mircea Man (Maramures), Roberta Anastase (Prahova), Gheorghe Falca (Arad), Mihai Stanisoara (Mehedinti), Gabriel Berca (Bacau),Ioan Olteab (Bistrita) si organiztaiile Tulcea, Caras Severin, Satu Mare, Covasna, Harghita, Covasna.

Vasile Blaga urmeaza sa-si lanseze candidatura joi, 28 februarie.