Premierul desemnat Victor Ponta a anuntat, marti, ca viitorul Cabinet pe care il va conduce va avea 24 de ministri.

Intrebat cate ministere vor exista in Cabinetul Ponta II, Ponta a spus ca vor fi 24 de portofolii. "Dintre acestia sunt mai multi ministri delegati, plus vicepremieri", a precizat el.

UPDATE: Intrebat ulterior care este numarul final de ministri in viitorul Cabinet, Ponta a raspuns: "24 de ministri si 3 vicepremieri", el explicand ca, din cei 24 de ministri, 6 ar urma sa aiba statut de ministri delegati.

Ponta a spus ca doreste ca in cursul zilei de joi sa aiba loc audierea in comisiile parlamentare a candidatilor la functia de ministru, iar vineri sa fie investit Guvernul in Parlament, juramantul de la Cotroceni urmand sa fie depus vineri seara.

Anterior, Ponta a aratat ca pana in aceasta seara va stabili propunerile de ministri din partea PSD, iar maine le va prezenta Comitetului Executiv al partidului, care va vota in privinta acestora.

El a mentionat de asemenea ca tot maine PNL are sedinta, in care liberalii vor stabili la randul lor nominalizarile de ministri. Intrebat daca are un cuvant de spus in privinta listei pe care o va propune PNL, Ponta a raspuns: "Bineinteles ca am un cuvant de spus. Dar decizia apartine celor de la PNL".

Ponta a mai fost intrebat daca va prezenta lista cu ministrii nominalizati si presedintelui Traian Basescu inainte de a veni cu ea la votul din Parlament, el raspunzand ca da, dar banuieste ca "presedintele va afla deja maine, prin intermediul presei, care sunt deciziile in cadrul PSD si in PNL-PC, deci nu va fi o surpriza. Maine, practic, dupa cele doua sedinte veti sti si numele titularilor".

Astfel, el a precizat ca nu are programata o intalnire cu seful statului inainte de votul de investitura pentru Guvern.

Amintindu-i-se ca presedintele Traian Basescu a declarat ca nu va fi de acord sa existe ministri cu dosare penale, Premierul a declarat ca exista "proceduri legale, proceduri care spun foarte clar cine poate fi ministru si cine nu, si evident ca toate desemnarile se fac pe baza procedurilor legale".

Alte declaratii ale lui Victor Ponta:

  • (Spuneati de o tradare in partid, va fi discutat maine in Comitetul Executiv National acest caz?) Discutam in primul si in primul rand problema cea mai importanta, care este guvernarea tarii. Dupa care discutam si probleme interne, sti foarte bine ca anul viitor vom avea un Congres, pentru asta avem pregatiri in structurile noastre politice. Deci partidul trebuie sa continue sa aibe activitate, sa existe, nu-l absorbim cu totul la Guvern, ca nu e normal lucrul asta, n-o sa fim totdeauna la guvernare, o sa mai fim iar si in opozitie, astfel incat partea de organizare a PSD face parte din strategia pe care o am pentru inceputul anului viitor.
  • Nu v-am ascuns decizia mea pe care am anuntat-o de foarte mult timp, inca de cand am fost ales presedinte in 2010, aceea ca daca pierdem alegerile fac pasul lateral si las pe altcineva, asa se face cand pierzi alegerile. Daca le castigam, si le-am castigat, intentionez sa candidez in continuare pentru noul mandat de lider al PSD.
  • (Intrebat daca si-a ridicat cartela de deputat) Da, dar nu personal. Sunt un batran deputat, la al treilea mandat de cand reprezint Gorjul si Targu Jiu si indeplinesc toate formalitatile foarte usor. Anul acesta am completat vreo 50 sau 100 de declaratii de avere. Cand am fost ministru interimar la Sanatate, la Justitie, am completat alte declaratii. Din punct de vedere procedural sunt tabacit.