Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat ca minoritatea maghiara va avea reprezentanti atat la Camera, cat si la Senat, si va "incepe o discutie" cu USL, in conditiile in care Romania are nevoie de stabilitate."Domnul Ponta m-a sunat, a felicitat UDMR si ne-a invitat la discutii in urmatoarele zile in vederea formarii unei majoritati stabile atat pentru revizuirea Constitutiei cat si pentru viitoarea reforma in administratie. Vom participa la discutii pentru ca dupa cum stiti UDMR are proiectele sale si suntem convinsi ca vom vedea in urmatoarea perioada rezultatul discutiilor" , a declarat Kelemen Hunor pentru Hotnews.ro.

"Vom incepe o discutie, avem nevoie de stabilitate, nu avem nevoie de certuri, de discutii politice sterile. Trebuie sa ne indreptam cu fata spre alegatori, spre cetateni", a spus el, dupa anuntarea rezultatelor exit-poll-urilor.

Kelemen Hunor a afirmat ca aceasta campanie a fost "cea mai grea (...) din ultimii 22 de ani" dar si-a asigurat sutinatorii ca "vom fi prezenti in Parlament atat la Camera cat si la Senat cu grupuri parlamentare puternice".

Presedintele PSD Victor Ponta a anuntat duminica seara, de la Targu Jiu, ca a discutat cu presedintele UDMR Kelemen Hunor care l-a asigurat ca UDMR este dispusa sa colaboreze cu USL pentru a forma o majoritate parlamentara.

Intrebat la Romania TV daca aceasta alianta cu UDMR presupune si intrarea la guvernare, Victor Ponta a raspuns: "Alianta va fi parlamentara si guvernamentala".

"Nu discutam acum de functii decat in momentul in care voi avea noul mandat de formare a guvernului", a precizat primul ministru, adaugat ca a primit mandat din partea USL pentru a discuta cu UDMR.

"Azi am primit de la dl Hunor Kelemen confimarea UDMR de a fi in alianta de guvernare", a mai spus acesta.

Norica Nicolai s-a declarat insa, la Realitatea TV, impotriva unei eventuale intrari a minoritarilor maghiari la guvernare: "Nu gasesc nicio justificare ca UDMR sa fie in guvern".

Ea a fost insa temperata de Viorel Hrebenciuc, prezent si el in studio, care a precizat: "Pana una alta am intrat in UE, in NATO, razboiul de o mie de ani l-am castigat, la anul intram si in Schengen".

Pe de alta parte, senatorul UDMR Gyorgy Frunda, candidat pentru un nou mandat in Colegiul nr.1 Mures, a declarat duminica seara ca se bucura ca Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) nu si-a atins scopul de a bloca accesul Uniunii in Parlament, potrivit Agerpres.

"Ma bucur ca PPMT nu si-a atins scopul acela sa elimine UDMR, sa blocheze UDMR in incercarea de a intra in parlament. Existenta acestui partid ne face sa ne gandim la o noua politica despre care vom discuta in viitor, sper sa rezolvam aceasta problema si, in Parlament, sa putem continua, pe de o parte, lupta pentru drepturile comunitatii maghiare, pe de alta parte, idei pentru ca toti cetatenii acestei tari sa traiasca mai bine", a afirmat Gyorgy Frunda.