Premierul Victor Ponta spune intr-un interviu pentru Le Figaro, preluat de Agerpres, ca "ultimele luni arata ca este posibila coabitarea" cu presedintle Traian Basescu. Ponta mai spune ca si el, si Basescu au pierdut dupa suspendarea din vara.

Vezi mai jos cele mai importante declaratii ale lui Victor Ponta

Despre reprezentarea Romaniei la Consiliul European:

Victor Ponta: Daca doreste acest lucru, va merge presedintele in persoana. In cazul in care conteaza pe mine, imi va acorda un mandat. Cel putin in legatura cu acest lucru suntem de acord. Este o chestiune de cateva zile si se va reglementa fara lacrimi.

Despre ultima intilnire cu Traian Basescu:

Victor Ponta: In mod surprinzator, s-a derulat foarte bine. Nouazeci de minute pentru a ne pune de acord asupra a patru dosare fierbinti: acordul financiar care urmeaza cu FMI, o restructurare a atribuirii ajutoarelor europene, reforma administrativa si bugetul pe 2013.

Despre o posibila noua suspendare a lui Traian Basescu:

Victor Ponta: Nu, nu cred. Ultimele luni arata ca este posibila coabitarea. Nu este o poveste de dragoste. Dar testul din vara ne-a schimbat pe amandoi, pentru ca am pierdut si unul si celalalt. Presedintele si-a pierdut majoritatea, nu am reusit sa-l fac sa plece. Legislativele din decembrie vor clarifica situatia si il vor desemna pe adevaratul castigator.

Despre cererile Comisiei Europene:

Victor Ponta: Am redus deja conflictele de interese si am sporit transparenta procedurilor. Romania are de recuperat din intarziere. Ajutoarele europene finanteaza peste jumatate din santierele de infrastructura din tara.