Premierul Victor Ponta le-a cerut marti angajatilor de la Oltchim sa renunte la proteste si sa nu mai asculte de "Roibu (fostul director al companiei, n.r.) si oamenii lui Boureanu si Videanu (membri PDL, n.r.)", riscand, in caz contrar, sa "sperie" investitorii.

"Mesajul si rugamintea mea - ne-am tinut de cuvant, am dat salariile pana in septembrie, am redeschis o parte din sectii, dar daca ei ii gonesc pe toti care vin cu banii nu facem altceva decat sa ajungem la ce e mai rau", a spus Victor Ponta, de la Bruxelles, unde participa la reuniunea grupului "Prietenii coeziunii", mai multe tari europene care sustin cresterea alocarilor financiare ale UE pentru agricultura si politica de coeziune.

"Daca cei care ii agita, dl Roibu si oamenii lui Boureanu si Videanu ii scot in fata combinatului, o sa-i speriem pe cei cu bani", a continuat Victor Ponta, care a precizat ca mesajul lui pentru angajati este: restructurarea companiei, curatarea de capuse, repornirea si continuarea discutiilor cu investitori strategici.

El a avertizat ca, cu cat vor continua actiunile violente de genul sechestrarilor de persoane, "cu atat o sa-i speriem mai mult pe cei care vor sa investeasca, nu doar investitorii strategici, ci si bancile".

"Cei care dau bani se uita la televizor si spun, ce facem, dam bani undeva unde e cu bataie", a continuat primul ministru, solicitand din nou angajatilor sa nu-l mai "asculte" pe fostul director al combinatului, Constantin Roibu, care "ne-a adus la faliment".

Intrebat daca inchiderea combinatului ar putea fi o solutie, Victor Ponta a precizat ca el este convins ca Oltchimul poate fi salvat, "nu de stat, ci prin prezenta unui investitor strategic si cu o singura conditie, sa ne ajute si oamenii de acolo".

"Sunt 400 care protesteza, din cauza lor s-ar putea sa-si piarda locurile de munca si ceilalti", a comentat Victor Ponta.

Aproximativ 300 de salariati de la SC Oltchim SA protesteaza marti, pentru a doua zi consecutiv, la sediul societatii, solicitand ca premierul Victor Ponta sa vina si sa rezolve situatia, potrivit agentiei Agerpres. Salariatii sunt nemultumiti de faptul ca nici una dintre promisiunile privind repornirea combinatului nu a fost indeplinita si "nu se intrevede nicio perspectiva pentru functionarea acestuia in urmatoarele luni".

De asemenea, salariatii spun ca "este incorect sa fie declarata repornirea combinatului cand doar o sectie cu o suta de angajati functioneaza din cei 3.300 de salariati pe care ii are in realitate Oltchimul".