Lansarea candidatilor USL pentru colegiile de deputat si senator din Prahova, eveniment care are loc sambata in Sinaia, a inceput cu intonarea Imnului de Stat al Romaniei, fondul sonor fiind brusc oprit in momentul in care s-a ajuns la versul care include numele "Traian", intamplare insotita de aplauze si zambete, potrivit Agerpres. Mediafax scrie ca incidentul ar fi starnit suprinderea si amuzamentul presedintelui PNL, Crin Antonescu, aflat in prezidiu.

UPDATE (ora 16:24): Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat incidentul de sâmbătă de la lansarea candidaţilor USL la Sinaia privind intonarea imnului, precizând că "n-are nicio treabă Traian din imn cu alţi Traian" şi că el are puţine abilităţi tehnice, motiv pentru care nu se ocupă de organizare: "Nu mă număr printre organizatori, am fost invitat, am remarcat şi eu...Punctul meu de vedere este că asupra imnului naţional nu pot exista puncte de vedere. Deci imnul naţional se cântă în variantă întreagă, în variantă prescurtată, n-are nicio treabă Traian din imn cu alţi Traiani...", a spus Antonescu, citat de Mediafax.

"Având puţine abilităţi tehnice în materie de sonorizare, de pus melodii, nu sunt cooptat niciodată în comitetul de organizare la aceste lucruri", a mai spus preşedintele PNL.

La rândul său, primarul PNL din Sinaia, Vlad Oprea a susţinut că este "o pură întâmplare" şi s-ar fi "stricat discul", prezentând scuzele organizatorilor.

In debutul manifestarii dedicate lansarii candidaturii la alegerile parlamentare a liderului PNL Prahova, Mircea Rosca, si a actualului senator PSD, Georgica Severin, primarul orasului Sinaia, Vlad Oprea, i-a rugat pe cei prezenti sa se ridice in picioare pentru intonarea imnului national.

Din difuzoarele salii in care este organizat evenimentul a inceput sa se auda "Desteapta-te romane", care insa a fost intrerupt chiar inainte sa se auda numele "Traian". Astfel, din a doua strofa a imnului s-a auzit doar : "Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume/ Ca-n aste mani mai curge un sange de roman/ Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume/Triumfator in lupte, un nume...".

Acest incident a starnit reactia presedintelui PNL, Crin Antonescu, aflat in prezidiu, care si-a dus mana la gura pentru a-si stapani surprinderea si amuzamentul.

La lansarea candidatilor USL Prahova - Mircea Rosca, candidat pentru Colegiul 1 de deputati si Georgica Severin, candidat pentru Colegiul 1 de senatori - participa peste 500 de delegati.

Sloganul candidatului USL Mircea Rosca este "Trup si suflet pentru Valea Prahovei", bannere, panouri cu poza acestuia, sigla USL si cu acest mesaj fiind amplasate in toate localitatile din zona.

Senatorul Georgica Severin (PSD) candideaza pentru al doilea mandat, acesta fiind ales in anul 2008 din partea PDL.