Printre oamenii de media care candideaza sau carora, pana acum, doar li s-a propus sa candideze din partea USL se numara proprietari sau manageri de televiziune si presa, analisti si comentarori prezenti cvasi-permanent in studiourile de filmare, fosti sau actuali realizatori TV.
Oameni care prin activitatea lor in spatiul mediatic influenteaza direct opinia publica si care au fost anuntati, pana acum, drept candidati siguri sau posibili din partea USL, in alegerile parlamentare:
Rares Bogdan - Vineri, presedintele PNL Crin Antonescu l-a nominalizat pe Rares Bogdan printre posibilii candidati ai partidului. Rares Bogdan este directorul ziarului Ziua de Cluj si jurnalist Realitatea TV. In august 2011, a preluat managementul statiilor locale Realitatea TV. In ultimul sau editorial din Ziua de Cluj, in care anunta intalniri directe intre jurnalistii de la ziar si locuitorii orasului, noteaza la final: "Chiar daca se apropie campania electorala si poate anumiti candidati din zona sunt dornici sa stea la randul lor cu oamenii din zona Mehedinti-Manastur, vreau sa ii rog respectuos sa incerce sa se abtina sa participe la aceste intalniri. Ele nu sunt facute in scopuri politice". La Cluj si-a anuntat candidatura, ca independent, si jurnalistul Liviu Alexa care scrie vineri pe blogul sau ca un al treilea jurnalist clujean, Ion Novacescu, va candida din partea PPDD.
Vlad Nistor - Vineri, presedintele PNL Crin Antonescu l-a nominalizat pe Vlad Nistor printre persoanele dorite de partid in alegeri. Informatii despre candidatura sa au fost vehiculate de mai multa vreme. Profesorul Vlad Nistor, cunoscut ca director al Institutului Diplomatic Roman, este presedintele Senatului Universitatii Bucuresti, calitate in care, intre altele, s-a numarat printre semnatarii unei scrisori catre liderii UE in care autorii argumentau ca in Romania nu avea loc o lovitura de stat. A inceput sa lucreze cu diverse institutii media inca din 2003 (ca realizator Realitatea TV), iar in 2012 este o prezenta comuna, in calitate de analist, la posturile de stiri. A semnat editoriale in Cotidianul si, anul acesta, in Evenimentul Zilei.
Daniel Barbu - Vineri, presedintele PNL Crin Antonescu l-a nominalizat pe Daniel Barbu printre persoanele dorite de partid in alegeri. Profesorul universitar Daniel Barbu este o prezenta aproape nelipsita la televiziunile de stiri in ultima vreme, in special la Antena 3 si Romania TV. S-a numarat printre cei numiti de Crin Antonescu in posturi de consilieri prezidentiali, in perioada cand seful PNL a fost presedinte interimar.
Dan Voiculescu - fondatorul Partidului Conservator (fost Umanist) si fondatorul grupului Grivco si al trustului Intact, acesta din urma fiind condus de fiica sa, Camelia Voiculescu. Trustul detine, intre altele, posturile Antena 1 si Antena 3, Radio Zu, Gazeta Sporturilor, Jurnalul National. Este unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din Romania, confirmat de justitie drept colaborator al Securitatii. In iunie, a demisionat din functia de Senator, invocand oficial faptul ca i-a fost respins un proiect de lege. Pierzand calitatea de senator, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stramutat un dosar in care acesta era judecat catre Tribunalul bucuresti. PC a anuntat pe 16 octombrie ca Dan Voiculescu candideaza pentru un nou mandat de senator.
Sorin Rosca Stanescu - Om de presa cu peste 40 de ani vechime si autodeclarat colaborator al Securitatii, Sorin Rosca Stanescu este cunoscut cel mai bine pentru activitatea sa la ziarul Ziua, inchis la inceputul lui 2010. Numele ziarului Ziua se leaga de numeroase controverse si acuzatii de santaj si de numele unor oameni de afaceri precum Dinu Patriciu sau Sorin Ovidiu Vantu. Sorin Rosca Stanescu s-a retras, pentru scurt timp, de pe scena publica in urma unui scandal din 2009, in care, impreuna cu Bogdan Chirieac, aparea pe inregistrarea unei discutii in care cei doi il amenintau pe seful ANI, Catalin Macovei. Avea sa fie "interzis" la Realitatea TV, dar a reaparut nu dupa mult timp. In prezent, apare ca invitat in emisiuni televizate si semneaza materiale in Jurnalul national, pe DCNews.ro, pe propriul site. Crin Antonescu a anuntat ca posibila candidatura acestuia inca de la inceputul lunii.
Sebastian Ghita - Om de afaceri din Ploiesti, a ajuns in prim planul peisajului media in 2010, cand a preluat managementul Realitatea TV - inceputul unui imens scandal soldat cu ruperea postului in doua si aparitia Romania TV, post detinut de Ghita. Pe 16 octombrie, Victor Ponta a anuntat ca Sebastian Ghita va candida din partea USL pentru Camera Deputatilor.
Gabriela Vranceanu Firea - candideaza la parlamentare pentru un post de senator, la propunerea PSD Ilfov, potrivit unui anunt facut in prima parte a acestei luni. Ea si-a anuntat inscrierea in PSD pe 23 septembrie, in prealabil ea anuntand oficial ca paraseste trustul Intact. Gabriela Firea a lucrat in TVR pana in 2000, cand a preluat pozitia de purtator de cuvant al Guvernului, iar din 2001 a lucrat in trustul Intact, mai intai la Antena 1, apoi ca sefa a grupului de ziare format in jurul Saptamanii Financiare, iar apoi ca realizatoare de emisiuni la Antena 3. In prima parte a acestui an a realizat o emisiune de weekend la Antena 1.











Credeam pana mai ieri ca cel mai periculos drog ar fi cocaina dar se pare ca m-am inselat. Cel mai periculos drog, care creaza dependenta disperata si definitiva este micul si berea GRATIS in campania electorala, care ii face pe captivi sa isi amaneteze viata si viitorul propriu precum si al copiilor lor minori, creaza ura si impinge la fraude electorale si mai ales, lasa un spatiu gol imens in constiinta maselor.
Aceasta este arma secreta a smecherilor, care la randul lor sunt si ei niste bieti captivi, dependenti sau chiar bolnavi de putere si care sunt in stare de orice pentru a'si obtine drogul.
Partea proasta este ca si unii si ceilalti se drogheaza pe banii celor din ce in ce mai putini, care muncesc si isi castga traiul onest.
da tare din coate si din plisc pe la vuvuzeaua de zvonuri, pe la emisiunile dnei cracelescu, mai ales.
azi, langa marele guru zgrebenciuca, isi luase un avant proletar si combatea in lupta de clasa cu cristian preda.
si ce combatea ! direct si la persoana !
foc era !
doar chireac mai poate ajunge la performante de maretia aia.:)
iar viorica, stand tzapan, cum zic americanii, tall in his saddle, era numai zambete si incuviintzari motzaite, din capul albit in rele.
deci, cum spunea, la mani cenal, fostul presedinte cacarau, listele sunt deschise, inca !
alin teodorescu ar fi un bun senator psd, langa senatorul (se vrea !) jiji behehecali !
qui se ressemble, s'assemble !
muc si sfarc, cum se zice la noi, in rahova. :))
Problema este ca aceste partide nu genereaza elite politice capabile sa transmita un mesaj coerent si lipsit de dubii. Prin actiunile lor, se intelege ca au primit puterea pripit si captusesc cu tot felul de politicieni de pacanele (vezi Liviu Pop sau Andrei Marga)
Poate acum nu se vede, dar aceste actiuni vor avea repercusiuni de genul "efectul reculului"...mai pe scurt, orice creste ca o ciuperca, moare ca o ciuperca.
Trist este ca noi platim aceasta clasa politica, fie ca e Udrea sau Liviu Pop, dar daca stau sa ma gandesc mai bine....toata elita noastra este o reflexie a natiunii noastre, a aspiratiilor noastre.
Se pare că voi râde din nou.