Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la Zalau, ca formatiunea pe care o conduce se va confrunta, pe 9 decembrie, cu cele mai dificile alegeri din istoria sa, in conditiile in care se anticipeaza o prezenta mare la vot iar Uniunea este in opozitie: "In 2012, UDMR se confrunta cu cele mai dificile alegeri din istoria sa, din istoria de 23 de ani de dupa caderea comunismului."

"Aceasta deoarece va fi o prezenta uriasa la vot, asa cum toate sondajele indica, in al doilea rand suntem in opozitie si, sigur, aceasta chestiune ne limiteaza si noua si este limitata posibilitatea noastra de a lua decizii pe plan guvernamental sau parlamentar si in al treile rand, prima data dupa 23 de ani vom avea o competitie interna la alegerile parlamentare. Acest lucra inseamna ca in toate colegiile uninominale partidul eurodeputatului Tokes (Laszlo Tokes, fondatorul Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania) va avea candidati precum si partidul lui Szasz (presedintele Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno - n.r.) va avea candidati, mai ales in secuime, deci va fi o competitie", a spus Kelemen Hunor, prezent la Zalau, la sedinta Consiliului Reprezentantilor Unionali, potrivit Agerpres.

Liderul UDMR a adaugat ca formatiunea politica va avea multi candidati noi, insa nu se va renunta nici la cei cu o vasta experienta: "Noi ne pregatim, asa cum am luat o decizie in iunie, la aceste alegeri, cu candidati credibili, vom avea foarte multi candidati care pana acum nu faceau parte din grupurile parlamentare, deci vom innoi si grupurile parlamentare dar, pe langa oameni noi, vom avea si oameni cu experienta vasta si trebuie sa va spun ca in politica, de obicei, este nevoie de experienta. O cariera politica nu se face la 20 de ani si nu se face in patru ani de zile", a precizat presedintele Uniunii.

Numerosi membri din conducerea UDMR sunt prezenti vineri si sambata, la Zalau, la sedinta Consiliului Reprezentantilor Unionali, prilej cu care vor avea loc si alte intalniri, potrivit agendei facute publice de formatiunea politica mentionata.

Astfel, vineri, Kelemen Hunor se intalneste cu liderii bisericilor istorice maghiare, la sediul Protopopiatului Reformat din Zalau, aici fiind prezenti si europarlamentarul Sogor Csaba, respectiv secretarul de stat Marko Attila. Tot vineri, sediul organizatiei judetene a UDMR Salaj va gazdui dialogul bilateral dintre politicienii economisti ai Uniunii si intreprinzatorii locali. La aceasta vor participa: vicepresedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, deputatul Antal Istvan, respectiv politicienii Tanczos Barna si Borbely Karoly.

Politicienii Uniunii, specialisti in domeniul educatiei si invatamantului, senatorul Marko Bela, secretarul de stat Kiraly Andras, deputatul Koto Jozsef, respectiv secretarul general adjunct pentru invatamant, Magyari Tivadar vor participa la o intalnire cu tinerii pedagogi, care va avea loc la sediul organizatiei judetene UDMR Salaj.

In sala mica a Consilului Judetean se va desfasura sedinta Consiliului Consultativ al Platformelor din UDMR, urmand ca vineri seara sa aiba loc intrunirea Consiliului Consultativ al Presedintilor Teritoriali.

Evenimentul continua sambata, la Casa de Cultura a Sindicatelor din municipiu, cand sunt programate sa inceapa lucrarile Consiliului Reprezentantilor Unionali. Seria de intruniri si consultari se va incheia cu sedinta Consiliului National al Primarilor si Consilierilor UDMR ce va avea loc la finalul lucrarilor CRU, in sala mica a Consiliului Judetean Salaj.