UPDATE Horia-Razvan Garbea si Vladimir Simon, validati de Senat ca vicepresedinti ai ICR

de Carla Dinu     HotNews.ro
Marţi, 18 septembrie 2012, 8:05 Actualitate | Politic

STIRE ACTUALIZATA Plenul Senatului i-a validat, in sedinta de marti, pe Horia-Razvan Garbea si pe Vladimir Simon pentru ocuparea celor doua functii de vicepresedinte al Institutului Cultural Roman (ICR), informeaza Agerpres.

Candidatul nominalizat de grupurile PSD si PNL din Senat - Horia-Razvan Garbea a fost validat cu 73 de voturi pentru, doua voturi impotriva si doua abtineri, iar candidatul propus de grupul parlamentar al PDL din Senat, Vladimir Simon, a primit 72 de voturi pentru, patru impotriva si doua abtineri.

Votul a fost electronic si secret fiind vorba de numiri de persoane.

Cei doi au fost audiati, in cursul diminetii de marti, si apoi validati, in unanimitate, de senatorii din Comisia pentru cultura si de cei din Comisia pentru politica externa.

Conducerea Senatului a luat act, in sedinta de luni a Biroului Permanent, si de propunerile inaintate de PSD pentru functia de membru in Consiliul de conducere al ICR.

Grupul parlamentar al PSD din Senat i-a propus pentru membru in Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Roman pe Stefan Mitroi, scriitor si ziarist, si pe Octavian Mihail Sachelarie, actualmente director al Bibliotecii Judetene 'Dinicu Golescu' din Arges.

De asemenea, si Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania - UCIMR a inaintat conducerii Senatului propunerea ca Stefan Gheorghiu sa fie membru in Consiliul de Conducere al ICR.

Plenul Senatului l-a validat, saptamana trecuta, pe Andrei Marga in functia de presedinte al Institutului Cultural Roman (ICR), desi acesta nu a fost audiat in Comisia pentru cultura si cea pentru politica externa ale acestui for legislativ.























698 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri