Vicepresedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat pentru Agerpres ca luni va participa la sesiunea extraordinara a Parlamentului pentru citirea hotararii Curtii Constitutionale a Romaniei privind invalidarea referendumului din 29 iulie si ca este sigur ca se va lua act de decizia CCR: "Evident ca ma voi prezenta si voi fi luni la Bucuresti. Si este normal sa se termine aceasta procedura, cat mai curand, si nu am nici un fel de dubiu ca luni vom lua act de decizia Curtii Constitutionale a Romaniei. Eu sunt sigur ca luni vom rezolva aceasta problema", a aratat Laszlo Borbely.

Acesta si-a exprimat speranta ca parlamentarii UDMR vor participa la sedinta extraordinara a Parlamentului, data fiind perioada de vacanta parlamentara: "Sper ca vor veni pentru ca stiti foarte bine ca este o perioada de vacanta parlamentara", a precizat Laszlo Borbely.

Parlamentul se reuneste luni, la ora 15:00, in sesiune extraordinara, pentru citirea hotararii CCR privind invalidarea referendumului din 29 iulie.