"Eu sunt optimist de felul meu. Nu stiu daca neaparat decizia de marti ma face optimist sau pesimist, pentru mine viata este altfel. Viata nu e o decizie a Curtii Constitutionale si nu se termina viata marti", a afirmat sambata presedintele suspendat Traian Basescu, citat de Mediafax. Traian Basescu isi petrece weekendul intr-o minivacanta in judetele Harghita si Covasna.

Intrebat de presa daca exista viata si dupa referendum, Traian Basescu a raspuns: "Categoric da".

El a adaugat ca avizul legat de suspendarea sa a fost dat in 15 ore, iar decizia privind validarea sau invalidarea referendumului este asteptata de aproape o luna: "Asta si pentru ca se trimit Curtii hartii necorelate", a completat presedintele suspendat.

Presedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, ca nimeni nu va accepta ca judecatorii Curtii Constitutionale sa invalideze cu 5 voturi la 4 referednumul de demitere a lui Traian Basescu, el precizand ca legea obliga ca decizia sa fie luata cu 6 voturi la 3.

El a mai spus ca este de parere ca Traian Basescu are sanse minime de a reveni la Cotroceni: "Sansele lui Traian Basescu de a reveni la Cotroceni sunt minime, eu cred intr-un verdict corect al Curtii Constitutionale".

Presedintele suspendat Traian Basescu a spus sambata, raspunzand unei intrebari a unui jurnalist, ca ca nu a urmarit declaratiile de vineri seara ale presedintelui interimar Crin Antonescu, nu stie despre ce este vorba si nu s-a uitat la televizor, dupa care si-a pus castile in urechi, i-a salutat pe ziaristi si apoi a plecat spre Izvorul Muresului la volanul masinii sale.

Vineri, Traian Basescu a petrecut cateva ore la Lacul Sfanta Ana si Baile Balvanyos din judetul Covasna, el sosind in statiunea Covasna joi seara, impreuna cu sotia sa, Maria.

Presedintele suspendat a declarat, vineri, la Covasna, ca maghiarii au participat in numar redus la referendum deoarece ei au inteles "foarte bine modul ilegal cum a fost decapitata conducerea statului" si ca ei "nu pot fi atrasi in jocuri politicianiste", adaugand ca maghiarii au inteles, cu ocazia referendumului, ca tara are nevoie de o stabilitate.

El a adaugat ca a venit in aceasta zona pentru a scapa cateva zile de aglomeratia din Bucuresti.