Guvernul se va reuni marti in sedinta pentru a aproba procedura prin care vor fi actualizate listele electorale, dupa cum a anuntat luni premierul Victor Ponta. El a precizat ca exista un colectiv de lucru, din care au facut parte si ministrii demisionari Ioan Rus si Victor Paul Dobre, precum si Mircea Dusa, propus pentru functia de ministru al Administratiei si Internelor, care va coordona in continuare acest colectiv, potrivit Agerpres.

'Maine in sedinta de guvern (n.r. - colectivul) va veni cu actele normative necesare si se va pune in aplicare exact ceea ce Curtea Constitutionala a solicitat. Pot sa va spun maine ceea ce va propune acest colectiv de tehnicieni pentru aprobarea in sedinta de guvern ca procedura de indeplinire a solicitarii imperative a CCR', a afirmat luni Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta anunta la sfarsitul saptamanii trecute, intr-o videoconferinta cu reprezentantii autoritatilor locale, ca Guvernul ar urma sa se reuneasca marti in sedinta.

Ministrul demisionar al Administratiei si Internelor, Ioan Rus, preciza vinerea trecuta ca in sedinta de guvern vor fi luate o serie de decizii tehnice care sa ajute autoritatile locale in demersul lor de actualizare a listelor electorale.

'Propunerea noastra pana in acest moment, din partea tehnicienilor nostri, este ca vom face comisii la nivel local, formate din primari, secretarul unitatii administrative, seful Serviciului Public Comunitar, un reprezentant al serviciului, reprezentantul Inspectoratului de Politie, al Inspectoratului Scolar, Directia Judeteana de Finante. La nivel de judet - prefect, presedintele CJ. Veti primi toate aceste propuneri scrise, dar pana marti, cand vom avea sedinta - luni sau marti va fi sedinta de Guvern, in care vom aproba toate aceste lucruri - v-as ruga foarte mult, pentru ca sunt primari, presedinti de consilii judetene care au mare experienta, sa ne faca sugestii si dumnealor privitor la ce colt de camera trebuie sa ne mai uitam ca sa verificam absolut tot', a spus Rus in videoconferinta.