VIDEO Victor Ponta: Il avertizez public pe Traian Basescu sa nu mai ameninte persoane, institutii, trusturi media si pe cei 8 milioane de romani care au votat/ Traian Basescu se reprezinta doar pe sine insusi si eventual pe Viktor Orban

de C. Ionel, R.M.     HotNews.ro
Luni, 30 iulie 2012, 18:28 Actualitate | Politic

Primul-ministru Victor Ponta l-a somat luni pe presedintele suspendat Traian Basescu "sa inceteze imediat cu delcaratiile iresponsabile privind lovituri de stat si incalcari de lege". Premierul l-a avertizat public pe acesta "sa nu mai ameninte persoane, institutii sau trusturi media si nici pe cei 8 milioane de romani care si-a facut datoria de cetateni", adaugand ca "vom cere tragerea la raspundere a lui Traian Basescu si a celor din jurul sau care ameninta." Afirmatiile premierului sunt facute la cateva dupa ce acesta a declarat pentru AFP ca a "invatat lectiile" dupa criza din ultimele saptamani si a promis ca nu va cauta "confruntarea" cu rivalul sau de centru dreapta.

In cadrul unei conferinte de presa sustinute la Palatul Victoria, Victor Ponta a precizat ca presedintele suspendat nu poate ignora mesajul celor care au participat la referendum si a apreciat ca "Traian Basescu se reprezinta doar pe sine insusi si eventual pe Viktor Orban (premierul Ungariei -n.r.)."
  • HotNews.ro a transmis LIVETEXT conferinta de presa

Principalele declaratii ale premierului Victor Ponta:

  • Acum, cand s-a dovedit si e foarte clar pentru toti cei de buna credinta ca referendumul a fost corect organizat, e momentul sa-l somez pe Traian Basescu sa inceteze imediat cu delcaratiile iresponsabile privind lovituri de stat si incalcari de lege.
  • Loviturile de stat nu se dau prin vot popular, nici prin decizii ale Parlamentului sau ale CCR.
  • Il avertizez public sa nu mai ameninte persoane, institutii sau trusturi media si nici pe cei cei 8 mil de romani care si-a facut datoria de cetateni.
  • Il avertizez ca avem toate mijloacele legale si constitutionale sa aparam cetatenii si institutiile acestei tari de amenintari si abuzuri ale lui Traian Basescu.
  • 8,5 milioane de romani au venit la vot exprimand foarte clar grava nemultumire fata de modul in care si-a indeplinit functia si atributiile de presedinte.
  • Oricat de mult i-ar sfida, problemele acestor romani nu se rezolva, nu trec si nu se pot uita.
  • E esential pentru mine sa ascult mesajul acestor oameni; 8,5 mil de romani reprezinta 75% din toti cei care voteaza la scrutinuri si reprezinta o voce mult prea puternica pentru a putea fi ignorata sau amenintata de Traian Basescu.
  • Apreciez ca Traian Basescu se reprezinta doar pe sine insusi si eventual pe Viktor Orban.
  • E un presedinte care nu a obtinut nici macar votul sau, ne-a mintit ca se va comporta ca un cetatean, ca va fi prezent la vot.
  • Inteleg ca reprezinta un grup de oameni care profita si isi doresc privilegii din bani publici.
  • Aceasta disperare a sa nu poate sa acopere rezultatul referendumului.
  • 90% din cei ce voteaza si iti cer sa pleci e un rezultat dezastruos pe care Traian Basescu nu-l poate acoperi strigand mai tare si amenintand institutii si trusturi media.
  • Nu voi tolera acest gen de amenintari si abuzuri si, in fruntea Guvernului si a majoritatii, vom cere tragerea la raspundere a lui Traian Basescu si a celor din jurul sau care ameninta.
  • Asteptam decizia CCR si vom respecta si implementa aceasta decizie, dar Basescu trebuie sa inteleaga ca Romania nu mai este mosia sa si vom actiona in favoarea oamenilor care au votat si a institutiilor fundamentale.
  • Sper sa inteleaga foarte clar si mesaul dat de 8,5 milioane de romani si mesajul dat de mine, si sa inteleaga ca de ieri e un presedinte ilegitim pentru Romania.


Presedintele suspendat Traian Basescu a declarat luni, de la sediul de campanie, ca cei care au organizat "lovitura de stat, esuata prin referendumul de ieri, trebuie sa raspunda in fata institutiilor statului". "Sigur, nu vreau sa se interpreteze gresit, nimeni nu poate fi tras la raspundere pentru votul lui, dar oricine poate fi tras la raspundere atunci cand, deliberat, emite acte normative necontitutionale  care au ca obiectiv blocarea activitatii institutiilor statului", a adaugat Traian Basescu.

In cursul diminetii, premierul Victor Ponta declara pentru AFP ca a "invatat lectiile" dupa criza care a zguduit Romania in ultimele saptamani si criticile Uniunii Europene legate de metodele utilizate in incercarea de a-l destitui pe presedintele Traian Basescu. Primul ministru a promis ca nu va cauta "confruntarea" cu rivalul sau de centru dreapta a carui tentativa de destituire a esuat, din cauza nerealizarii pragului de validare a referendumului de duminica.



Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

10533 vizualizari

  • +13 (15 voturi)    
    Iar ai uitat ghilimelele, tinere! (Luni, 30 iulie 2012, 18:36)

    Baba.Ana [utilizator]

    Iar s-a grabit si a omis ghilimelele, corect era asa:
    [...]
    Acum, cand s-a dovedit si e foarte clar pentru toti cei de buna credinta ca referendumul a fost "corect" organizat [...]
    • 0 (0 voturi)    
      somatie! (Marţi, 31 iulie 2012, 9:49)

      foarte-curios [utilizator] i-a raspuns lui Baba.Ana

      il somez pe presedinte sa goneasca motanul de acasa! si daca are vreun caine sa-l dea lui Blaga! Si nu cumva sa mai vorbeasca cu Merkel si sa-i sparga geamurile lui V.Orban!
  • +12 (12 voturi)    
    Sova (Luni, 30 iulie 2012, 18:36)

    Draky [utilizator]

    Ponta,mai bine spune-ne ce mai face Sova? Undea ajuns cu numaratoarea? E mai tare ca Oltul? A trecut si el de 100%
  • +7 (9 voturi)    
    un cretin ... (Luni, 30 iulie 2012, 18:40)

    Uzu_buzu [utilizator]

    asa. ieri zicea ca de-acuma a inteles ca e nevoie de liniste dar ca trebuie doi pentru tango.
    ce-o fi intelegand el prin "tango" nu stiu ...
  • +8 (10 voturi)    
    Sova (Luni, 30 iulie 2012, 18:41)

    Draky [utilizator]

    Ponta, mai bine vezi ce mai face Sova!
    A terminat de numarat? Sa ne spuna si noua!
    De la 52% a luat-o in sus sau in jos?
    De la Moscova ce primiti?
    • +3 (3 voturi)    
      SOVA? nu e arestat? (Marţi, 31 iulie 2012, 9:50)

      foarte-curios [utilizator] i-a raspuns lui Draky

      in orice tara din UE, negationismul (holocaustului) este pedepsit cu inchisoare, nu cu aparitii pe sticla!
  • +9 (11 voturi)    
    Trustul Voiculescu, o institutie fudamentala? (Luni, 30 iulie 2012, 18:41)

    Luk [utilizator]

    "vom actiona in favoarea oamenilor care au votat si a institutiilor fundamentale".

    Gura pacatosului ... :))
  • +10 (10 voturi)    
    Normal ... (Luni, 30 iulie 2012, 18:41)

    za-k [utilizator]

    tu tine-o pe a ta nea' Ctrl+VPonta.

    B n-a amenintzat cetatenii care au votat, a spus doar ca voi cei care atzi pornit prostia asta de referendum sa fitzi trasi la raspundere. Nu e o amenintzare, e de bun simtz.

    Ctrl+VPonta: "O sa aparam institutziile statului si pe cetazeni". Voi? Dupa ce le-atzi desfintzat din HG-uri? Ceva mai penibil potzi sa declari?

    Numa' bine,
    za-k/
  • +7 (9 voturi)    
    Este adevarat ca Basescu are doi papagali? (Luni, 30 iulie 2012, 18:42)

    Andrei Florian [anonim]

    Cum ii cheama?
  • +10 (12 voturi)    
    Fiti calmi si spuneti adevarul (Luni, 30 iulie 2012, 18:43)

    fat [utilizator]

    Sunt de buna credinta si totusi nu cred ca peste 1000 de plangeri sunt rezultatul unui referendum organizat impecabil.

    Loviturile de stat se pot da si cu sprijin parlamentar (vedeti Ermächtigungsgesetz din 1933), asa ca un argument in plus nu ar strica, in special atunci cand hotararile guvernului si parlamentului contravin CCR.

    Nu l-am auzit pe TB amenintand vreo institutie a statului. Poate imi improspatati memoria. Din contra, cel putin declarativ, a facut distinctia intre cei care au votat si cei care au adoptat acte neconstitutionale.

    Din punct de vedere discursiv, as spune ca TB e mai credibil decat dvs atunci cand "avertizeaza".
    • +1 (1 vot)    
      1933? (Marţi, 31 iulie 2012, 9:52)

      foarte-curios [utilizator] i-a raspuns lui fat

      Hitler nu a avut referendumuri? ba si vot popular? Ca la Facultatea de Drept nu se invata istorie o stim de la SOva, dar Ponta o fi invatat istorie cu Ipo-Crin, care si el a chiulit de la studiul Germaniei 1933.
  • +6 (8 voturi)    
    One more thing... (Luni, 30 iulie 2012, 18:43)

    Lol Lolovici [utilizator]

    Inca un lucru de adaugat la discurs pentru domnul Ponta: "sectia 449 Radovan -126,24%"
  • +8 (8 voturi)    
    wow (Luni, 30 iulie 2012, 18:43)

    blueday [utilizator]

    pai victoras, cum ramane cu tangoul ala in doi? mai inainte citeam articolul despre tine si lectiile de dans platite de noi. sau era vorba de un tango rusesc, belicos?
  • +5 (5 voturi)    
    Parlamentul (Luni, 30 iulie 2012, 18:43)

    Draky [utilizator]

    Pai cum spuneai, o lovitua de stat data de parlament, asta spune si Basescu, ce nu e clar?
  • +12 (14 voturi)    
    Au mai crescut cu 500 mii ?? (Luni, 30 iulie 2012, 18:46)

    mman [utilizator]

    Rezultatele BEC la ora 14 parca spuneau ca au fost aprox 7,4 mil de votur pt DA. DE unde 8,5???????
    Omul asta minte in truna si nimeni nu il poate opri?
    Asta e ca si ieri cand a spus ca nu a fost nici-o reclamatie, cand 5 minute inainte de la MAI s-au anuntat cateva sute de sesizari!
    INCREDIBIL!
  • +8 (8 voturi)    
    nu (Luni, 30 iulie 2012, 18:46)

    Simona_Srb [utilizator]

    Omul asta nu mai are nici un scrupul, ignora majoritatea romanilor care a ales sa nu votze demiterea. Mai sunt cateva luni pana la alegerile parlamentare, trebuie sa ne unim si sa ne prezentam la vot sa vada si el atunci ca existam.
  • +7 (7 voturi)    
    Restul (Luni, 30 iulie 2012, 18:47)

    sleek [utilizator]

    Inteleg ca USL priveste partea plina a paharului, dar nu inteleg de ce nu pune problema altfel: din numarul total de romani cu drept de vot, doar 8 milioane au votat pentru demitere.
    In plus, rezultatul referendumului nu inseamna o sustinere pentru USL. Poate insemna dorinta de alegeri anticipate spre exemplu. Sau poate insemna ca acea parte din populatie nu il mai doreste pe Basescu presedinte. In Parlamentul Romaniei s-a format o majoritate USL+aliante deoarece parlamentari de dreapta si-au dat brusc seama ca sunt de stanga de fapt. Parlamentul Romaniei nu reprezinta neaparat, in acest moment, majoritatea romanilor.
  • +3 (5 voturi)    
    Si pe mine !!!!!! (Luni, 30 iulie 2012, 18:48)

    polonyca [utilizator]

    Asa , cu umilinta.....da ma reprezinta si pe mine !!!! Ce zici de asta ?????
  • +5 (7 voturi)    
    hmm... (Luni, 30 iulie 2012, 18:49)

    Laurentiu78 [utilizator]

    "Loviturile de stat nu se dau prin vot popular, nici prin decizii ale Parlamentului sau ale CCR."

    1. Ce zicea Domnu Nicolaescu a fac acm juristii USL?

    2. ce le-ati spus unor 5 jurnalisti straini acum 4 ore intr-un interviu?
  • +7 (7 voturi)    
    tov prim plagiator (Luni, 30 iulie 2012, 18:55)

    sucaa [utilizator]

    s-a umflat tarata-n tine? basescu nu te-a amenintat niciodata. a spus doar sa nu mai incalcati legile si constitutia pt ce veti plati si sper sa platiti:)
    in rest, v-a batut de 4 ori asa ca e tardiv tinand cont ca mai are 1,5 ani la cotroceni.
    macar jumatate din cat a facut el sa faci si tu si poate te luam un pic in seama. ai fost prim ministru de 2 luni de zile si ai pus tara in cap. noroc cu referendumul respins ca si-a mai revenit euro pt ca altfel azi era un dezastru pt Romania.
    eu imi doresc sa incerci sa iesi de sub tutela comunistilor sa incerci sa faci politica pe cont propriu si cinstit. nu stiu cat mai poti dupa plagiatul de rasunet mondial dar merita sa incerci. dar in conditiile in care ai in spate pe felix, voicu, iliescu, hrebenciuc si restu de penali ai Romaniei, tu nu ai niciun drept sa te rastesti la presedintele Romaniei.
    o sa-ti vina randul foarte repede si tie. asteptam pana ne arati cum te pricepi sa distrugi economia in cateva lui si scapam si de tine.
  • +10 (10 voturi)    
    Eu nu mai suport... (Luni, 30 iulie 2012, 18:59)

    Co_Co [utilizator]

    Aud atat de multe aberatii din gura acestui om..
    Eu cetatean al acestei tari NU l-am ales pe Victor Ponta sa ma reprezinte. Nu il vreau.
    Si sa nu se amageasca ca cei 8 milioane de oameni il vor.. Ei nu au votat pentru Victor Ponta.
  • +7 (7 voturi)    
    Din circuitul alambicului ( vas de distilare) (Luni, 30 iulie 2012, 18:59)

    Clop [utilizator]

    In traducere:

    Ponta se pregateste sa devina muzeograf la vila Dante, care va fi redenumita si se va chema Vila Plebiscitului. Si spune ca-l ia si pe Antonescu cu el, sa-i tina de urat.
  • +7 (7 voturi)    
    Ba din contra, Plagiatorul Ponta (Luni, 30 iulie 2012, 19:02)

    Kepler [utilizator]

    trebuie sa inteleaga ca Romania nu este mosia sa si a celor 7 milioane de votanti (daca or fi fost atiti) ci a celor 21 sau 22 milioane de romani.
  • +8 (8 voturi)    
    **** (Luni, 30 iulie 2012, 19:03)

    Andradda [utilizator]

    Intreaga campanie USL s-a bazat 99% pe amenintari la adresa lui Basescu.
    Iar acum, cand Basescu le-a spus la randul sau ca trebuie sa dea socoteala in fata legii, Ponta s-a trezit sa "avertizeze"
    Pacat ca nu exista o intalnire la Bruxelles zilele astea, iar Basescu sa-l delege "expres" pe Ponta, sa mearga acolo.
    Cred ca ar fi cea mai crancena razbunare a lui Basescu sa-l trimita pe plagiator in fata celor 26 de sefi de state si guverne.
    Sa-l vada toti!
    In toata splendoarea!
  • +7 (7 voturi)    
    intrebare (Luni, 30 iulie 2012, 19:03)

    fc [utilizator]

    suntem pe 30.07.2012 si nu ai lamurit problema plagiatului asa cum ai promis
  • +6 (6 voturi)    
    dottore (Luni, 30 iulie 2012, 19:04)

    cldtoma [utilizator]

    dottore n-ai putut sa faci un copy paste dupa listele cu electori ? asta ca sa para mai mare prezenta la vot. de fapt cred ca a facut-o dan sova pentru ca lui i-au iesit cam 52%
  • +10 (10 voturi)    
    Catre PLAGIATORUL-ponta (Luni, 30 iulie 2012, 19:05)

    Cindrel [utilizator]

    INCREDIBIL ! Om mai ofticos si fara caracter rar se poate afla in toata RO. Cred, ca a avut o copiarie teribil de frustranta. Atat de obsedant tot repetat ca are in spate 8,5 mil de votanti, intre care intra si cei 1.032.316 alegatori ce nu au spus DA, incat maine dimineata PLAGIATORUL asta, va trece tota populatia in buzunarele lui. Un HOT-INCULT, conduce Guvernul Romaniei. Trist, foarte trist.
  • +6 (6 voturi)    
    comparatie (Luni, 30 iulie 2012, 19:09)

    cred [utilizator]

    Comparati tonul fata de ziaristii straini carora le-a dat un interviu si unde se gudura pe langa acestia doar,doar vor scrie despre cumpatarea lui si aceasta luare de pozitie la instigarile lui Iliescu si a celorlalti granguri din USL. In declaratiile de ieri seara si de astazi dimineata facea referire la 7 milioane de romani sustinatori.La ora asta a ajuns la 8,5 milioane si daca o tine tot asa peste doua zile ajunge la 17 milioane .Copiator cum este poate ii plagiaza pe acolitii lui din Radovanul cu 125% prezenta la vot,si ajunge sa vorbeasca de 25 milioane de sustinatori!!!!
  • +4 (4 voturi)    
    lol, ce infantil... (Luni, 30 iulie 2012, 19:12)

    ravenka [anonim]

    se simte complexat de Orban...
  • +7 (7 voturi)    
    11 MILIOANE DE ROMANI CER: (Luni, 30 iulie 2012, 19:13)

    timp tamp [utilizator]

    Hotii la pucraie incepand cu felix ministrii corupti si parlamentarii penali, fuguta fuguta fuguta.....
    plagiatorule VREM SA DMISIONEZI!
    plagiatorule VREM SA DMISIONEZI!
    plagiatorule VREM SA DMISIONEZI!
    plagiatorule VREM SA DMISIONEZI!
  • +5 (7 voturi)    
    10 min of fame EXPIRED! (Luni, 30 iulie 2012, 19:13)

    LIP [utilizator]

    Sper ca presedintele Basescu sa gaseasca o modalitate sa ne scape de idiotul asta cu voce de eunuc si vocatii oratorice infantile.
  • +4 (4 voturi)    
    Tango (Luni, 30 iulie 2012, 19:16)

    Leon_Magnificul [utilizator]

    Asa a invatat Plagiatorul de la Che Guevarra sa danseze tango. Cu mitraliera-n mina.
  • 0 (0 voturi)    
    Se pregateste ...... (Luni, 30 iulie 2012, 19:16)

    polonyca [utilizator]

    .......o adevarata lovitura de stat !!! Partea ....."in forta" !!!! Priviti ce se intampla la vama Albita !!!!!!!!!! Nu va suna conscut, nu ceva......"deja vu"...???
  • +10 (10 voturi)    
    Un bolovan (Luni, 30 iulie 2012, 19:18)

    feisbuk [utilizator]

    Citeam acum 1 minut ca puternicul Israel a marit TVA, deci cam asta este trendul prin lumea civilizata: reducerea cheltuielilor publice si ajutoarelor sociale, cresterea taxelor pentru sustinerea celor existente.

    Pontacul nu pricepe ca pana in noiembrie pensionarii, asistatii sociali si tractoristii vor iesi in strada fiindca nu au ce manca, medicamentele se vor scumpi, asisderea energia, seceta va genera o scumpire a alimentelor si fereasca de un nou razboi in Golf, cu cresterea pretului petrolului.

    Iar in aceste clipe, jigneste maghiarii, adica fix aia cu care ar putea face un Guvern in toamna, dat fiind faptul ca uninominalul USL este neconstitutional si pe actualul sistem de vot ei de abia acum pot spera la 40-45% (PSD+PNL+PC+UNPR). Data fiind erodarea accentuata care il va speria si pe Bogdan Teodorescu - cat a pierdut PDL in 2 ani astia vor pierde in 4 luni - in noiembrie este foarte posibil sa scapam de USL.

    Ramane o singura intrebare: garantia unor alegeri corecte, ca am vazut la referendum ce au realizat. ma tem ca Ponta va plagia in binecunoscut stil caracteristic metehnele si masurile pro-frauda de la acest referendum.

    Un lucru este cert: la Latrina 3 (scuzati pontafonia) nu se ia concediu si toti latraii sunt consemnati pana la noi ordine.

    Si cum iarna se apropie, imi pun in gand o dorinta catre Mosul: ca la Craciun, intre mine si Felix sa fie un rand de gratii si un nene in uniforma Ministerului Justitiei prin preajma.
    • +1 (1 vot)    
      Aferim! (Marţi, 31 iulie 2012, 11:31)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui feisbuk

      "Si cum iarna se apropie, imi pun in gand o dorinta catre Mosul: ca la Craciun, intre mine si Felix sa fie un rand de gratii si un nene in uniforma Ministerului Justitiei prin preajma."

      Sa ai gura aurita!
  • +5 (5 voturi)    
    SARACUL DE EL (Luni, 30 iulie 2012, 19:20)

    kin3zu78 [utilizator]

    ce a mai invatat lectiile ! Un nenorocit , tara se duce de rapa dar el are lucruri mai importante de facut. Rasbelul lui cu basescu. Chiar asa prosti suntem de nu iesim in strada si sa ii spanzuram pe toti acesti nenorociti care ne trag in jos ??
  • +7 (7 voturi)    
    curat Catavencu... (Luni, 30 iulie 2012, 19:30)

    popeye_2012 [utilizator]

    Doamne, Victoras, unde ai gasit discursul si cine ti l-a "copy - paste"?
    E ridicol cu ce ai in "spate" sa vorbesti de asa ceva; eu nu as vorbi de "reprezentarea unui grup de oameni care profita" ....
    toti aveti in spate un grup de oameni care profita, au profitat sau vor sa profite dar de, nu se poate... unde s-ar ajunge daca toti ar fura nestingheriti?
    asa ca las-o balta si nu mai soma pe nimeni... devii ridicol. Fii fericit ca ai apucat sa ajungi unde esti, ai strans cat ai strans (sper, altel ai fii prea fraier) , ca viitorul nu va mai fi asa roz. Trezeste-ti si partenerul de politichie si spune-i ca trebe sa-si faca bagajul....
  • +5 (5 voturi)    
    Sigur Victoras ! (Luni, 30 iulie 2012, 19:33)

    dangels [utilizator]

    Dar de platit oalele sparte cine le plateste ?
    Oare nu ai incurcat destul destinul acestei tari ?

    http://xdangels.com/lacrimile-moscovei/
    Multumesc hotnews
  • +5 (5 voturi)    
    Limbricul dezertor (Luni, 30 iulie 2012, 19:33)

    gigipetrol [utilizator]

    Victoras s-a trezit mai inversunat dupa esecul de ieri si face din ce in ce mai rau. Asta nu mai are frane! Si pe masura ce o ia in bot latra si mai tare! Oare cat mai dureaza pana il pune cineva cu botul pe labe?!
    • +4 (4 voturi)    
      Este sponsorizat de la rasarit ... (Marţi, 31 iulie 2012, 0:41)

      yyyyyy [utilizator] i-a raspuns lui gigipetrol

      ... si a fost asigurat ca daca va merge pina in pinzele albe va fi recompensat gras. Vezi declaratiile Vocea Rusiei de astazi, http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/vocea-rusiei-romania-este-condusa-de-la-budapesta-exista-si-optiunea-organizarii-unor-proteste-de-strada-272024.html, Vocea Rusiei: România este condusă de la Budapesta. Există şi opţiunea organizării unor proteste de stradă - ameninta cu "minerii" si "Tirgu Mures", probabli ca va mai amintiti de perioada 1989 - 2001/2002.
  • +8 (10 voturi)    
    Ponta asta e cu pluta (Luni, 30 iulie 2012, 20:59)

    Romandemulteori [utilizator]

    Asi vrea sa-l dau pe Ponta in judecata. Poate cineva de aici sa gaseasca un motiv care sa fie destul de veridic si serioas? M-am saturat pana peste cap de duplicitatea lui si a lui Antonescu. Mint cu nerusinare, ne pun la indoiala inteligenta, si la incercare rabdarea. Sincer imi doresc sa dispara cu totul de pe fata pamantului personaje ca Ponta, Antonescu, Voiculescu, Voicu, moderatori de la antene si alte personaje hidoase din zona publica. Sunt extrem de jalnici, parca ar vrea sa ne cerseasca aprecierea nostra pentru "devotamentul" lor. Eu nu pot decat sa-i compatimesc.
    Hai sictir, ba! Plecati odata ca ne-ati plictisit! Cautati-va de lucru la o ferma de porci.
  • +5 (7 voturi)    
    Paranoia (Luni, 30 iulie 2012, 21:00)

    dcr [utilizator]

    Despre Victor Ponta, Crin Antonescu, Dan Sova, Eugen Nicoaescu si o buna parte din conducerea usl nu am decat un singur cuvant: Paranoia!
    • 0 (0 voturi)    
      Ponta si Orban (Marţi, 31 iulie 2012, 7:34)

      Mr.Giulesteanu [anonim] i-a raspuns lui dcr

      utilizatorului dcr
      din toata floarea si spuma oamenilor politici din tara asta te gasi sa enumeri numai de la USL-ul asta amarat ?
      Fi domn, ia catalogul si fa prezenta:
      Udrea, Videanu, Blejnar, Falca, Flutur, Gh Stefan, Berceanu si etc,etc, sunt sanatosi daca au avut in cap doar dragostea de bani, inavutirea nemasurata si mai ales necinstita
  • +5 (7 voturi)    
    ma intreb (Luni, 30 iulie 2012, 21:03)

    graveyard_shift [utilizator]

    daca ponta are si acasa o masuta ca aia de la centrele de presa si daca discutiile sale cu daciada sunt sub forma de declaratii - 'as aprecia sincer daca as avea posibilitatea ca la cina sa pot alege intre cartofi copti si orez', 'imi declar sustinerea pentru spalarea geamurilor cu otet si ziare' etc.
    serios, cea mai tare slujba a momentului e cea de purtator de cuvant al guvernului - iei banu' si nu faci nimic pentru ca papitoiului face toata treaba.
  • +5 (7 voturi)    
    S-a ratacit rau de tot (Luni, 30 iulie 2012, 21:06)

    rosta [utilizator]

    Degeaba instigi la ura, Xenofobule. Vino in Banat sa mai iei niste medicamente pentru intoleranta agresiva de care suferi, sarmanul mamii.
  • +5 (7 voturi)    
    Gresit, dle Ponta, (Luni, 30 iulie 2012, 21:11)

    sisisi [utilizator]

    Dl. Presedinte Traian Basescu ma reprezinta si pe mine, cetatean roman!
    • +4 (6 voturi)    
      si pe mine, desigur (Marţi, 31 iulie 2012, 0:10)

      roman diaspora [utilizator] i-a raspuns lui sisisi

      Dar un PLAGIATOR ca Ponta nu va avea NICIODATA votul meu.
  • +9 (11 voturi)    
    PONTALAUL agresiv din nou (Luni, 30 iulie 2012, 21:12)

    bacovia2012 [utilizator]

    Referendumul lui Victor Ponta si crin Antonescu vs logica ROMANULUI cu mintea treaza.
    1.REFERENDUMUL a fost impus romanilor si organizat, mai mult ilegal, de catre USL, care, insistent, inclusiv pe cale administrativa, a impus sustinutarii sai sa participe la Referendum,votand DA pentru DEMITEREA Presedinteleui Traian Basescu.
    2.Traian Basescu,luind in consideratie opiniile Elitei intelectuale a Romaniei, abuzurile si hotiile, admise pe parcursul perioadei premargatoare Referendumului de catre USL, a chemat sustinatorii sai sa boicoteze Referenudmul si sa nu participe la vot.
    3. REZULTATELE REFERENDUMULUI organizat de USL, cu participarea aproape in totalitate a alegatorilor, sustinatorii USL:
    a)In Romanai sunt astazi 18.286.166 de alegatori. Rezultatele Referendumului,luind in consideratie Rolul determinant al PRAGULUI ELECTORA,se apreciaza in cifre si procentaj numai in dependent de raportul acestora fata de NUMARUL TOTAL DE ALEGATORI.
    b) La REFERENDUMUL, impus mai mult ilegal si organizat de USL, au participat total 8.455.336 alegatori usl-sti,din care,evidet ca majoritatea, 7.400.110(40.4%), au votat DA pentru demiterea lui Traian Basescu, indeplinind astfel ,,comanda,, USL. Necatind la PRESINGUL structurilor USL, din numarul total al acestora, totusi, 1055226(5,8%) au ,,incalcat comanda,, USL,votand NU pentru demiterea Presedintelui Traian Basescu.
    c)Totusi, un numar impunator de alegatori,in total 9.833.830(54%), la Indemnul Elitei intelectuale a Romaniei si Apelul Presedintelui suspendat Traian Basescu,nu au participat(au boicotat) Referendumul, impus mai mult ilegal si organizat de USL.
    d)Astfel,in cifre si procente,in raport cu NUMARUL TOTAL DE ALEGATORI, 18.286.166, in cadrul Referendumului, impus mai mult ilegal si organizat de USL, pentru DEMITEREA Presedintelui Traian Basescu sau pronuntat DA 40.4% din alegatori,iar, la Indemnul Elitei intelectuale a Romaniei si Apelul Presedintelui suspendat Traian Basescu, au votat NU demiterii, nu sau pre
  • +10 (12 voturi)    
    Reprezentare (Luni, 30 iulie 2012, 21:12)

    Draky [utilizator]

    Dumneata pe cine reprezinti?
    Raportezi 8 mil. la ce domnule Ponta? Cati alegatori au fost pe liste? Care e dimensiunea fraudei organizate de USL (in afara de program, sectii, liste, ure, stampile) ? De ce nu a functionat mecanismul de fraudare in vest, centru, nord, chiar si est?
    Alegerile din toamna vor fi dezastruoase pentru USL, daca se mai prezinta ca USL la alegeri.
    DIn pacate priviti lucrurile ca un politician din est, estul indepartat. Cand privesti de la est la vest lucrurile se prezinta intr-un fel, daca te uiti de la vest la est e o alta perspectiva. Aici ati gresit, crezand ca romanii se uita ca voi, de la est!
  • 0 (2 voturi)    
    multumesc (Luni, 30 iulie 2012, 21:12)

    efz [utilizator]

    echipei hot news, am scris 2 comentarii la acest articol, sublime si lipsind cu desavirsire. dar mai astept
  • +9 (11 voturi)    
    nu dle Ponta (Luni, 30 iulie 2012, 21:13)

    MirceaA [utilizator]

    Basescu ii reprezinta pe cei 53% care au boicotat magaria voastra.
  • +9 (11 voturi)    
    ce va deranjeaza domnule ponta? (Luni, 30 iulie 2012, 21:47)

    allesya7173 [utilizator]

    pai bine domnule ponta domnia ta nu esti mincinos?
    nu te-ai laudat ca daca se demonstreaza ca ai plagiat iti dai demisia?
    si ca sa nu se poata demonstra ai atacat o gramada de institutii si ai schimbat o gramada de oameni?
    cine ataca institutiile?
    cine a redus atributiile CCR?
    cine vrea sa desfiinteze institutiile acreditate sa lupte impotriva coruptiei?
    nu tolerati amenintari si abuzuri?
    dar lipsa de respect fata de referendumul poporului care a votat reducerea parlamentarilor si parlament unicameral ce este domnule ponta?
  • +12 (14 voturi)    
    somezi pe aghiuta sa vina sa te ia (Luni, 30 iulie 2012, 22:34)

    fosta zoezoe [utilizator]

    Cine ti-a spus ca tupeul e castigator , cine ti-a spus ca daca jignesti adversarul ,il si bati ,te-a mintit .Esti o jena continua .Respecta macar functia si institutia pe care o reprezinti ,badaranule !Nici pe mine nu poti sa ma somezi si nici sa-mi garantezi in viata ta ceva !
  • +11 (13 voturi)    
    dle Ponta... (Luni, 30 iulie 2012, 22:56)

    egroeg5 [utilizator]

    romanii nu s-au dus in majoritate la vot ca sa va dea o lectie,fiind varianta constitutionala,directa si eficienta de a sanctiona si nu participa la lovitura de stat data sub masca legalitatii.Astfel,cei care nu s-au dus la vot,impreuna cu cei care au votat NU,reprezinta ,in fapt ,cca 58,8% din electoratul din liste,dl Basescu avand toata legimitatea,aia castigata prin alegeri si reconfirmata prin doua Referendumuri.Asa ca nu va mai afisati ca mari castigatori si asumati-va esecul.
    Nu va mai construiti legimitatea actiunilor voastre murdare in numele a 41,2% care ar fi votat pentru demitere ca nu mai prostiti pe nimeni,nici la intern si, mai ales nici la, extern.Mai bine v-ati reconsidera situatia,v-ati face curatenie in USL scapand de indivizI ca Sova,Ponta,Marga,Dusa,Herebenciuc,Antonescu,Mihalache,
    Ghise care,prin aparatiile lor si declaratiile facute v-au facut mai mult rau inducand antipatie la maximum. Apoi sa incercati sa va construiti o echipa lucida si realista cu care sa mergeti in alegeri.Asta daca mai vreti sa contati.
  • +13 (15 voturi)    
    actiuni de la Realitatea pt TB (Luni, 30 iulie 2012, 23:27)

    Lucian* [utilizator]

    de ce?
    Pai antenele si irealitatea dadeau faliment de mult daca nu exista TB.
    Ponta a pronuntat Traian Basescu la fiecare propozitie.
    Bai copylot! V-a ciuruit, ma! Sita v-a facut!

    Acum lasa aberatiile despre amenintari ca esti penibil. Cei care am mai citit ceva stim ca repetitia unei idei in discursuri face parte din spalarea pe creier dar suntem deja vaccinati. Suntem imuni.
    Ne-am nascut in plina epoca a spalarii pe creier si am invatat pe pielea proprie tendintele pe care le vedem. Le mirosim aproape imediat!
    Ai fi fost un fantastic secretar de partid comunist! Un politruc desavarsit.
    Mai ceva ca impuscatul!

    Pe moment cel care ameninta esti tu si nu Basescu.
    SI ce o sa-i faceti ma?
    Il omorati? Greseala mai mare ca asta este greu de facut.
    Il denigrati? Mult succes! Dovediti doar cat de jos puteti sa ajungeti.
    Mintitt in continuare.
    Pt mine PSD este partidul coruptilor si al traseistilor politici.
  • +6 (8 voturi)    
    Domnule ponta (Marţi, 31 iulie 2012, 0:07)

    stancornel [utilizator]

    Vreau si eu sa te somez public sa incetezi cu interviurile si declaratiile si sa faci ceva pentru contribuabilul roman (impozite mai mici,tva mai mic,locuri de munca).
    Lucruri care ar trebui sa le faca un guvern.
  • +4 (6 voturi)    
    orban (Marţi, 31 iulie 2012, 0:21)

    dorin_aem [utilizator]

    Pai daca imi aduc bine aminte, Orban era modelul si prietenul lui Ponta. Gata acum? Prieteniile astea ..
  • +5 (5 voturi)    
    scarba (Marţi, 31 iulie 2012, 0:25)

    Stecfaux [utilizator]

    Ponta asta ma scarbeste din ce in ce mai mult. Dupa ce ca ati furat pe putin cinci procente la referendumul asta, va permiteti voi uslasilor sa vorbiti despre ce permiteti si ce nu? Sictir!
  • +8 (8 voturi)    
    Mesaj lui Victor Ponta (Marţi, 31 iulie 2012, 0:33)

    yyyyyy [utilizator]

    Stimabile Victor Ponta, iti traducem rezultatul referendumului in limba romana - este cazul sa-ti dai demisia, pronto!
    Rezultatul referendumului iti da un avertisment public din partea a 9.687.486 de romani - care, subliniez, SI-AU FACUT DATORIA SA NU SE PREZINTE LA CACIALMAUA NUMITA REFERENDUM PE CARE AI ORGANIZAT-O PE BUZUNARUL CETATENILOR - iti spune ca este cazul sa-ti dai demisia!
    Asa cum a demonstrat-o mereu partidul din care faci parte - PSD + celula sa PNL, nu ai nici cea mai mica idee de ceea ce inseamna sa guvernezi-punct, nici sa nu mai vorbim de a guverna impreuna cu un presedinte de alta orientare politica. Confunzi guvernarea cu un sir de acte dictatoriale care sfideaza orice notiune de constitutionalitate si practica democratica.
    Inceteaza cu amenintarile catre institutia prezidentiala si manipularile josnice de instigare a oamenilor unii impotriva altora prin injectare de ura de clasa, nu este nevoie sa ne amintesti ca ai invatat bine acesta lectie de la tatuca, stim, deslusim in fiecare cuvint pe care il rostesti si actiune pe care o intreprinzi; ia niste timp liber si elaboreaza o lucrare de doctorat cu propria minte, poate mai speli din rusinea furtului intelectual la care te-ai pretat; lasate de meseria de prim-ministru ca nu merge; in cele citeva luni de zile de cind te afli in acest rol nu ai facut decit sa transformi Romania intr-o circoteca internationala, ai ultragiat institutia prezidentiala, ai jignit leader-ii altor tari, ai adus prejudicii imaginii Romaniei; ai devalorizat leul intr-un ritm galopant compromitind propriile promisiuni de salarii si pensii marite care desi umflate prin decretele tale fulger nu mai valoreaza nici cit erau inainte de maririle tale de campanie; nu ai prezentat nici un plan de refacere economica, nici gind sa incepi sa executi functia de prim ministru, cu incapatinare executi functia de prim-instigator si prim-defaimator prevestind prespective din ce in ce mai sumbre pt tara de reanexare la sfera de influenta
    • +2 (2 voturi)    
      Mesaj lui Victor Ponta (Marţi, 31 iulie 2012, 10:29)

      yyyyyy [utilizator] i-a raspuns lui yyyyyy

      (continuare)
      [.... executi functia de prim-instigator si prim-defaimator prevestind prespective din ce in ce mai sumbre pt tara de reanexare la sfera de influenta ] ruseasca/sovietica atit de draga lui Iliescu.
      9.687.486 de romani spun - Destul!
  • +3 (3 voturi)    
    pramatie ce esti ! (Marţi, 31 iulie 2012, 7:45)

    dorinuca [utilizator]

    Sa stii ca presedintele TRAIAN BASESCU ma reprezinta si pe mine si pe membrii familiei mele formata din 5 persoane ! Si sunt sigura ca mai sunt si altii . Si orice declaratii ai face tu, mincinos ordinar, el ne reprezinta pe toti romanii mai bine decat ai putea tu vreodata sa o faci ! Nu-ti este chiar deloc rusine?Unde te crezi? EU personal m-am saturat sa tot vorbesti tu si ceilalti pucisti in numele romanilor ! Tu nu reprezinti decat asistatii care stau cu mana intinsa la primit , nefacand nimic pentru a castiga o paine. Toata lumea striga ca s-au taiat salariile. N-am vazut niciun bugetar sa caute de lucru in mediul privat ! Nuuuu.... ca la privat te plateste ca sa muncesti nu sa tai frunza la caini ! E mai usor sa tipi decat sa pui osul la treaba !
  • +1 (1 vot)    
    si hai sa-ti mai spun (Marţi, 31 iulie 2012, 8:06)

    dorinuca [utilizator]

    cine a votat la referendumul vostru de rahat ! Am vazut imaginile live la tv : o multime de mosi si babe care n-au habar de nimic si care de-abia sa tarau prin sectia de votare ! Am sa-ti spun eu ca am exemple in propria familie si cred ca si altii au : astia sunt cei care au fost copii inainte de razboi si care n-au facut scoala aproape deloc. Daca au patru clase e mult ! Nu e vina lor, dar asta e realitatea ! De ex. socrii mei nu stiu sa scrie si sa citeasca si nu-si stiu nici macar data nasterii ! Ca ei, sunt sigura , mai sunt o multime. Repet: nu e vina lor , insa e o realitate pe care n-o putem ignora ! Cand vor disparea ei , cui te vei mai adresa ? Cei care stiu citi si scrie, se informeaza din mai multe surse pentru a-si forma o parere ! Pe aia nu-i veti mai putea manipula ! O sa vedeti atunci !Acuma iti da mana sa declari verzi si uscate dar va veni vremea cand cei ca tine nici nu vor mai avea ce cauta in politica ! Esti cel mai mare mincinos si cel mai mare nesimtit pe care mi-a fost dat sa-l vad ! N-am crezut ca cineva poate avea un caracter atat de josnic, daramite sa mai ajunga in politica si sa mai si conduca un guvern ! Sper sa scapam d tine cat mai repede. Si numai cei din usl au ac de cojocul tau ! Sper sa te ejecteze ei !
  • +1 (1 vot)    
    Dragi tovarasi si preteni!!,USL! (Marţi, 31 iulie 2012, 10:02)

    michel [utilizator]

    ,,ati ratat ocazia de a ajunge la puterea deplina ,de acum urmeaza regresul vostru politic ,pana la alegerile parlamentare ,ramaneti cu 25%.
  • +1 (1 vot)    
    VP sustine... (Marţi, 31 iulie 2012, 10:32)

    andreesanu [utilizator]

    Eu zic sa-ti faci bagajele Victore,in rest eu m-am saturat sa platesc prostiile tale:devalorizarea leului ;referendumul,plecarea unor investitori ,insolventa Hidroelectrica etc.
    Eu nu am timp sa triesc si sa platesc pina inveti tu chestiuni generale de economie ,finante,ceva politica atit cit trebuie sa citesti ziarul ,ca tu de prim ministru nu esti bun nici daca te mai nasti inca odata.
  • +1 (1 vot)    
    iar avertizezi? (Marţi, 31 iulie 2012, 11:25)

    Paleopterix [utilizator]

    Si daca nu te baga in seama, ce? Il suspendati din nou, nu? Banuiesc ca tremura de frica unui vierme cu ochelari ca tine...
  • +1 (1 vot)    
    propunere (Marţi, 31 iulie 2012, 11:30)

    Paleopterix [utilizator]

    Am si eu o propunere... din respect pentru marele nostru prim-ministru, care in mod clar va ramane in cartile de istorie, propun ca guvernul, prin ordonanta de urgenta, sa inlocuiasca tasta CTRL de pe toate tastaturile cu tasta PONTA.
  • +1 (1 vot)    
    Daca va uitati cu atentie ... (Marţi, 31 iulie 2012, 11:32)

    Eu the first [utilizator]

    ... au cam amutit postacii pro-USL.
  • +1 (1 vot)    
    Inainte de a avertiza sau soma! (Marţi, 31 iulie 2012, 13:45)

    Vali Cel Batran [utilizator]

    Ati putea Dvs. Domnule Ponta sa ne spuneti si noua de unde a avut USL atatia bani pentru extraordinara campanie la referendum. Miloane de afise impanzite in toata tara. (pe un singur panou de publicitate am numat peste 40 de afise care mai de care mai razboinice la adresa Presedintelui demis si in orasul nostru sunt sute de asemenea panouri). Fluturasi si ziare introduse in cutiile postale milioane de SMS si de E-mail-uri., trepadusi care iti bagau in miini tot felul de pliante masini cu megafoane, emisiuni la televiziuni si posturi de radio care numai gratuite nu sunt. De unde atata banet cand capania lui Geoana v-a lasat lefteri? Nu cumva ati dat acces la banii guvernamentali ? Mai stii? E posibil!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi