"Nu vad pe cine mai reprezinta Traian Basescu, are obligatia morala sa isi dea demisia. Criza politica va continua. Cred cu tarie ca astazi Traian Basescu nu mai este presedinte", a declarat luni dimineata presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.

Prezenta la vot la referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu, desfasurat duminica, a fost de 46,13%, dupa centralizarea datelor din 97,52% dintre sectiile de votare, a anuntat luni dimineata, la ora 10:00, Biroul Electoral Central. Potrivit legii, referendumul de demitere a presedintelui nu poate fi validat decat daca prezenta la vot depaseste 50% din numarul cetatenilor cu drept de vot.

Dintre cei care s-au prezentat la urne, 87,55% s-au pronuntat pentru demiterea presedintelui, iar 11,12% impotriva.