Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminica seara, ca respinge categoric orice speculatie privind rolul comunitatii maghiare la acest vot si ca nu poate accepta ca maghiarii sa fie declarati vinovati pentru rezultatul acestui referendum, care nu are inca un rezultat final.

Kelemen HunorFoto: Agerpres

"Trebuie sa va spun, pentru ca exista foarte multe speculatii, si trebuie sa resping categoric orice speculatie privind rolul comunitatii maghiare la acest vot, fiindca nu putem accepta sa fie declarati vinovati maghiarii pentru acest rezultat, care inca nu este un rezultat final. Asa cum se cunoaste in secuime, unde se poate masura prezenta maghiarilor la vot, a fost o prezenta scazuta, ceea ce noi stiam de la bun inceput, nu este o noutate, iar noi am spus, asa cum s-a intamplat si in 2007, ca prezenta la vot in secuime va fi o prezenta mult mai mica decat la alte scrutinuri unde exista candidati maghiari, acolo unde exista un interes direct pentru electoratul nostru si unde de fiecare data electoratul nostru a votat pentru candidatii proprii", a spus Kelemen.

"Dar, asa cum ati vazut, prezenta la vot in Transilvania a fost mult mai scazuta decat in zonele celelate, decat in Oltenia, in sud sau in Moldova. A fost o prezenta scazuta si la Satu Mare, la Mures si in celelalte judete din Transilvania, care, sigur, trebuie analizata, interpretata, trebuie vazut care sunt motivele pentru aceasta participare mai scazuta", a adaugat liderul UDMR.

"Interesul national, interesul fiecarui cetatean, indiferent daca este maghiar sau roman, este sa se termine cu acest razboi politic, incepand de maine, poimaine, dupa ce vom avea rezultate finale, sa intram intr-o noua etapa, sa incercam sa gasim o convietuire intre cei care se afla la putere si cei din opozitie, fiindca sacrificiul fiecarui cetatean din ultimi trei ani a fost unul enorm si nu putem sa aruncam in aer tot ce s-a construit dupa 2009, sau chiar dupa 2008, dupa ultimul scrutin parlamentar", a mai spus Kelemen.