Liderul PDL Mircea Toader a declarat, miercuri, ca Biroul Permanent al Camerei a respins cererea sa privind discutarea in aceasta sesiune extraordinara a situatiei deputatilor declarati incompatibili de ANI, iar presedintele Camerei Valeriu Zgonea a spus ca problema se va discuta in toamna, relateaza Mediafax.

Dupa sedinta Biroului Permanent al Camerei, Mircea Toader a precizat ca a cerut introducerea pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei a raportului comisiei juridice privind deputatii gasiti incompatibili de catre ANI, Sergiu Andon si Florin Paslaru.

"A fost respinsa cererea noastra pe motiv ca nu poate sa se intalneasca comisia juridica pana in toamna", a spus Toader.

La randul sau, vicepresedintele Camerei Ioan Oltean (PDL) a precizat ca, in mod abuziv, comisia juridica a decis impotriva unei hotarari judecatoresti care a stabilit ca mandatul deputatilor Andon si Paslaru a incetat si ca membrii comisiei trebuiau doar sa ia act de hotararea ICCJ, iar plenul Camerei sa fie doar informat.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a precizat, la randul sau, ca aceasta solicitare a PDL nu a fost respinsa, dar ca raportul comisiei juridice a fost retrimis de plen, in sesiunea trecuta, la comisia juridica pentru ca aceasta sa audieze si punctul de vedere al ANI, iar aceasta chestiune nu poate fi clarificata decat in sesiunea parlamentara din toamna.

"Am avut o discutie telefonica cu presedintele ANI si i-am spus ca Parlamentul Romaniei isi va lua angajamentul ca in prima sesiune din toamna va clarifica aceasta problema. Voi cere, ca presedinte al Camerei Deputatilor, sa vina cu un raport si un punct de vedere in sesiunea din toamna. Eu nu pot sa iau act de o hotarare judecatoreasca si nici sa o introduc pe ordinea de zi, nu am nicio competenta decat sa cer comisiei juridice, iar comisia juridica este obligata de votul plenului sa cheme si pe reprezentantii ANI. Nu este nicio tergiversare", a precizat Zgonea.

Plenul Camerei Deputatilor a decis, in 6 iulie, ca problema incompatibilitatii deputatilor Florin Paslaru (PSD) si Sergiu Andon (PC) sa fie retrimisa la comisia juridica.

Propunerea in privinta lui Florin Paslaru a fost adoptata cu 141 de voturi "pentru", 9 abtineri si 49 de voturi "impotriva". Propunerea in privinta lui Sergiu Andon a fost adoptata cu 147 de voturi "pentru", 10 abtineri si 53 voturi "impotriva". La sedinta, au fost prezenti 203 deputati din totalul de 311.

Consiliul National de Integritate (CNI), in calitatea sa de garant al independentei operationale a Agentiei Nationale de Integritate, a solicitat, in mod ferm, Parlamentului aplicarea si respectarea hotararii instantei supreme in cazul Andon, precum si a actelor emise de ANI in cazul Paslaru.

"Consiliul National de Integritate, in calitatea sa de garant al independentei operationale a Agentiei Nationale de Integritate, solicita, in mod ferm, Parlamentului Romaniei aplicarea si respectarea hotararii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si a actelor emise de Agentia Nationala de Integritate, ramase definitive conform prevederilor legale, si care comporta consecinte juridice", se arata intr-un comunicat remis presei de CNI.

Agentia Nationala de Integritate a sesizat Consiliului National de Integritate, intrucat Comisia juridica din cadrul Camerei Deputatilor s-a substituit unei instante de judecata, ignorand deliberat o decizie definitiva, precum si alte acte ale Agentiei care produc consecinte juridice.

Sesizarea ANI a survenit deciziei Comisiei juridice a Camerei, prin care s-a stabilit ca deputatii Sergiu Anton si Florin Paslaru nu s-ar afla in incompatibilitate, in pofida existentei unor decizii in acest sens, Agentia Nationala de Integritate aratand ca acest fapt contravine declaratie recent adoptata a Parlamentului Romaniei privind sprijinirea implementarii noii Strategii Nationale Anticoruptie 2012-2015, ceea ce pune sub semnul intrebarii, in mod grav, existenta statului de drept si a separatiei puterilor in stat.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a decis ca deputatii Florin Paslaru (PSD) si Sergiu Andon (PC) nu se afla in situatie de incompatibilitate, deciziile fiind luate cu 11 voturi "pentru" si 3 voturi "impotriva", respectiv cu 12 voturi "pentru" si 3 "impotriva".

"Subiectul s-a inchis. Nu ma surprinde. Ar fi fost o zi rusinoasa sub aspectul capacitatii de a intelege legea si de a pastra demnitatea Parlamentului daca se dadea un alt verdict. Pe lege, suntem in templul legii, acasa. Pe lege, situatia care se refera la mine nu este de incompatibilitate. Faptul s-a petrecut in legislatura trecuta, s-a incheiat legislatura trecuta, e si prescrisa pe regulile prescriptiei", a declarat Sergiu Andon.

Deputatul PC a adaugat ca, din orice punct de vedere, acuza la adresa lui a fost "o gogoasa artificial umflata de ANI, ca sa se castige un vot, ca sa se faca galagie in jurul anumitor nume mai incomode si pentru ca asta e climatul actual din tara noastra".

"Se vehiculeaza ideea ca am aparat un caz de coruptie. Nici macar asta nu este adevarat. Am aparat o persoana nevinovata care n-a fost trimisa in judecata tocmai pentru ca nu era caz de coruptie", a mai spus deputatul PC.

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a cerut Parlamentului revocarea din functie a parlamentarilor Sergiu Andon si Florin Costin Paslaru, ca urmare a ramanerii irevocabile a deciziilor privind incalcarea legii de catre cei doi politicieni.

In 3 aprilie 2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis irevocabil ca deputatul conservator Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, intrucat a fost avocat intr-un proces de coruptie, judecatorii admitand astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate.

Decizia ICCJ a survenit sesizarii din iunie 2009 a procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), in urma careia inspectorii Agentiei Nationale de Integritate (ANI) au constatat ca Sergiu Andon a devenit incompatibil cu statutul de parlamentar intrucat a acordat, ca avocat, asistenta juridica unui invinuit intr-un dosar penal de coruptie.

Conform legii, cei declarati in incompatibilitate trebuie sa renunte la functia pe care o ocupa si nu mai pot fi alesi sau numiti intr-o functie publica timp de trei ani.

In cazul lui Florin Paslaru, ANI a inaintat, in luna martie, Camerei Deputatilor un raport potrivit caruia deputatul se afla in stare de incompatibilitate, act necontestat de parlamentar, astfel ca se impune eliberarea din functia publica detinuta.