Traian Basescu a fost suspendat din functia de presedinte al Romaniei cu 256 de voturi (mult mai mult decit necesarul de 217), dupa ce USL si-a atras suportul parlamentarilor UNPR, UDMR si al minoritatilor nationale. Traian Basescu va merge la referendum pe 29 iulie, cind va decide daca va fi demis sau va ramine in functia de presedinte. Este pentru a doua oara cind Traian Basescu este suspendat de Parlament (precedenta suspendare a fost in 2007). Pina la referendum, Crin Antonescu va fi presedinte interimar.

Presedintele Traian Basescu a declarat intr-o conferinta de presa, tinuta in urma votului princ are a fost suspendat, ca va merge la referendum pe 29 iulie, cind se va decide daca va fi demis sau va ramine in functia de presedinte. Seful statului spune ca a depus la Curtea Constitutionala o cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala cu parlamentul doar pentru ca este dator sa epuizeze "toate solutiile constitutionale pentru descrierea unui abuz de acelasi tip ca cel din 2007". "Sunt putini presedinti care isi mentin procentul de 51% sustinere in electorat mai ales daca iti asumi alaturi de guvern si trecerea cu tara prin criza", a declarat seful statului.

Premierul Victor Ponta a anuntat vineri seara, in cadrul conferintei de presa comuna, ca familia sa a primit amenintari insa ca nu a considerat necesar sa faca public acest lucru. Premierul a precizat ca a sesizat strucurile acreditate si ca a primit protestia necesara. "Fac un apel la cealalta parte implicata in batalia politica sa revina la un mod normal de a face politica", a declarat Ponta in acest context. In cadrul conferintei de presa, premierul l-a asigurat pe presedintele interimar de sprijinul Guvernului. Crin Antonescu a reiterat ca, in calitate de presedinte interimar, va incerca sa foloseasca cat mai putin prerogativele prezidentiale adaugand ca se va retrage temporar din PNL pe durata interimatului.

Curtea Constitutionala, care trebuia sa dea un aviz consultativ, a luat o decizie prin care, practic, s-a spalat pe maini de orice responsabilitate, nedind nici un fel de aviz la cererea de suspendare. Votul din Parlament a avut loc pe fondul presiunilor tot mai intense venite din UE asupra USL, acuzata ca pune in pericol statul de drept.

Relatare LIVE VIDEO sedinta din Parlament:

Relatare LIVE TEXT:

21.11: Parlamentarii au votat: data referendumului pentru demiterea presedintelui este 29 iulie.

21.07: Crin Antonescu propune ca data referendumului pentru demiterea presedintelui sa fie 29 iulie. Pe buletinele de vot va fi publicata intrebarea: "Sunteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei, dl. Traian Basescu?"

20.55: Se anunta rezultatul votului: 256 pentru suspendare, 114 impotriva. Traian Basescu e suspendat din functia de presedinte al Romaniei

20.49: Votul s-a incheiat. Urmeaza numaratoarea voturilor. Parlamentarii USL striga in sala ca sint 259 de voturi pentru suspendare

20.42:Se asteapta peste 250 de voturi pentru suspendare, sustin surse din PDL. Mult peste numarul necesar de 217. "O majoritate zdrobitoare cu aportul UNPR, UDMR si minoritatilor", spun sursele citate

20.28: Parlamentarii PDL sint negri de suparare. Un lider PDL: "Jocul e inchis. Oprea (UNPR) si minoritatile au tradat din nou, iar UDMR a dovediti inca o data oportunismul"

20.27: USL se bazeaza pe voturile minoritatilor, ale UNPR, plus o parte din voturile UDMR, sustin sursele Hotnews.ro

20.09: A inceput votul secret, cu bile

20.07: Ponta despre discursul lui Basescu: "Jenant"

20.04: Crin Antonescu citeste proiectul de Hotarire care prevede suspendarea lui Traian Basescu din functia de presedinte al Romaniei

20.02: Traian Basescu a parasit Parlamentul

20.00: Basescu: Si acum, doar o mica observatie care depinde de votul dvs. Eu sunt la Cotroceni, astept eventual decizia CCR care sa stabileasca presedintele interimar pentru a preda mandatul. Daca nu veti avea o astfel de decizie datorita votului, tot puteti sa ma cautati dl Antonescu. Va las aici o foaie pe care sa va scrieti ce ati promis: demisia, daca eu voi castiva referendumul

19.59: Basescu: N-aveti cum sa intelegi care e sentimentul unui presedinte care trebuie sa treaca cu tara si poporul lui printr-o criza grea. Am fost partener cu guvernul si cu majoritatea parlamentara in perioada extrem de grea. Stiu ca s-au luat masuri care i-au afectat pe oameni. Nu am facut-o cu sufletul de deschis, dar am facut-o pentru a evita un rau mai mare, in care nu se puteau asigura pensiile si salariile. Am constiinta impacata ca mi-am facut datoria fata de tara mea, fata de poporul meu. O zi buna!

19.57: Basescu:As vrea sa va rog poate in finalul unui discurs sa aveti grija de tara si de oamenii ei. A avea grija de tara inseamna a-i respecta legile, sa faceti sa se aplice legea educatiei asa cum este, sa se aplice cele patru coduri, sa creati locuri de munca, sa nu va atingeti de justitie si de institutiile statului

19.56: Basescu: O sa va spun un regret: am numit doi premieri, unul se numeste Tariceanu, altul Ponta. Paradoxal, dupa ce au ajuns la Palatul Victoria amandoi si-aui propus ca obiectiv suspendarea presedintelui. I-am vazut pe amanadoi cu ochii blanzi si umezi inainte sa le inmanez mandatul si i-am vazut cum au ajuns marionete ale intereselor din Partidul lor cand au ajuns la Palatul Victoria

19.54: Basescu: Am inteles ca dl senator Sova era framantat ca de ce ma supara faptul ca ia justitia de la cinvea. Iar eu ii spun ca justitia nu trebuie luata de nicaieri, ea nu trebuie luata din independenta ei si nu trebuie anexata intereselor de partid sau infractorilor. Ma tem ca hotararile judecatoresti definitive cu privire la incompatibilitatea a trei parlamentari de la putere

19.54: Basescu: Am inteles din gura dl senator Antionescu ca vorbele sunt fapte. Va atentionez ca ati infaptuit destituirea a sapte judecatori de la CCR, ca ati spus-o. Inteleg ca unul din vorbitorii de la putere a spus ca romania isi ca respecta toate angajamentele internationale. Cel mai puternic angajament international nu e scris, iar acela se numeste statul de drept, pe care dvs. nu o mai faceti acum

19.53: Basescu: Ati vorbit de dictatura. Ati vazut vreun dictator care sa dea opozitiei functia de prim ministru? Ati vazut vreun dictator care sa dea opozitiei cel mai puternic serviciu de informatii interne? Ati vazut vreun dictator care sa dea opozitiei sefia singurlui serviciu de informatii externe? E, daca nu ati vazut mai cautati dictatori

19.53: Basescu: Am inteles ca unul dintre ministrii dvs spunea vorbind de prabusirea leului ca nu e nicio problema, facem bani la buget. Asa este, numai ca cele cateva sute de mii de romani care au credit la banci au fost adusi intr-o situatie extrem de dificila

19.52: Basescu: Va garantez ca atat timp cat voi fi presedintele romaniei cu mine nu va reusi sa faca nimeni niciun compromis din acest punct de vedere, fie ca e la putere sau un opozitie, si asta pentru un motiv simplu, eu nu fac interventii nici la procurori, nici la jjudecatori, nici la politisti. Stiu ca uneori s-au supoarat si cei din PDL, dar asta-i viata

19.51: Basescu: Pe urma ati inteles dezastrul in imaginea dvs a unei cooperari si atunci ai preferat confruntarea, dar ati facut eforturi uriase sa afectati principiile legii educatiei. Voiati sa revneiti la sistemul clientelar din licee si universitati. Am facut incercari numeroase sa fim impreuna in sprijinul romanilor, dar ce nu puteti sa-mi cereti, nu puteti sa-mi cereti ca presedintele sa genereze un sistem care sa protejeze parlamentarii in fata legii

19.49: Surse parlamentare: data referendumului va fi 29 iulie

19.47: Traian Basescu vorbeste din nou: Ma acuzati ca am dezbinat si am sa va aduc aminte un element important: Noi toti am semnat un pact pentru educatie care a dus la noua lege a educatiei

19.40: Valeriu Zgonea (PSD): Dupa discursul final al presedintelui Basescu se va vota cererea de suspendare. Va fi vot secret cu bile. Dupa anuntarea rezultatului si publicarea in Monitorul Oficial, se va vota data referendumului. Orice parlamentar poate face o propunere privind data referendumului, in cadrul de 30 de zile de la data suspendarii

19.38: Basescu a revenit in sala de plen

19.33: Dumitru Staicu (PDL): Astazi minerii sunteti dumneavoastra, dragi colegi din USL

19.32: Tariceanu: Ii cer lui Basescu sa nu creeze ura si dihonie, sa nu ii ridice pe romani unii impotriva altora. Ii cer sa nu mai adauge alte incalcari ale Constitutiei in timpul campaniei electorale

!!! 19.30: Surse parlamentare: UNPR va vota alturi de USL suspndarea lui Traian Basescu. UNPR si-a asigurat locuri in parlament la viitoarele alegeri

19.28: Tariceanu: Nimeni nu are dreptul sa spuna 'statul sunt eu'. Institutiile trebuie sa functioneze in continuare indiferent cine le conduce la un moment dat. Consider ca uzurparea puterilor Executivului de catre presedinte este foarte grava. Constitutia noastra stabileste clar ca parlamentul cenzureaza actele guvernului. Presedintele nu este supus controlului parlamentar

!!! 19.27. In acest moment, Kelemen Hunor e la grupul parlamentar PSD si negociaza

19.25: Tariceanu: Am convingerea ca evenimentele de astazi si referendumul vor duce Romania spre o democratie parlamentara: va fi sfarsitul ceausismului, al unui om care se considera comandant suprem

19.24: Tariceanu: Domnul presedinte ne mai da o proba de dispret, de nepasare si de deconsiderare a Parlamentului. Procedurile din parlament se desfasoara in conformitate cu Constitutia, iar decizia finala va fi luata de popor. Suntem constienti ca refacerea dupa regimul Basescu nu va fi usoara

19.23: Calin Popescu Tariceanu vine la microfon, moment in care Basescu iese iar din sala de plen

19.21: Crin Antonescu il ironizeaza pe Gheorgeh David, care a folosit mai multe citate biblice, si a spus: "Sint chemati la microfon robii lui Dumnezeu trei parlamentari PDL".

19.18: Gheorge David (PDL): Dragi colegi, este un moment cand putem sa ne oprim din acest demers. Cine scoate sabia, de sabie va pieri!

19.17: Saniuta:Stimati colegi, suspendati astazi, dar nu scufundati economia si statul de drept

19.12: Marian Saniuta (independent): Am incheiat de curand prima jumatate a anului 2012, an complicat si dificil. Prima jumatate a acestui an a adus in plan politic caderea a doua Guverne si instalarea celui de-al treilea. Premiera in istoria post-decembrista sa avem 3 guverne

19.12: Geoana: Alegerile prezidentiale din 2009 au fost cel putin neclare, poate ca domnul presedinte plateste astazi

19.10: Geoana: Nimeni nu este la putere pentru eternitate. Din aceasta seara sunt convins ca presedintele Senatului, ca presedinte interimar, va da un semnal de calm. Romania este un stat serios. Sa invatam din greselile mandatului Basescu

19.07: Mircea Geoana: Intrebarea este incepand cu aceasta seara ce lectii invatam din acesti ani. Cred ca trebuie nu sa privim inapoi cu manie, ci cu intelepciune. Un nou presedinte interimar si peste cateva luni un nou presedinte al Romaniei vor putea sa demonstreze ca se poate mai bine. L-as cita pe Abraham Lincoln care spunea ca poti sa ii pacalesti pe toti pentru o perioada, dar nu poti sa ii pacalesti pentru totdeauna. Aici am ajuns la final de mandat al lui Traian Basescu

19.06: Sova isi incheie discursul: Dl presedinte, as incheia spunandu-va ca nu trebuie sa va fie frica de votul romanilor, nu trebuie sa va fie frica de cei carora le-ati inshis spitale si le-ati luat ajutoare. Mergeti in fata romanilor si spuneti-le cat de mandru sunteti de tot ce ati facut

19.04: Sova: As vrea sa intreb unde erau cei care plang azi de dragul statului de drept atunci cand presedintele spunea ca nu va respecta deciziile CCR si cand sugera ca banii retinuti ilegal pensionarilor nu ar trebui returnati

19.01: Sova: Noi nu vrem sa preluam controlul asupra justitiei. Cand Monica Macovei a spus ca un medic trebuie anchetat, a fost anchetat. Cand Baconski a spus ca dl Marga trebuie anchetat, a aparut o plangere penala. Cand dl presedinte a spus ca un om de afaceri nu trebuie anchetat, a fost eliberat

18.59: Basescu a revenit in sala de plen

18.55 Dan Sova In 2010, eu, in numele PSD, am solicitat introducerea acestei prevederi, hotararile parlamentului sa fie verificate de CCR. Am facut-o cu buna credinta si dvs ati interpretat-o cu rea credinta

De atunci, s-au contestat hotarari ale plenului, iar ca rezultat CCR a respins de fiecare data orice sesizare formulata de parlament sustinand doua argumente esentiale: ca magistratii nu trebuie sa interfereze in activitatea parlamentului si suveranitatea plenului

Am gresit atunci. Azi, s-a indreptat acea greseala

18.53 Dan Sova Singura problema a presedintelui e ca presupune vot si asta inseamna ca e democratica

Aceasta lupta nu e lupta parlamentarilor impotriva lui Basescu, ci e lupta lui Traian Basescu impotriva romanilor

18.52: Dan Sova: Situatia e foarte simpla: nu sunt jocuri politice, nu sunt subtilitati politice. Ce poate fi mai democratic decat un vot popular si ce intrebare mai simpla poate fi adresata decat 'Mai vreti sa continuam cu Traian Basescu presedinte sau nu?'

18.51: Dan Sova (PSD) citeste punctele din avizul CCR pe care le prezinta ca fapte pentru care Basescu ar trebui suspendat

18.49: Dan Sova (PSD): Presedintele, nici in penultimul act al existentei sale politice, nu accepta dialogul si dezbaterile. A spus ca nu poate coabita cu PNL si PSD. E firesc, pentru ca nu poate coabita cu oameni liberi. Domnia sa poate coabita doar cu slugi, cu cei care il asculta orbeste

18.47: Daniel Oajdea (independent, ex-PDL): Graba USL de a suspenda presedintele incalcand constitutia reprezinta un derapaj de la democratie. Nu voi sustine prin votul meu incalcarea legii

18.46: Cezar Preda: I-ati mintit pe romani ca veti schimba tot ce nu a fost bine pentru ei. Ati mintit Europa ca nu veti afecta institutiile statului de drept si in doua saptamani ati desfiintat o munca de opt ani. Multe minciuni, dar picioarele minciunii sunt scurte si veti afla asta in curand. Nici pentru mineriada, nici pentru golaniada, Ilici si securistii nu au platit. Sa nu uitam ce responsabilitate avem si ce aproape e decpontul

18. 45: Cezar Preda: Sunt 60 de zile in care nu se intampla nimic bun pentru romani. Primul ministru a mintit romanii si tarile europene. E o atitudine specifica unui om care toata viata a copiat si a mintit. Toata istoria scurta a acestui tip de om confirma spusele mele. Nu sunt motive de suspendare, nu sunt motive sa lasam tara fara presedinte

18.44: Cezar Preda: Un barbat si un om de stat in situatii grele ia decizii grele. Nu sunt motive ca romanii sa ne suspendam presedintele. Si in cazul in care CCR a afiormat ca presedintele a fost in suprapunere cu resposanabilitate guvernului, era in accept cu premierul, cu guvernatorul BCR si cu institutiile financiare internationale. Ne-am facut de ras in 2007, de ce recidivam, cui foloseste?

18.42: Cezar Preda: Dvs v-ati aliat tocmai cu acea parte a FSN poe care o conducea Iliescu. Romania este lovita crunt in fibra sa a doua oara in cei 22 de ani de libertate. Batranul edec, Ilici al romaniei si securistii miliardari au lovit in tara noastra cu mineriada. Azi papusarii lovesc din nou cu golaniada

18.40: Cezar Preda (PDL): Si papusa Chucky a fost conceputa pentru a fi o papusa buna, dar nu a vost buna pentru ca rautatea i-a venit pe drum

18.40: UNPR nu doreste sa ia cuvantul, minoritatile procedeaza la fel

18.38: Marton Arpad (UDMR): Activitatea presedintelui e cunoscuta. Expunerea propunerii de suspendare nu are elemente noi iar decizia CCR e interpretabila. Ca atare, grupurile parlamentare ale UDMR nu au luat o hotarare in legatura cu sustinerea sa nu a suspendarii, lasand fiecare membru sa voteze propriei constiinte

18.36: Crin Antonescu isi termina en-fanfare discursul:Daca nu veti fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, ma retrag definitiv din viata politica

18.33: Antonescu: Am sa fac o foarte scurta trimietere la memorie. Mineriadele au fost cel mai grav atentat la statul de drept. Stim ca Ion Iliescu era presedintele Romaniei si va fi insotit toata viata sa de responsabilitatea si umbra uriasa a acestui moment. Stim ca atunci Tariceanu, Vosganian, eu, intr-un oras de provincie, eram membri ai PNL, aveam sediile atacate, dar sustineam valorile libertatii. Victor Ponta era elev de liceu, Radu Berceanu, Videanu, erau deputati in partidul lui Iliescu, in partidul care cautiona mineriada (Aplauze din partea parlamentarilor PNL. Parlamentarii PSD nu au aplaudat)

18.31: Antonescu: Si-a exprimat ingrijorarea ambasadorul SUA in Romania si actori politici importanti. Salut aceasta ingrijorare macar pentru faptul ca ingrijorarea exprima interes, iar interesul SUA, al cancelariilor occidentale, a fost dorit de noi si a fost intotdeauna benefic

18.29: Antonescu: Ne acuzati ca vrem sa-l suspendam pe presedinte pentru ca vrem o justitie independenta. De ce m-as teme eu, Victor Ponta, colegii nostri de justitie? Nu noi avem dosare inchise sau suspendate de justitie, ci presedintele Traian Basescu

18.27: Antonescu: Ieri, dl presedinte ne spunea aici ca a spus adevarul romanilor. Se referea la necesitatea masurilor economice de austeritate, la justitie independenta, si la alte lucruri frumoase cu care toti am fost de acord. Nu, dl presedinte, nu le-ati spus romanilor tot adevarul, nu le-ati spus ca in timp ce pentru milioane impuneati prin guverne marioneta masuri de austeritate, un grup restrans de clientela si camarila a prosperat la cote nemaivazute. In acest timp, bugetul presedintiei crestea la cifre fara precedent

18.25: Crin Antonescu: Noi dorim sa va suspendam azi. In realitate, dvs v-ati autosuspendat de ani buni din functia de presedinte. Romania nu a avut presedinte pentru ca nu a avut garant in persoana lui Traian Basescu decat pentru camarila corupta a domniei sale si a PDL, pentru ca nu a avut mediator, si cum putea avea cand presedintele s-a transformat in singura putere a acestui stat

18.24: Crin Antonescu: Presedintele - si nu ma asteptam la asta, pentru ca lipsit de curaj nu a fost niciodata - se ascunde azi in spatele unei false disctinctii intre vorba si fapte. Trebuie sa stie dl presedinte ca in anumite imprejurari vorba declaratia inseamna fapta. Presedintele a dat ordine directe si in mod public unor institutii care nu ii sunt subordonate

18.22: Crin Antonescu: Dincolo de argumentele cu trimitere juridica la articole de constitutie incalcate constant si flagrant, in fond cred ca foarte multi dintre cei care au trait si traiesc in aceast astiu ca s-a ajuns la solicitarea de suspendare dupa ce ani de zile presedintele a suspendat de fapt constitutia Romaniei. Nu e vorba doar de faptul ca Traian Basescu si numeroasa lui camarila au transformat Romania intr-un regim politic prezidential de facto. Un regim prezidential poate fi inca unul democratic. Dl Basescu, sustinatorii sai politici, au incercat mereu sa tranforme Romania intr-un regim unipersonal si discretionar. Sigur ca auzim mereu distinctia intre vorba si fapta

18.21: Crin Antonescu: Domnule presedinte al Romaniei, cred ca exista macar in momentul asta un lucru care ne uneste: dorul de Emil Boc. Dvs ii duceti dorul premierului Emil Boc, eu duc dorul discursurilor parlamentare ale dl Boc. Parlamentul nu e un tribunal, hotararea pe care o vom lua azi nu e o sentinta. Este una dintre cele mai frumoase zile ale vietii politice romanesti, in ciuda tensiunii. Reuniti aici, indiferente de verdict, nu dam nicio lovitura de stat, nu atacam nicio institutie, ci ne aflam in miezul exercitiului democratic, constitutional si parlamentar

18.19: Traian Basescu a iesit din sala cind Crin Antonescu si-a inceput discursul

18.18: Victor Ponta a intrat in plen cind Crin Antonescu si-a inceput discursul. Concomitent, parlamentarii PDL ies din sala

18.16: Blaga isi termina discursul: Dragi colegi din Parlament, treziti-va!. Nu puteti pune umarul la demolarea statului de drept in Romania, la rasturnarea democratiei

18:12: Blaga: Prin propunerea de suspendare a presedintelui,vreti sa doborati ultima institutie care nu este la cheremul vostru. Presedintele este ultima reduta.

18.09: Blaga: Ceea ce se intampla astazi in Romania nu este decat o lupta a noii puteri, dorinta unor oameni de a acapara puterea totala. Guvernul Romaniei e condus astazi de un doctor in furt intelectual. Ponta copy paste a facut inconjurul lumii, facand de rusine romanii de pretutindeni. Zilele acestea treceti cu senilele peste Romania, peste toate institutiile democratice ale statului

18.07: UDMR a luat decizia ca fiecare parlamentar sa voteze conform propriei constiinte. Cel care a impus decizia a fost Laszlo Borbely

18.06: Blaga: Romania trece prin momente dificile. Zi de zi, institutiile fundamentale ale statului sunt atacate, in dispret fata de romani si decredibilizand Romania in plan international. Ceea ce se intampla astazi in Romania nu este decat o lupta a noii puteri, dorinta unor oameni de a acapara puterea totala

18.05: Vasile Blaga: Nu ati dorit sa respectati ordinea de zi stabilita in BP asa cum nu ati dorit ca romanii sa auda avizul CCR

18.03: Crin Antonescu supune la vot cererea lui Mircea Toader ca intreg avizul CCR sa fie citit in plen (30 de pagini). Propunerea a picat la vot cu 234 de voturi

17.56: Mircea Toader cere prezentarea avizului Curtii Constitutionale. Se isca o mica discutie cu mai multi parlamentari. "Ce vor ma?" intreaba Crin Antonescu, in replica la vociferarile salii

17.56: Mircea Toader cere prezentarea avizului Curtii Constitutionale. Se isca o mica discutie cu mai multi parlamentari, iar Crin Antonescu intreaba de la microfon: "Ce vor, ma?"

17.56: Mircea Toader (PDL) si Crin Antonescu au o mica disputa verbala pe procedura. Toader cere citirea avizului CCR

17.55: Traian Basescu si-a incheiat discursul: Va multumesc mult si succes!

17.54: Basescu: Imi rezerv dreptul ca pe parcursul dezbaterilor sa am si alte interventii punctuale. Eu va asigur ca am avut deplina responsabilitate ca sef de stat intr-o perioada in care criza economica a lovit cumplit Romania si problemele legate de finantele tarii au fost tratate la nivel de riscuri la adresa securitatii nationale

17.53: Basescu: O precizare legata de afirmatiile de xenofobie: au fost sanctionate cu avertisment de institutiile statului. Le regret si sunt de acord ca astfel de afirmatii nu trebuiesc facute de niciun om politic si cu atat mai putin de un sef de stat

17.51: Basescu: Imi reprosati ca am refuzat dialogul cu partidele. Sa ne amintim ca au fost putine invitatiile carora USL le-a raspuns. De cele mai multe ori, raspunsurile erau violente, neplacute, si a fost o buna perioada in care dialogul cu USL practic nu a fost posibil datorita refuzului de a raspunde la invitatiile presedintelui

17.50: Basescu: Ma acuzati ca nu am indepliniti procedura legala in revizuirea Constitutiei, vreau sa va spun ca gresiti. Nu era misiunea mea sa adaptez observatiile CCR la textul proiectului ci l-am trimis la parlament. Dvs puteati decide daca le mentinei sau le schimbati. Principalul obiectiv era implementarea referendumului care prevedea parlament unicameral si 300 de parlamentari. Pacat ca ati refuzat sa va aplecati asupra acestui subiect. La referendumul de suspendare puteam supune aprobarii populatiei si revizuirea constitutiei

17.49: Basescu: Eu am criticat justitia in baza rapoartelor din MCV, pentru ca ineficienta constatata nu putea fi tinuta ascunsa, am facut-i si in sedintele CSM, dar cred ca sunt circa doi ani de cand nu m-ati mai auzit criticand justitia, dintr-un motiv simplu, a inceput sa mearga, si asta ii inspaimanta pe mult infractori, fie ca sunt din politica sau din afara politicului, dar cu bune legaturi in politic

17.48: Basescu: In acuzatiile dvs sustineti ca am influentat justitia. Gresit. Poate multi dintre dvs aveti rude cunostinte judecatori sau procurori. Daca ati gasi macar un singur procuror, judecator sau ofiter de politie cu care sa fi vorbit direct sau sa-i fi transmis mezsaje indirecte, cum facea dl senator Voicu, care azi va vota pentru suspendare, imi voi asuma raspunderea mesajelor dvs. Daca nu, incetati sa dezinformati

17.47: Basescu: Ceea ce s-a intamplat in aceste zile va reprezenta un impediment in ce priveste atractia Romaniei pentru investitii straine. Profit de acest subiect sa va spun tuturor ca daca veti tergiversa proiecte, daca nu veti accelera viteza de absorbtie a fondurilor europene, daca nu veti da drumul la investitii straine in minerit, va asigur ca nu exista solutie sa alimentati bugetul fondului de pensii

17.46: Basescu: Ma acuzati ca am dat o informatie corecta, care venea de la statistica, legata de numarul de salariati in raport cu numarul de pensionari: 4,1 mil salariati si 4,9 mil pensionari. Semnalul public pe care l-am tras a fost legat de faptul ca niciodata la nivelul CAS de azi nu vom putea avea un fond de pensii echilibrat, ceea ce e confirmat si azi. Deficitul fondului de pensii e de 3,6 mld euro iar acest lucru nu poate fi compensat decat daca marim numarul de salariati prin investitii

17.44: Basescu: Refuzati sa duceti la indeplinire rezultatul referendumului din 2009 prin care trebuia sa ajungem la 300 de parlamentari, iar crearea acestei revolutii intre ghinimele violente din punct de vedere legislativ credeti ca acopera acest deficit de responsabilitate fata de poporul pe care pretindeti ca il reprezentati. Ma acuzati ca nu am respectat deciziile CCR, dar minciuna trebuie sa fie si ea in niste limite acceptabile. Ca sa nu fie minciuna aceasta afirmatie, ar fi posibil sa fie probata daca imi dati un singur exemplu cand nu am respectat deciiile CCR. Poate am facut greseala sa le comentez, dar sa nu le respect, niciodata. Acest punct a fost inscris pentru a acoperi sfidarea premierului legata de decizia CCR prin care i se spunea ca nu el poate reprezenta statul roman in consiliul european

17.42: Basescu: Obiectivul principal pe care il aveti e sa puneti sub control justitia. Vine randul dl Voiculescu, din cate am citit in presa

17.40: Basescu: Sunt lucruri mai importante decat atingerea scopurilor politice si unul infinit mai important e stabiliotatea si reputatia tarii. Ceea ce faceti de doua saptamani nu reprezinta nimic altceva decat o puternica zdruncinare a statului de drept spre a-l pune la dispozitia USL. Eu cred ca e o greseala si va avea consecinte pe termen lung. Va asigur ca ori nu aveti o evaluare corecta asupra a ceea ce faceti, ori o aveti sii nu va pasa pentru ca e mai important sa puneti mana pe toate parghiile puterii, inclusiv pe justitie, pentru a va apara penalii

17.39: Basescu: Se pare ca eu nu reusesc sa coabitez cu PSD si cu PNL. In 2007, atunci cand guvernul liberal era in parteneriat cu PSD, ati recurs la suspendare. Acum va aflati din nou la guvernare impreuna si primul lucru de care ati considerat ca trebuie sa va ocupati e suspendarea presedintelui. Ca sa ajungeti la suspendare, trebuia sa inlocuiti Avocatul Poporului, pentru a putea emite ordonante neconstitutionale

17.37: Basescu: Am luat nota de avizul CCR si m-am bucurat constatand ca in acest aviz Curtea nu constata nicio abatere a presedintelui care sa justifice suspendarea asa cum ea este prezentata in art 95 din Constitutie

17.36: Traian Basescu isi incepe discursul

17.36: Nicolaescu si-a incheiat discursul: Consideram ca un referendum prin care romanii sa se pronunte asupra continuarii mandatului dl Basescu e imperios necesar

17.34: Nicolaescu: Presedintele a actionat in mod direct si explicit ca lider al PDL, a avut cel putin 20 de intalniri cu lideri marcanti ai PDL in afara intalnirilor parlamentare

17.30: Traian Basescu scrie concentrat in timp ce Eugen Nicolaescu citeste actul de acuzare

17.29: Nicolaescu: Justitia a fost o tema de atac predilecta in mandatul lui Traian Basescu

17.25: Eugen Nicolaescu: Este revoltator. Basescu, folosindu-se de calitatea de presedinte al CSAT, a inclus presa pe lista vulnerabilitatilor la adresa sigurantei nationale

17.22 *Un apropiat al Cotroceniului, intrebat care e starea de spirit a lui Traian Basescu, a raspuns: "A intrat in logica de campanie"

17.22: Eugen Nicolaescu: Traian Basescu a uzurpat rolul primului ministru in acesti ani

17.21: Eugen Nicolaescu: Acest regim neconstitutional, care a capatat incet incet accente dictatoriale, a supus institutiile statului unui proces de erodare fara precedent. Nu exista o alta cale prin care presedintele sa raspunda pentru actiunile sale decat referendumul popular

17.20: Eugen Nicolaescu (PNL) prezinta sinteza actului de suspendare a presedintelui Romaniei

17.14: Presedintele Senatului prezinta procedura: citirea actului de suspendare, presedintele Traian Basescu va sustine un discurs nelimitat ca timp, iar grupurile parlamentare vor dispune urmatorii timpi pentru dezbateri: PDL - 24 de minute, PSD - 22 minute, PNL - 13 minute, UDMR - 45 minute, UNPR - 5 minute, minoritati - trei minute

17.10: Parlamentarii au votat ordinea de zi. "Se numara mai cu atentie decat altadata", a comentat Crin Antonescu, facind referire la "incidentul Roberta Anatase"

17.06: A inceput sedinta. Crin Antonescu anunta intrunirea votului necesar de sedinta si supune votului ordinea de zi. Basescu citeste notitele. 318 parlamentari prezenti, 114 absenti

17.00: Basescu a intrat in sala de plen. El a fost aplaudat de grupul PDL si le-a intors aplauzele

16.55: Traian Basescu a ajuns la Parlament, unde a fost intimpinat doar de Vasile Blaga

16.51: Si Crin Antonescu a sosit in Parlament

16.50: Victor Ponta a venit in Parlament

16.45: Un lider PSD s-a aratat optimist in privinta votului, sustinind ca in urma negocierilor vor vota pentru suspendare 240 de parlamentari. Un al doilea lider se arata la fel de optimist, mizind pe 20 de voturi in plus fata de numarul necesar pentru suspendare