Presedintele Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea a anuntat vineri, in jurul orei 14:30, ca avizul CCR a fost trimis catre Parlament. "​Curtea a respectat termenul nostru desi este un termen foarte strans, a fost corecta, si avizul consultativ a fost transmis. Asa cum am si spus in plen, CCR este o institutie fundamentala a statului roman, nimeni nu a exercitat presiuni asupra ei", a declarat Zgonea.

Social-democratul a refuzat sa dea detalii cu privire la continutul documentului precizand ca dupa ce il va citi integral va prezenta principalele puncte.

"Vreau sa ii multumesc Curtii Constitutionale ca a fost, intr-un termen rezonabil, desi foarte scurt, a fost serioasa, si este o institutie fundamentala, si este un exemplu ca e in Romania justitia este independenta", a reiterat Valeriu Zgonea.

Presedintele Camerei Deputatilor a precizat ca avizul consltativ al CCR a fost trimis catre liderii grupurilor parlamentare, catre toti parlamentarii si catre membrii Biroului Permanent.

Valeriu Zgonea a informat ca a fost trimisa o scrisoare catre presedintele Traian Basescu ptin care este invitat la sedinta din plen de la ora 17:00.