USL a depus la Parlament cererea oficiala prin care cere suspendarea lui Traian Basescu. In document sint trecute sapte motive principale pentru suspendare si se arata ca "nu exista o alta cale prin care Presedintele sa raspunda pentru actiunile sale decat referendumul popular in conditiile art. 95 din Constitutie". Documentul este o insiruire de declaratii publice ale lui Traian Basescu, fara nici o referire la un act care sa fi produs la un moment dat efecte juridice. In cele 16 pagini ale cererii este realizata practic o revista a presei cu declaratiile lui Traian Basescu, pe baza carora USL cere suspendarea presedintelui. Reamintim ca joi, 5 iulie, in Parlament va fi citita aceasta cerere de suspendare a presedintelui, iar dupa primirea avizului consultativ al Curtii Constitutionale va urma votul in plen - cel mai probabil vineri, 6 iulie.

Cele mai importante fragmente din documentul prin care USL cere suspendarea lui Traian Basescu:

Motivele suspendarii:

I. Presedintele a uzurpat rolul Prim-ministrului si s-a substituit in atributiile constitutionale ale Guvernului.

II. Presedintele a incalcat in mod repetat drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor prevazute in Constitutie.

III. Presedintele a incalcat in mod repetat principiul separatiei puterilor in stat si independenta justitiei.

IV. Presedintele a initiat un proiect neconstitutional de revizuire a Constitutiei si a incalcat procedura de revizuire a Constitutiei prevazuta de legea fundamentala.

V. Presedintele a instigat la nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale si a facut presiuni directe asupra judecatorilor Curtii, facandu-le "vizite" inaintea unor decizii importante.

VI. Presedintele a incalcat sistematic principiul neapartenentei politice a persoanei care ocupa functia prezidentiala si a abandonat rolul constitutional de mediator in stat si in societate.

VII. Presedintele a incalcat in mod grav prevederile Constitutiei si principiul fundamental al democratiei reprezentative, atunci cand declara ca nu va numi un Prim-ministru din partea USL, chiar daca aceasta formatiune politica va obtine majoritatea absoluta in Parlament.

Alte fragmente din documentul USL depus la Parlament:

Cererea USL de suspendare a lui Traian Basescu:

- Actiunile fatise ale Presedintelui Traian Basescu, care si-a asumat in mod deschis, neechivoc rolul de Prim-ministru si de Presedinte de facto al Partidului Democrat-Liberal si care a incercat sa domine si sa subordoneze Legislativul si puterea judecatoreasca, ridica grave probleme de ordin politic si juridic.

- Nu exista o alta cale prin care Presedintele sa raspunda pentru actiunile sale decat referendumul popular in conditiile art. 95 din Constitutie:

- In conditiile in care actiunile Presedintelui Romaniei sunt extrem de grave si de natura sa puna in pericol functionarea institutiilor statului, noi, semnatarii acestui document, senatori si deputati, consideram ca se impune convocarea cat mai rapida a unui referendum popular prin care romanii sa aiba posibilitatea de a spune in mod direct, prin vot, daca sunt de acord cu actiunile lui Traian Basescu si cu politicile initiate si impuse de acesta, prin incalcarea prevederilor constitutionale cu privire la rolul institutiilor in statul democratic.

CONCLUZII:

Se poate spune ca Traian Basescu a incercat mereu in ultimii 3 ani sa anuleze regimul democratic romanesc si prin incalcari repetate ale Constitutiei sa indrepte regimul politic romanesc catre unul prezidential de conducere unipersonala, in care presedintele decide totul, prin uzurparea atributiilor celorlalte institutii fundamentale.

Cel mai important lucru este insa faptul ca actiunile sale nu doar ca au fost in afara Constitutiei si au fost lipsite de legimitate democratica dar au si avut drept consecinta scaderea nivelului de trai al populatiei si aruncarea tarii intr-o criza economica profunda si prelungita.

Pana in prezent, Presedintele nu a raspuns din punct de vedere politic pentru aceste fapte.

De aceea, consideram ca un referendum prin care romanii sa aiba posibilitatea de a se pronunta asupra continuarii mandatului dlui Traian Basescu este imperios necesar.

Perseverenta dlui Basescu in a incalca Legea fundamentala, prin repetarea unor fapte abuzive si care afecteaza grav functionarea democratica a statului de drept, demonstreaza o atitudine iremediabila a acestuia, ceea ce ne indreptateste sa solicitam suspendarea lui din functie.