Primul ministru Victor Ponta a declarat, miercuri, la Targu Jiu, ca pozitia sa in ceea ce priveste parteneriatele externe este "convergenta" cu angajamentele asumate pana acum de statul roman, principalii parteneri ramanand Uniunea Europeana, NATO si SUA.

"Pozitia mea fata de angajamentele pe care Romania si le-a asumat in fata Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) si in fata partenerilor din SUA este convergenta cu ceea ce si-au asumat pana acum presedintele si primul ministru. Aici nu o sa fie nici o schimbare de politica. Parteneriatul nostru principal este cu Uniunea Europeana, cu NATO, si sigur, cu SUA", a spus premierul, citat de Agerpres.

Declaratia a fost facuta in contextul in care primul ministru va pleca joi la Bruxelles, pe agenda sa fiind inscrise intalniri cu presedintele Parlamentului European, Martin Schultz, si cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen. De asemenea, premierul se va intalni cu comisarul european pentru dezvoltare regionala, Johannes Hahn, in conditiile in care unele proiecte cu finantare europeana sunt intarziate.