Prezent la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) la al doilea termen al recursului in dosarul Trofesul Calitatii, Adrian Nastase a declarat ca dupa ce a guvernat patru ani a fost nevoit opt ani sa explice in sala de judecata ce a facut ca premier. "Asa ca le transmit urmatoarele noilor ministri: Aveti grija ce semnati si cum construiti o justitie independenta". Liderul PSD a mai mentionat ca nominalizarea lui Florin Georgescu la Finanate este o hotarare extraordinara, care aduce credibilitate cabinetului.

Adrian NastaseFoto: Hotnews

Prezent la judecarea unui nou termen al recursului in dosarul Trofeul Calitatii, Adrian Nastase a facut cateva aprecieri la adresa guvernului propus de Victor Ponta. Citeste mai jos declaratiile lui Nastase:

  • "Cred ca Victor Ponta a propus o lista de ministri foarte buna. Este mai buna decat s-au asteptat foarte multi. Ma bucur ca Florin Georgescu a acceptat sa fie ministru de Finante. Este vorba de o hotarare extraordinara care adauga la credibilitatea acestui guvern. Unii ministri au mai multa experienta, altii au mai putina. Este important sa lucreze ca o echipa bine sudata.
  • Am insa convingerea ca nu vor fi excese specifice anilor electorali cu Florin Georgescu la Finanate.
  • Unii dintre cei care sunt nominalizati sunt fosti ministri cu care am lucrat si eu. Au trecut insa opt ani de atunci.
  • Ceea ce vreau eu sa le spun membrilor guvernului este ca dupa patru ani de guvernare urmeaza opt ani in care trebuie sa explici ce ai facut la guvernare. De aceea sunt si eu aici (n. la procesul Trofeul Calitatii). Asa ca le transmit urmatoarele: Aveti grija ce semnati si cum construiti o justitie independenta.
  • Sunt convins ca guvernul se va descurca foarte bine. Sunt oameni cu experienta. Sunt oameni care au inteles fie la Bucuresti, fie la Bruxelles care sunt regulile unei guvernari moderne care sa imbine sprijinul pentru economie si limitele in care pot fi realizate programele sociale.
  • Despre nominalizarea lui Titus Corlatean la ministerul justitiei: Am sa va aduc aminte ca si in 2004 cand a fost nevoie de o concentrare pe o compenenta externa la Justitie, Cristian Diaconescu a fost mutat de la Externe la Justitie.
  • Acum, la Justitie, problemele nu tin de chestiunile interne, ci mai mult de relationarea cu cei de la Bruxelles. Asa inteleg eu nevoia de a-l desemna pe Titus Corlatean.
  • In timpul consultarilor pentru constituirea cabinetului au fost multe puncte de vedere.
  • Mie nu mi s-a propus nici un portofoliu. Eu am spus de la inceput ca nu mi-am dorit. Nu cred ca este normal ca cineva care a fost premier sa intre intr-o formula de guvern.
  • Domeniul externelor ma tenteaza mereu sub aspectul abordarilor, al evaluarilor, al stabilirii politicilor. Sunt sigur ca o sa am o relatie buna cu domnul profesor Marga si am sa il ajut cu sugestii sau idei".