Liderii USL, Victor Ponta, Crin Antonescu si Daniel Constantin, si-au facut intrarea pe celebra melodie rock Thunderstruck a celor de la AC/DC, la mitingul Uniunii Social Liberale de la complexul Romexpo.

Mitingul USL s-a incheiat cu melodia "Walk this way", interpretata de rap-erii de la Run DMC si rockerii de la Aerosmith

Ora 15:00 Discursul lui Crin Antonescu:

  • Camarazi, pentru ca daca Victor Ponta vi s-a adresat astazi, o fac si eu pentru ca suntem camarazi, suntem frati de arme, intr-un razboi pe care nu noi l-am pornit dar pe care va trebui  sa-l castigam aducand pacea
  • In tot acest timp ati rezistat, ati dat sansa acestei tari de a avea alternativa si ati dat acestei tari posibilitatea de a fi eliberata, si va fi, in curand
  • Va multumesc pentru enorma onoare pe care mi-ati facut-o cu aceasta investire, pentru un om politic nu exista un semn mai profund de prietenei, de sustinere
  • E un congres in care PNL, de dreapta, investeste ca prim ministru un om de stanga, pe Victor Ponta
  • E o zi in care un partid de stanga investeste la presedintia Romaniei un om de drepta
  • Am inima impacata, nu am nicio indoiala in legatura cu faptul ca azi am facut ceea ce trebuia sa facem
  • Sunt recunoscator pentru ca in fond ce se intampla azi, in vreme ce puterea se descompune moral, organizational, aritmetic, azi noi dam tarii semnalul ca suntem puternici, uniti, hotarati si mergem pana la capat
  • Razboiul nu s-a incheiat dar frontul s-a rupt la ei, si nu la noi
  • Tara noastra este bolnava si toti vrem o tara sanatoasa
  • Avem astazi foarte multe boli ale societatii si avem cu totii constiinta ca asa nu se mai poate, de data asta nu mai merge si asa
  • Ceea ce ne uneste si trebuie sa punem in fata compatriotilor nostri sunt lucruri care nu mai tin de descrierea relelor actualei puteri, ci de ceea ce intelegem noi prin Romania de maine, de dupa Basescu si de dupa ciuma portocalie
  • Vreau sa privim adevarul in fata. Poate prima boala de care aceasta tara sufera e ciuma politizarii si va spun camarazi, ca daca suntem o armata trebuie sa fim o armata de eliberare, si nu o alta armata de ocupatie
  • Conducatorii de azi ai Romaniei trebuie sa plece din toate tesuturile vietii publice romanesti unde in mod nelegitim s-au inflitrat
  • Sensul angajamentului nostru nu e de a le lua locul decat acolo unde e firesc
  • Armata noastra trebuie sa sune retragerea politicului de acolo unde nu are ce cauta: justitie, servicii secrete, armata, sanatate, de peste tot
  • Vrem o Romania in care o scoala e condusa de un bun profesor, si nu de un membru de parti, in care ministerul justitiei e scos de sub influenta factorului politic, in care cetateanul, contribuabilul, pensionarul, sa fie respectati indiferent daca au sau nu o apartenenta politica
  • Prima noastra optiune strategica e retragerea politicului din viata societatii civile
  • Avem un stat care nu mai e in stare sa ajute pe nimeni dintre cei care au nevoie si au dreptul sa fie ajutati, dar e un stat care risipeste si costa mai mult decat oricand, care corupe mai mult decat oricand
  • Nu clientela noastra in locul clientelei lor, acesta e angajamentul nostru
  • Avem in fine o boala ma tem ca in stadiu terminal, cea a lumii politice, a atitudinii cu care se face politica in Romania
  • Sa fie limpede, vorbesc dinauntru si suntem inauntru, nu vorbesc doar de actuala putere
  • Avem nevoie sa intelegem o data pentru totdeauna si sa credem ca singura sursa de putere e cetateanul, nu serviciile secrete, nu combinatiile politice, nu oamenii din alte tari
  • Avem azi un prim ministru care desi a citit atat de mult nu stie bine cine l-a pus prim ministru si nu stie pentru cine lucreaza ca prim ministru
  • Nu mai putem admite confuzii intre puterea parlamentului, a presedintelui, a guvernului
  • Spun foarte simplu ca nu vreau si nu vreti un presedinte decorativ dar nu mai vrem un presedinte jucator care joaca la zaruri constitutia, statul de drept si separatia puterilor in stat
  • Presedintele Romaniei este in conformitate cu Constitutia si mandatul acordat reprezentant si nu sef, nu e seful nimanui
  • Este reprezentatul tuturor, ceea ce e mult mai greu
  • Presedintele e moderator si nu intrigant, garant al constitutiei, al legii, al bunei functionari a institutiilor, si nu cenzor
  • Aceste lucruri trebuie sa fie foarte clare si unul trebuie sa fie mai clar decat toate: presedintele Romaniei odata ales si-a incheiat cariera politica partizana
  • Presedintele nu mai poate fi partizan pentru ca spre deosebire de guvern el are responsabilitatea intregului, a proiectului de durata
  • Niciodata, daca voi fi presedinte al tarii, nu voi da nastere la confuziile si la scenele penibile care au dat nastere ca astazi sa nu mai stim cine raspunde si cine conduce aceasta tara
  • Avem nevoie ca baza, miezul, altarul regimului democratic e parlamentul cu alesii sai, asa cum sunt ei
  • Vrem un parlament cu mai putini membri, nu din motive populiste, ci pentru ca rolul parlamentarului sa creasca
  • Trebuie sa constrangem daca altfel nu s-a putut prin lege, orice decident, orice guvern sa nu poate decide in interese majore fara dezbatere in parlament
  • Avem nevoie de toate resursele noastre. Este uimitor cum noi ne ignoram resursele, le risipim sau le aruncam pe fereastra
  • Vorbesc de resurse naturale, de resursa umana, cea mai importanta, de resursa morala a acestui popor
  • Avem nevoie de resursele noastre, de conducatori responsabili, care sa fie capabil sa scoata elitele din marginalitate si sa le puna la lucru
  • Avem nevoie de strategii, pentru ca nu mai avem de mult
  • Nu avem decat frenezii, a distrugerii statului, a distrugerii increderii intre oameni
  • Avem nevoie sa iesim dintr-o criza morala, functionala, si care in fond ajunge la punctul critic sub forma crizei de incredere
  • Am fost mereu atacati, criticati, prorociti ca nu vom putea lucra impreuna sa ca ne vom pierde identitatea
  • Vreau sa spun foarte clar cateva lucruri despre identitati si doctrine
  • Social-democratii, prieteni de stanga, intrand in USL nu trebuie sa uitati ca sunteti de stanga, ci trebuie sa potentati identitatea de stanga. Aparati valorile stangii! Aveti curajul de a afirma si dovedi ca stanga moderna nu mai inseamna de mult comunism
  • In Romania exista un urias deficit de solidaritate sociala, spuneti-o, este treaba dvs!
  • Aveti curajul si spuneti si dovediti ca stanga nu inseamna birocratie si spaga, ca in Romania nu e prea multa asistenta sociala, ci prea putina
  • Liberali, conservatori, nu e niciun risc sa va pierdeti identitatea. Aparati-va valorile de dreapta,. Vorbiti despre deficitul de libertate din Romania, de deficitul de piuata economica autentica, dreapta nu inseamna egoism si lacomie, ci munca, profit, ordine, ierarhie
  • Va mai chem, prieteni de dreapta si de stanga, sa mai avem curajul de a fi impreuna si fara teama nationalisti
  • Vreau sa fim nationalisti
  • Cat de nationalisti? Cat francezii, cat englezii, cat germanii, cat polonezii, ungurii sau grecii. Nu mai mult, nici mai putin
  • Ne e teama sa spunem asta, dar atata vreme cat am dovedit ca suntem deschis spre valorile europene, putem spune clar 'Da, suntem nationalisti pentru ca vrem sa fim o natiune puternica'
  • O natiune puternica inseamna stat puternic si stat puternic
  • O politica nationalista inseamna ca respectam si aparam identitatea nationala, interese nationale si o natiune in sine
  • Vom merge in alegeri, le vom castiga, va rog sa le spunem oamenilor si ceea ce trebuie sa afle
  • Electoratul inca mai poate fi mituit, o natiune nu poate fi mituita niciodata.
  • O natiune nu-si poate pacali destinul niciodata.
  • E o tara in care sunt mult prea multe orgolii si prea putina onoare, mult prea multa suferinta si prea putina compasiune
  • E obligatia noastra de lideri, oameni dispusi la sacrificiu, noi suntem cei obligati sa facem idealul posibil, sa gasim compromisurile despre care numai noi stim ca trebuie sau nu facute, pentru a pune in realitatea politica valori morale
  • A fi pragmatic nu inseamna a fi cinic, ticalos
  • Spre a face lucrurile bine si drept mai e nevoie de ceva: e nevoie de putere, de puterea pe care ti-o dau urnele, de puterea priceperii si de puterea vointei.
  • Cei mai multi compatrioti ne vor da la urne puterea. Daca vom stii sa-i punem la lucru pe cei cu adevarat priceputi, vom avea si aceasta putere
  • Cea mai grea e puterea vointei, si il rog pe bunul Dumnezeu sa ne dea aceasta putere
  • Putem sa schimbam aceasta tara in bine, putem sa lasam copiilor nostri o tara normala
  • Cred cu toata fiinta mea in fiecare cuvant pe care l-am spus si ma leg in fata dvs sa fac din toata puterea aceste lucruri
  • Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Ora 14:20 Discursul lui Victor Ponta:

  • In mod normal i-as fi salutat pe colegii mei de la PSD cu salutul "Dragi tovarasi". Pe colegii din PNL i-as fi salutat cu "Dragi prieteni".
  • Dar s-ar fi putut ca unii care se uita la televizor sa isi aduca aminte de un discurs de la UTC
  • Am auzit propunerea dvs si vreau sa spun da, sunt onorat sa candidez pentru functia de prim ministru din partea USL
  • Tot pentru stenograme si pentru istorie spun ca vreau sa fiu prim ministru al guvernului USL cu Crin Antonescu presedinte, cu Daniel Constantin alaturi de mine, cu Sorin Oprescu primar general al Bucurestiului
  • Un analist politic imi spunea ca parca suntem cei trei muschetari. Acum a venit si al patrulea
  • Si regele batran, si cardinalul viclean, si femeia tradatoare sunt in aceasta povestire si sunt convins ca finalul va fi cel pe care il cunoasteti foarte bine
  • USL va castiga alegerile locale, parlamentare si prezidentiale
  • E foarte important sa spunem cum vom castiga si mai ales ce vom face dupa ce le vom castiga
  • Cum le castiga: fiind uniti si solidari in viziunea social-liberala, nu separat, nu cu altii, nu aplecand urechea la ceea ce a fost in toti acesti ani o propaganda securisto-ceausista impotriva USL
  • Nu cred ca intr-o tara democratica din lume s-a mai intamplat ca acuzele si critica 24 de ore din 24 a propagandei oficiale sa se indrepte mereu impotriva opozitiei
  • Sunt foarte fericiti ca am trecut peste toate dezinformarile lor, peste toate prorocirile lor si azi suntem uniti aici
  • Trebuie sa fim uniti in alegeri, la guvernare si in anii care vin
  • Am fost doi, acum suntem patru, si ca sa nu-i caute dl Basescu pe ceilalti doi ii spun eu: Liviu Dragnea si Radu Stroe
  • E un proiect de succes, in care cred, si care va aduce romanilor ceea ce ei asteapta
  • Trebuie sa fim foarte responsabili. USL inseamna acum speranta pentru viitor a milioane de romani
  • E foarte important pe cine propunem pentru prima linie a bataliei, si ii salut astazi pe toti candidatii nostri in prima linie, batalia la locale, mii si mii de oameni pe a caror munca se va construi succesul USL
  • Avem astazi alaturi de noi pe actualul si viitorul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu
  • Pentru USL e o mandrie sa sustinem un primar care alaturi de noi isi va face datoria alaturi de noi
  • Ma gandeam ca daca totusi in cinci minute demisioneaza cineva, sa-l avem pe Crin pregatit
  • Dar daca nu demisioneaza, o sa-l dam noi jos si Crin trebuie sa fie pregatit pentru a arata ca Romania poate fi condusa altfel
  • De cate ori va aud strigand jos Basescu ma intreb: Unde, mai jos decat este?
  • (Sala scandeaza: la puscarie)
  • Formatia mea ma obliga sa va spune  la penitenciar
  • Cineva spuena ca este coleg de generatie cu mine (Aluzie la MRU). Eu sunt coleg de chipa cu Oprescu, cu Daniel Constantin, cu toti cei de aici
  • Echipa cealalta este impotriva Romaniei si niciodata nu va exista posibilitatea sa cadem cu ei la vreo pace
  • Nu vreau sa ma puna Basescu nimic, nicaieri. Nu vreau sa ma voteze in functie nici Ritzi, nici Pasat, nici Anastase. Vreau sa ma votati dvs, sa ma voteze romanii
  • Uitati-va la cei doi premieri pe care Basescu i-a numit in functie: Boc si Ungureanu, si ganditi-va la Romania ca la o casa.
  • Boc ne-a ipotecat casa, ne-a oprit copiii sa mearga la scoala si le-a spus parintilor sa nu se mai duca la spital
  • A venit Ungureanu si a inceput sa ne vanda din casa, patul, televizorul, tot ce mai gaseste
  • Nu vreau sa mai fiu un asemenea prim ministru
  • Cei care au administrat Romania in aceasta perioada trebuie sa raspunda in fata justitiei pentru gestiunea frauduloasa a Romaniei
  • Discursul tinut in parlament la investirea noului guvern a fost o tentativa a mea de a spune ca suntem capabili de dialog, de normalitate, ca putem intinde o mana celor care vor binele Romaniei
  • Unii m-au laudat, altii mi-au spus ca stric orzul pe gaste. Din pacate, ultimii au avut dreptate, din pacate pentru Romania
  • Cred cu tarie si imi asum aceasta responsabilitate ca avem obligatia sa reunim Romania
  • De opt ani am vazut numai cearta, razboi, distrugere, categorii sociale puse sa se raboiasca una cu alta
  • Avem obligatia sa reunim Romania
  • Exista solutii serioase, reale pentru tara noastra pe care ei nu au vrut sa le puna in aplicare
  • Cel mai important pentru guvernarea USL va fi sa redam speranta ca Romania poate fi o tara in care poti sa ai o cariera, o viata normala, in care sa gasesti un loc de munca
  • In mod sigur, poate va aduceti aminte, am cerut ca orice act important pentru tara sa se faca in urma informarii si dezbaterii cu populatia Romaniei. Nu s-a facut nimic, si trebuie sa-l facem noi in viitor
  • Romania e supusa celui mai puternic atac de trecere din mainile statului roman a resurselor nationale in strainatate
  • Cupru Min nu s-a vandut si avem solutii de a salva si pastra pentru poporul roman resursele naturale
  • Avem obligatia sa oprim cat mai repede aceasta instrainare a resurselor Romaniei de catre un guvern ilegitim, care nu are legatura cu interesele noastre nationale
  • Avem obligatia sa marim salariul minim si sa reducem CAS si asta vom face in prima noastra zi de guvernare
  • Am vorbit de rezilierea contractelor cu baietii destepti. Dl Basescu s-a tot luptat cu ei, dar l-au invins
  • Pe noi nu o sa ne invinga, pentru ca sunt ai lui Basescu
  • Trebuie sa reducem TVA la produsele agricole pentru a permite agricultorilor romani sa-si poata vinde in Romania produsele lor
  • Nu uit angajamentul luat in fata transilvanenilor de a nu accepta niciodata separarea pe criterii etnice a invatamantului superior
  • Aceasta palma data transilvanenilor de Mihai Razvan Ungureanu va primi raspunsul potrivit la alegerile locale
  • Trebuie sa avem o lege care sa trimita in parlament pe cei care sunt cu adevarat votati
  • Migratia politica in orice sens si in orice parte trebuie sa duca la pierderea mandatului
  • Sunt proiecte care tin de primele o suta de zile ale guvernului USL
  • Bilantul guvernului Mihai Razvan Ungureanu la o suta de zile, daca le va apuca, se va numi bilantul vanzarii resurselor naturale ale Romaniei
  • Ceea ce ei au distrus trebuie sa reconstruim si trebuie sa aratam ca Romania poate sa fie din nou asa cum a fost intre 2000 si 2008: prospera si echitabila
  • Vreau sa vad mai multi romani care zambesc si care sunt optimisti ca pot sa aiba o viata in tara lor
  • Impreuna cu Crin Antonescu am vrut amandoi sa dovedim ca doi oameni pot fi cauza unui succes si nu cauza stricarii sau distrugerii unui proiect important
  • Am incredere in Crin Antonescu, am incredere ca doi oameni pot dovedi ca stand impreuna putem face ceva pentru toti cei care asteapta ceva de la noi
  • E o zi in care va rog sa nu ma cautati. 1 martie e ziua de nastere a Irinei Antonescu si a lui Andrei Pinta si amandoi o sa fim foarte ocupati in acea zi
  • Andrei mi-a zis intr-o zi: Tati, fii linistit, am vorbit cu toti colegii mei de clasa si nu te voteaza
  • Dupa un timp a venit nedumerit si m-a intrebat: Tati, sa te voteze pe tine sau pe Crin?
  • I-am spus sa il voteze pe Crin, pentru ca orice vot pentru Crin e un vot pentru mine si orice vot pentru mine e un vot pentru Crin

Ora 14:00 Sorin Oprescu: Am promis ca merg cu voi pana-n panzele albe si ma voi tine de cuvant

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, si-a reafirmat sambata la mitingul Uniunii Social Liberale disponibilitatea de a construi o noua Romanie alaturi de USL, potrivit Agerpres.

"Am spus la un moment dat ca merg pana-n panzele albe cu voi trei. Va promit in mod solemn asta si astazi si ma voi tine de cuvant. Politica adevarata trebuie sa fie constructie si nu demolare. Asa ca haideti ca castigam impreuna alegerile si sa construim impreuna", a declarat primarul general al Capitalei.

Oprescu a salutat si decizia USL de a nu colabora cu presedintele Traian Basescu si PDL.

"Ca medic am luptat cu boala, ca primar m-am confruntat cu PDL care a devenit tot un soi de boala. (...) Nu stiu daca mi se pare numai mie, dar am uitat sa traim normal. (...) Deasupra noastra prea multi se joaca cu destinele noastre. Ma aflu aici alaturi de dumneavoastra in acest efort, pentru ca oamenii acestia care nu ne mai lasa sa traim normal trebuie opriti. Cei care conduc acum Romania trebuie opriti. Trebuie sa iesim din camera de garda. Romania are nevoie de putin respect, de un nou spirit, de un nou proiect si de o noua conducere", a declarat Sorin Oprescu.

Primarul general al Capitalei a adaugat ca a simtit pe pielea sa ce inseamna boicotul politic al democrat-liberalei Elenei Udrea si al oamenilor sai din Consiliul General.

"Bucurestenii au simtit mai putin acest lucru pentru ca eu nu m-am plans. Am strans din dinti, am cautat solutii si am mers mai departe. (...) In timpul in care in tara se taiau salarii, a crescut saracia, s-au distrus multe, am incercat sa facem din Bucuresti un model de responsabilitate. Eu cred ca partial am reusit. Ma bucur ca USL il sustine si ca se doreste extins la nivelul intregii tari", a declarat Sorin Oprescu.

La inceputul reuniunii, dupa intonarea imnului de stat, participantii, imbracati in rosu, galben si albastru, au scandat "Jos Basescu!". De la miting lipsesc presedintele fondator al PSD, Ion Iliescu (care are o problema de sanatate, nu grava, dupa cum a explicat Victor Ponta) si Marian Vanghelie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD, a afirmat, in deschidere, ca USL nu se lupta cu un partid, ci cu un intreg sistem, "un regim care nu va ezita sa foloseasca toate mijloacele, inclusiv cele ilegale".

"Nu ne e frica, nu cedam, nu renuntam, nu negociem, nu facem intelegeri. Ne batem. Aveti incredere in voi. Aveti incredere ca veti castiga si raul va fi taiat de la radacina", a adaugat el.