Sefii unor institutii ca AM POSDRU sau Transelectrica trebuie numiti in functie de competenta, nu dupa criteriul politic, spune, la RFI, deputatul PDL Cezar Preda. "Atatea lupte ce erau prin Modrogan in zilele alea, cine pe cine sa si-l puna, dupa ce domnul Hahaianu si-a dat demisia (de la Transelectrica)!", povesteste parlamentarul.

Co-presedintele USL, Victor Ponta, a trimis o scrisoare deschisa premierului Mihai Razvan Ungureanu si presedintelui PDL, Emil Boc, pe tema fondurilor europene. Ponta propune intre altele revenirea la salarizarea speciala pentru cei care lucreaza in domeniul fondurilor europene, precum si un pact politic pe acest subiect.

Deputatul PDL Cezar Preda crede ca "ar trebui sa fim foarte sceptici cand se fac asemenea propuneri". "Nu ca nu mi-as dori asa ceva, mi-as dori din tot sufletul sa vad o Opozitie constienta, responsabilizata de situatia in care ne aflam, dar nu cred in asa ceva. Sa dea Dumnezeu sa aiba nu numai intentii declarative prin scrisori bune, ci si chiar dorinte serioase! Nu cred", spune parlamentarul democrat-liberal.

Cezar Preda considera ca "in ceea ce priveste aceasta miscare in salarizare pentru a grabi sau mari ritmul accesarii fondurilor europene, iarasi este o chestiune neserioasa, pentru ca ea vine din profesionalismul oamenilor de acolo, nu din salarizarea lor, din cei care au fost dusi acolo. Nu vedeti ca si in problema celei in pixul careia au stat 3,4 miliarde de euro (Carmen Ionel, directorul general AM POSDRU-n.r.) nu s-a intamplat decat o simpla 'pleaca acasa, ca ne-ai pacalit!'. O tara de 21 de milioane de locuitori nu sta in pixul unei femei sau unui om, unui functionar, pus acolo politic, asumat politic de cineva, care la un moment dat spune dom'le, noi am blocat 3,4 miliarde si tu pleci acasa si pentru asta, ca sa le deblocam, in afara ca te schimbam pe tine, uite mai vine si domnul Ponta si zice sa marim salariile ... Asta-i neseriozitate!".

Continuarea pe www.rfi.ro.