Principalele declaratii ale lui Crin Antonescu:
- Am vorbit impreuna cu colegii din USL la sfarsitul anului trecut despre un nou demers al nostru de suspendare a presedintelui. Am fost aprig atacati de foarte multa lume, de parca am fi propus o nastrusnicie. Iata ca presedintele recidiveaza si am asistat la acest inceput de an la o demonstratie de forta si de dispret total al presedintelui fata de Constitutie. Stie toata lumea, chiar si oamenii simpli, cine are drept de initiativa legislativa in aceasta tara, se stie ca reforma si astfel de legi sunt atributii ale Parlamentului, ministrilor de resort
- Traian Basescu a incalcat in vazul lumii si explicit aceste lucruri si am ajuns la inceputul lui 2012 sa avem miscari de strada semnificative... pentru ca nu trebuie sa fie 100.000 de oameni pentru a fi semnificative
- E foarte clar ca noi nu avem guvern, e o absenta jenanta a premierului si a ministrului Sanatatii intr-o dezbatere publica de maxima importanta si care ii viza direct
- Este foarte clar ca solutia politica imediata si singura rationala, de altfel, este aceea de a face alegeri legislative anticipate. Singura solutie pentru ca autoritatile democratic alese sa aiba un minim de credibilitate si capacitate de a actiona este aceea de a fi legitimate de un vot popular
- Alegeri anticipate se pot face daca exista din partea Puterii intelegerea ca trebuie gasite solutii democratice la crize reale. Nu putem restabili pacea, nu putem iesi din nevroza publica decat printr-o solutie pe care toate sistemele democratice o aplica in astfel de situatii: alegeri anticipate. S-a intamplat recent in Spania, fara sa existe tensiuni sociale...
- PNL, si vom cere acest lucru si partenerilor din USL, cere public actualei puteri - presedintelui, PDL, complicilor sai de la guvernare - sa ne asezam la masa si sa pregatim cat mai rapid alegeri anticipate
- Este singura solutie pentru ca pe parcursul anului 2012 tulburarile sociale, manifestatiile de strada, toate formele de nemultumire publica sa nu escaladeze
- De asemenea, PNL va initia - si vom cere acest lucru Biroului politic de luni si sper ca va fi acceptat, vom propune si partenerilor din USL- strangerea de semnaturi si dezbaterea publica in legatura cu proiectul nostru de suspendare a presedintelui Romaniei
- Noi stim ca in actuala componenta parlamentara exista o aritmetica ce s-a dovedit de fiecare data insensibila la actuala criza politica, iar daca nu putem gasi, pana la momentul in care vom avea un nou legislativ, cadrul pentru a discuta acest lucru in Parlament, il vom discuta civilizat, democratic, in societate
In acelasi timp, cu privire la manifestatiile de vineri seara, Antonescu a declarat ca PNL "saluta si este pe deplin solidar cu protestatarii" si ca, daca pana acum partidul sau nu s-a implicat in protestele de strada, ar putea sa o faca in viitor.
- Toata lumea intelege ca episodul Arafat este doar picatura care a umplut paharul. Asa cum ati constatat, nici noi nici nu colegii din USL nu ne-am implicat in prima parte a acestor evolutii, tocmai pentru a nu politiza un caz care era tipic pentru atacul Puterii la societatea civila. Puterea duce acum un razboi cu intreaga societate, cu elitele romanesti, cu toti acei oameni pe care Arafat ii simbolizeaza: oameni competenti, care fac ceva pentru Romania
- Nemultumirea publica de o amploare fara precedent se va manifesta in continuare. Daca PNL nu a fost implicat in manifestari, nu inseamna ca, in lipsa de raspuns din partea Puterii, vom sta de-o parte. Ne vom implica direct prin prezenta membrilor nostri, prin chemarea in strada a tuturor celor care nu mai au alta solutie pentru a-si apara drepturile



















Romania are glas!
Aceste lucruri sunt acum importante. Nimic de cand este Basescu nu se poate construi. E un haos enorm. Nu stim decat ca ne-am saturat de acest impostor.
Cei care au fost la guvernare au platit prin neguvernand, acum e randul celor de azi deoarece s-au dovedit incapabili, suficienti si fara viziune pentru binele tarii si oamenilor tarii. Cei ce susti inca haosul de azi se complac in mocirla in care traim -mocirla dictaturii.
Asa face si Presedintele Basescu, la fel fac si mazetele de la PNL, PDL, PSD, PCR, UNPR, si alte xx-erene.
Presedintele Basescu a declansat insa "valul de fund" - acum se ridica acei tacuti platitori de taxe, accize, impozite, beilicuri si alte ... mizilicuri pentru politicieni, aceia care muncesc, nu aceia care "imparatesc". Multi din participantii la aceste meetinguri sunt din Romania profunda, unde nu se fura, unde se da spaga - nu se ia spaga, unde banul este putin si muncit din greu.
Evident - la manifestatii ies in fata fel de fel de oportunisti si idealisti, de gangavi si de iredentisti, de manipulatori si manipulati.
Un prieten zicea zilele trecute ca afara este vreme frumoasa, ca la revolutie, cand am putut sta pe strazi cateva zile in sir. Cineva i-a replicat "daca aveti conditii meteo favorabile, de ce nu faceti alta revolutie ?"
Well ... iata - acum manifestam in "sanatatea" presedintelui si a politicienilor !
"Patria si Dreptul Meu!"
.
Asadar: Aveti putintica rabdare.
Scursura societatii este in strada pentru ca DNA -ul a ajuns prea sus!
Sunt rupti de contextul international, vor sa ajungem din urma Grecia.
Ce pot face niste huligani???
"Cei ce susti inca haosul de azi se complac in mocirla in care traim -mocirla dictaturii. "
Tu, parte din galeria stelei si fractiuni din alte galerii de oameni civilizati, inteligenti, cu carte care stiti despre ce vorbiti. O seara buna
Si daca Doamne fereste , vai de capul nostru, ne prindea criza economica mondiala pe mainile lui chuky asta, sau a idiotului psd-ist, .. nu stiu cum sa-ti explic , insa Grecia, ar fi parut regina pe langa noi. Asa ca , chiar daca urasti pe cineva, fii rationala.
Naivitatea , credulitatea , si mintea scurta, a romanilor au fost mereu pietre de moara care au tinut Romania ancorata in nisip.
Ce vezi inteligent, la acest individ meschin, incompetent , agresiv, profitor crinulet antonevici? Ca nu pot sa-l asociez cu numele marelui Maresal. Nu vezi ca este doar o papusa stricata, care stie doar 2 cuvinte?
Ai vazut zicand ceva inteligent, ceva care sa te faca sa speri , ca este o persoana constructiva, si nu un a distructiva?
Dar acum vad ca iar a iesit cu "nastrusnicii". Asa, asa, lasa-i sa-si taie singuri creanga de sub picioare.
Oare omul asta nu are in gind si altceva ? Pe bune... parca e posedat.
Suntem multi care dorim sa scapam de basescu si sleahta lui, insa nu te vad in locul lui daca continui cu aceiasi chestie, suspendare, suspendare zici ca esti fata mare.
base, s-a suparat e noi, si-a luat legea inapoi
anto vrea suspendare
pai, acum imi vine sa spun ca ma supar pe baselu de doua ori:
- cand s-a luat de arafat , fara sa se gandeasca la consecinte
- a reusit sa enerveze pe multi, f. multi si acum vine anto&ponta - suspendare
pai, noi asta vrem ?
mai, mama noi vrem mediere
nu agitatie
suntem si asa frustrati de saracie si opulenta politicienilor
Mediere.. ce distractiv.
S-a vazut unde ne-a dus o mediere de 19 ani.
Daca nu se poate altfel decat cu forta, atunci cu forta sa fie.
Regret ,dar l-am votat pe Basescu si nu am alterantiva pentru viitor, oricum nu voi vota papagalii USLului.
"PNL va initia strangerea de semnaturi si dezbaterea publica privind proiectul de suspendare a presedintelui"
Nu il mai am la suflet pe presedinte,cu aiurelile despre reforma administrativa,legea sanatatii private si aurul de la Rosia Montana ,dar, prin comparatie ,e un titan politic pe langa niste pigmei ,care sunt si canibali bolnavi de Ku...cum ii zice bolii canibalilor?
Ce spui tu e o dovada ca nici pedeleii nu-s departe de uselei,otevei...
Pacat de Marinar!
In realitate, e greu de zis la ora actuala cati oameni sunt in fiecare tabara.
In rest, spui lucruri care nu ma intereseaza deloc :).
Dar si asta care pregateste genocidul neamului sau prin blestematul proiect de lege al sanatatii (aver-ar el si intrega sa ''famiglie'' parte de asemenea ''ingrijiri medicale'') TREBUIE SA DISPARA de pe scena politica!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
De cand n-ai mai fost tu prin spitale bai baiatule ?
Ce sistem de lux avem de merita asa de mult aparat si nu stiu eu ?
Ultima data cand m-am interesat dadeai spaga cap coada de cand intrai in spital si nici nu stii cat sa dai.
E rau un sistem care iti pune lista de preturi la intrare in fata si stii ca esti tratat ca atare ?
Ati luat smurdul in brate (care, ca si serviciu se putea si el infiinta ca firma privata si sunt sigur ca avea tot suportul DIRECT al populatiei, nu prin ONG-uri controlate de altii) si ati oprit o lege ce ar fi facut curatenie in sistemul de sanatate.
Dupa ce a lipsit din spatiul public de ceva timp, s-a intors ca sa dea cu batul in balta...
El e vechi in politica si stie ca in toate cazurile, in ultimii douazeci de ani, sondajele au fost contrazise la votul popular cu procente bune. Intotdeauna PSD+sclavii au fost creditati cu mai multe procente in sondaje si la numaratoare au ramas cu destiul in gura.
Electoratul de dreapta e mult mai destept decat cel de stanga. Astia de stanga, la sondaje. spun din tot sufletul "Jos ala" si "Sus ala". Ala de dreapta, mai calm, si mai lipsit de grija zilei de maine, le cam da cu tifla astora cu sondajele si se declara nehotarat sau ca nu voteaza. Dar la vot se duce. Stiti si voi cum e: "Mutu` (nu fotbalistul) face pamantul" ;)
Crine ai distrus PNL-ul singura sansa pe care o avea romania era o formatiune care sa puna in aplicare doctrina liberala, Ati distrus un partid care trebuia sa taca si sa faca si in 10 ani ar fi avut seanse reale de 2/3 din parlament . Ati facut sa imi fie rusine sa spun ca is LIBERAL , de fapt nu , pot sa spun cu tarie sint LIBERAL pt ca voi clar nu sinteti.
spunea el, ca'si calca pe mandrie, si propune ca, impreuna cu puterea, sa se faca un pact al sanatatii, care sa stabileasca principiile de baza ale viitoarei legislatii in sanatate, legislatie care, sa fie respectata de toate fortele politice, odata ajunse la putere.
antenescu iese si, in graba si pohta lui pentru cotrocesti, spune altceva.
adica, ce intelegere, ce pact...!
jos basescu !
sa lase locul liber ! :-)
e simpatic foc, acest ..leader !
deci, mai draga, cred ca lazarescu zicea bine.
dela despicarea limbii devine si dezbinarea bazei, temeliei si fundamentului aliantei pentru socializm liberal, in romania !
dupa alegeri, vom avea democratie sociala de dreapta.
sanatate !
Astazi , Crin antonescu a spus in conferinta LUI de presa ca vrea sa produca o intelegere cu Partidele de la guvernare , sa renunte ..." de buna nevoie si nesiliti de nimeni " la putere si sa se faca ALEGERI LEGISLATIVE ANTICIPATE . Domnilor , chiar vreti sa guvernati , sunteti sigur ca o veti face mai BINE decat actuali guvernanti ??? . Cu ALBA-NEAGRA nu mai tine ! .
Nu prea sint multumit cu cele ce se petrec sub actuala putere,dar cind vad alternativa ma apuca groaza.Va imginati pe Pontas si Antonesca la putere?fereasca D-zeu
Asta nu mai stie altceva, suspendare, alegeri anticipate ... nu se mai plictiseste?
Nu zic ca TB nu adat-o in bara de data asta cu sanatatea, dar sa il ameninti iarasi cu aceleasi arme obosite precum suspendarea si alegerile anticipate mi se pare o lipsa crasa de inteligenta din partea lui crin. Eu l-as sfatui sa mai schimbe placa.
Acum sint deja mult mai relaxat :-)
Ce salariu am lua noi,daca am avea o prezenta la munca de 93%?Cata nesimtire trebuie sa ai sa acuzi in dreapta si stanga si tu sa fii printre fruntasii chiulangii? Asta este bun simt? Ma doare undeva ca va fi suspendat Base sau Boc sau Ponta , dar un asemenea fariseu,nu voi vota ! Si trebuie sa merg peste 600 km pana la ambasada,dar ma voi duce cu siguranta,pentru a impiedica un lenes sa devina conducatorul tarii mele!
Germania este o tara in care economia de piata chiar functioneaza, cu toate acestea, nu se joaca cu sanatatea cetatenilor ei. Se pare ca PDL si Traian Basescu au o mare problema: aplica legati la ochi principiile economiei de piata. Asa se intampla cand dogmele intuneca judecata. In SUA sistemul de sanatate privat a fost un dezastru si totusi PDL si Traian Basescu insista sa privatizam tot sistemul, inclusiv asigurarea pachetului de baza. Se uita astfel ca scopul politicii este sa slujeasca cetateanul si nu sa urmeze in mod rigid niste principii, care astfel devin dogme.
Nu cred ca romanii se vor lasa reprezentati de huiduritorii din strada care au drept argumente au doar injuraturi si pietre! Asta este nivelul nostru?
1. In Germania, toti salariatii sunt obligati sa aiba asigurari de sanatate de stat. Numai persoanele care castiga mai mult de 50.000 Euro pe an pot opta pentru asigurari private. O persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurare de stat. 85% din populatia Germaniei au asigurarea de baza (de stat).
2. In Germania, fondurile pentru asigurarea de stat sunt gestionate de organizatii NON-PROFIT. Ele sunt constituite din contributia lunara a angajatilor si angajatorilor. O parte a acestor fonduri e finantata de stat (asistenta financiara) pentru a acoperi asigurarea persoanelor care nu au fost niciodata angajate sau nu platesc pentru sistem.
3. Sistemul de spitale din Germania este foarte vast avand aproximativ 2000 de spitale care sunt grupate in functie de apartenenta:
a. 55% dintre spitalele din Germania apartin statului.
b. 38% dintre spitale apartin unor organizatii non-profit.
c. 7% dintre spitale apartin unor societati comerciale.
Franklin Roosevelt, singurul presedinte american care a avut trei mandate si care a scos America din marea depresiune din anii 1929-1933 vorbea despre "dreptul la o ingrijire medicala adecvata si sansa de a obtine si de a te bucura de o stare buna a sanatatii" si despre "dreptul la protectie adecvata fata de temerile economice cauzate de o virsta inaintata, de boli, accidente si somaj". Asa gandeste un politician responsabil caruia ii pasa de poporul sau.
Ati politizat totul, si vad ca aveti impresia ca noi va consideram mai capabili decat actuala putere. Gresiti! Sunteti niste incompetenti corupti si voi si guvernul si toata gloata de nevertebrate din partide.
Dar nu asta este problema... problema mare o reprezinta imbecili care sar ca arsi, fara sa inteleaga, aruncand cu mizerie de jur imprejur. Combustia asta spontana a imbecililor da apa la moara opozitiei psd+pnl si le baga vant in panze.
Cand ma uit pe scena politica ma ia groaza; cand vad comentariile ziaristilor... si mai rau. Vede cineva lucrurile bune care s-au intamplat in ultimii ani? Putem sa fim rezonabili, sa ne intelegem, sa lasam patima deoparte, barfa, smenul, cocalarismul?
M-a sunat un var, fanatic opozant al pdl, "ahaaaa, aha, vezi, vezi, vezi...?"; vad! Dar putem sa discutam despre subiect daca vrei!, zic. Ashi... aceeasi isterie in abordare. Desigur, nu este un caz izolat: colegi, prieteni... aceeasi abordare indusa de presa, antene si, printre altele, de politicieni ca acest antonescu. Cu o gestica ce imi trezeste asocieri grave, cu o agresivitate si o compozitie a discursului care nu lasa loc unui dialog si cu o verbalizare penetranta, simt ca nu se mai poate face nimic, ca totul se prabuseste; poate, in ceasul al 12-lea, daca ii votam pe ei, mai avem o sansa.
Uitam abordarea lui tariceanu, suparat ca guvernatorul BNR nu arunca rezerva in economie ca sa duduie si mai tare! Uitam de Iliescu, acest mare criminal. PNL a făcut "o porcărie" când s-a aliat cu "escrocul de Dan Voiculescu" - spunea marele Djuvara.
Sper si cred ca trecerea la o abordare rezonabila este sansa noastra; nu cred ca discursul politic de tip fascist mai este o solutie in Romania. Nu cred ca radicalismul construieste mentalitati sanatoase.
N-as vota hahalelrele astea din USL si "oualele" lor nenumarate nici daca ar fi partid unic ca pe vremea lui Ceasca !
Cei care sunt atraşi de el, îşi autosatisfac prin gesturile lui frustrările mai mult sau mai puţin conştiente, dorinţa mocnită de Putere.
Ce n-au înţeles iubitorii de Băsescu e că idolul lor nu dă doi bani pe iubirea nimănui. Ceea ce-l face să înflorească, ca demn exponent al sectei securisto-comuniste, este teama, respectul îngrozit, teroarea pe care o poate stârni.
Bã floricicã, dacã tãceai, filisof rãmâneai !
Asa ti-ai dat arama pe fatsã : care va sã zicã PNL-ul matale scoate (câtiva) oameni în stradã ca sã ai tu subiect de discurs a doua zi. Halal potitician. RUSINE !
Ar vedea ca suspendarea nu se poate face pentru orice suparari de bibliotecar trezit pe la pranz si ca egal cata lume iese in strada, galagia nu inseamna ca are si dreptate.
Din pacate, liberalii sunt in capcana in care singuri au intrat. Este posibil ca opozitia sa castige alegerile, iar carlanul fara minte sa ajunga premier.
Este posibil. Dar pana in 2014, se vor fi certat deja si sansele de nomilarizare la scaunul prezidential ale floricelului se vor fi terminat. Asa ca incearca sa actioneze preventiv, cat mai are trecere pe la tronul zambariciului rosu. Miroase pana si el tzeapa ce i se pregateste
Mmm... OK, de acord.
Dar odatata cu marinarul expert in toate trebuie sa pleci si tu baiete. Si tu, si Ponta si Voiculescu si toata clasa asta poltica infecta. Si daca tot plecati, luati-i si pe Diaconescu, Becali si Vadim cu voi.
Faceti un cadou acestui popor si lasati-ne dracului in pace ca ne-ati furat, ne-ati umilit, ne-ati manipulat in ultimul hal. Nu va ajunge cat aveti? Nu aveti o limita la lacomie si hotie parvenitilor?
Au incercat, declarativ, sa il suspende de multe ori, o data au reusit si populatia le-a dat peste bot.
Oamenii astia nu mai au rabdare sa faca joc de glezne pe margine, vor ciolanul cu orice chip si cat mai repede.
Germania este o tara in care economia de piata chiar functioneaza, cu toate acestea, nu se joaca cu sanatatea cetatenilor ei. Se pare ca PDL si Traian Basescu au o mare problema: aplica legati la ochi principiile economiei de piata. Asa se intampla cand dogmele intuneca judecata. In SUA sistemul de sanatate privat a fost un dezastru si totusi PDL si Traian Basescu insista sa privatizam tot sistemul, inclusiv asigurarea pachetului de baza. Se uita astfel ca scopul politicii este sa slujeasca cetateanul si nu sa urmeze in mod rigid niste principii, care astfel devin dogme.
Cica Obama satul de scandalurile din Romania i-i spune lui Base sa scrie mesajul de ramas bun., la care acesta intreaba : De ce ? Pleaca poporul roman din tara?
Instiga la anarhie,ca si a3 ,realitatera si rtv.
faceti naibii ceva util! alegerile is la termenul lor... cand din nou vor iesi la vot masele nemultumite in prop de 30% din pop tarii.
penibil.
Go home musulman. GO HOME.
Indignatii au iesit in stradaaaa! Feliks al meu rade si isi freaca mainile...
Germania este o tara in care economia de piata chiar functioneaza, cu toate acestea, nu se joaca cu sanatatea cetatenilor ei. Se pare ca PDL si Traian Basescu au o mare problema: aplica legati la ochi principiile economiei de piata. Asa se intampla cand dogmele intuneca judecata. In SUA sistemul de sanatate privat a fost un dezastru si totusi PDL si Traian Basescu insista sa privatizam tot sistemul, inclusiv asigurarea pachetului de baza. Se uita astfel ca scopul politicii este sa slujeasca cetateanul si nu sa urmeze in mod rigid niste principii, care astfel devin dogme.
doar la B1 tv a fost transmis apelul dr. Arafat pentru a nu cadea in capcane( pnlisto-psdiste )
oare Antena 3 & irealitata au transmis acest apel?
Turcescule, fereste-te.
S-a ales praful de ei....
Postaci pedelici, hai, bagati minusuri la greu.
Vine ea si vremea aceea cand nu vom mai auzi de voi.
Prea v-ati batut joc de o tara intreaga.
Este vremea sa revenim din nou la frumoasa culoare rosie.Este vremea sa revenim din nou la un partid de incredere: FSN, PSD,....si multe alte denumiri cate o fi avut.
Sa avem incredere in dominatia comunista Iliceanista,...care au preluat in 1989 o Romanie cu 0, ptr cei care nu intelegi : cu ZERO datorii,.....si in doar cativa ani de comunism au reusit sa o distruga,....
Hai sa avem incredere din nou in culoarea rosie,....mai ales familiile celor care au fost impuscati ca niste caini la ordinul lui Ilici.
Intelectualilor aveti incredere si voi in viitoarea putere din Romania, poate fi mult mai bine,.....sau sunteti impotriva,...nu-i nimic chemam minerii armata orb slujitoare al doctrinei Iliescene.
Ma intreb si eu cine sunt acei cateva sute de demonstranti din tara?
Oare nu cumva sunt cei care in anii 90 au iesit in strada,..si orbiti de o ruda de salam cu soia, aruncat de tov Ilicescu au scandat : "NOI NU NE VINDEM TARA"? Atunci era momentul oportun ptr reforma, dar nu se putea face deoarece acea putere avea planuri mari cu Romania, urma sa o distruga si sa isi bata joc de ea. Si acum au un tupeu si o nesimtire de nedescris sa sustina ca vin ei sa faca ordine in tara.
Ei au un singur scop sa ajunga cat mai repede la putere si sa opreasca procesele tradatorilor de tara si hotilor care fac parte din clica lor.
Deci Romani: Jos Basescu, jos PDL,...sa vina USL ei vor scapa tara de saracie
Va doresc o dupamasa linistita in care sa nu va lasati spalati pe creier de niste televiziuni de mana a doau, ci sa incercati sa ganditi singuri, cam ce ar fi bine ptr voi si ptr tara
Dar iata ca Basescu a iscat dezbatere si emotii iar acesti politruci cu nas fin au vazut potential de destabilizare si manipulare de multimi....Basescu a intuit si i-a lasat in offside retragand marul discordiei din discutie inainte ca manifestatiile sa i-a amploare (mai ales ca oamenii habar nu au pentru ce au iesit in strada) ... insa ce sa sa faca Crina si Voiculescu cu planul pregatit si pornit? da-i inainte ca sa vada lumea galagie....
Singura solutie ca miscarile de strada sa nu ia amploare ar fi sa dispara Voiculescu , Iliescu, Bombo aceste creiere ale manipularii maselor cat si agitattorii de serviciu Crina si Ponta + vreo doua trei televiziuni care dezinformeaza de prea mult timp....
Solutia: gasirea unui presedinte si a unui premier total independenti care sa-i puna toti mascaricii astia la masa si sa-si asume impreuna proiectele importante pentru natiune. Daca nu stiu sa le faca, sa le copieze si sa le ajusteze pe parcurs.
Iesi afara,javra ordinara!
Etc,etc.
Protest medical,ce sa mai zic?!?
Si toti pensionarii si brunetii aia s-au adunat pe Facebook.Ca sa vezi!
Poate ca liberalii nu au facut asta.
Dar stilul PSD e tipic.
Adânc graiesti, don' liberal. Din adâncimea intereselor voastre, desigur.
Dar ar mai fi o solutie: faceti si voi ceva constructiv.
De exemplu, propuneti o lege a sanatatii logica, coerenta si folositoare. Ea este necesara, stiati?
2 bravi membri PNL ! au ajung liberalii sa adopte strategiile lui Iliescu ! mai aveti sa chemati si minerii la prostest !
sa va fie RUSINE !
Suspendarea din functie
(1) În cazul savârsirii unor fapte grave prin care încalca prevederile Constitutiei, Presedintele României poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, în sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.
(2) Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neîntârziat, la cunostinta Presedintelui.
(3) Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, în cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui.
"ARTICOLUL 74
(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. "
Ca sa castigi tu crezi ca e deajuns ca noi sa fim nemultumiti ??
HOTNEWS, de ce nu publicati in continuare si textul celei de a doua interventii telefonice?!
Vezi ca daca deschizi Cutia Pandorei vei gasi in ea un Cal Troian.